Postura Lotus: Cum sa iti protejezi genunchii Skip to main content
Lotus

Postura Lotus poartă numele nufărului lotus, asta pentru că cei care meditează stând în această postură capătă calmul specific florii de lotus. Floarea își are rădăcinile în mâlul de pe fundul lacului, iar fața îi este orientată către rai, la fel cum practica yoga este legată de pământ în aceeași măsură în care este legată de lumea spirituală.

Lotus, cunoscut și ca Padmasana, este postura ideală pentru meditație. Acesta nu poate fi însă practicat de oricine, ci necesită antrenament pentru a putea fi executat în mod corect.

Dacă execuți această postură în mod forțat, fără să pregătești înainte corpul, riști să îți rănești serios genunchii ori să forțezi mușchii din zona șoldurilor.

Pentru a te proteja atunci când practici postura lotus, în primul rând trebuie să respecți regula bunului simț. Adică, nu te forța să execuți anumite mișcări ci fă atât cât simți că e de bun simț. Niciodată nu pune presiune pe genunchi cu ajutorul mâinilor pentru a forța piciorul să se lase în jos.

Apoi, este sențial să înțelegi că rotirea coapselor stă la baza reușitei acestei posturi. Cu cât vei reuși să rotești coapsele mai mult, cu atât mai repede vei reuși să stai în Padmasana. Îți poți folosi mâinile pentru răsucirea coapselor.

Nu îți grăbi corpul, ci apropie-te de reușită pas cu pas. Practica zilnică, perseverentă, îți garantează că vei reuși să practici perfect postura Padmasana.

lotus

Comenteaza cu Facebook