„Psihologii se opresc la ceea ce eu numesc personalitate – adică manifestarea egoistă, schimbătoare și pământeană a omului. Ei încearcă să echilibreze această personalitate, dar ea este prin definiție instabilă. Eficiența apare doar atunci când psihologia lasă loc 'psihologiei inițiatice', adică atunci când omul începe să își recunoască individualitatea divină și să își pună energiile în serviciul unui ideal sublim.” (Mikhael Aivanhov)
Părintele Sofronie Saharov, ascet și mare trăitor rus, fin cunoscător al firii umane, remarca faptul că în modernitate oamenii au ajuns atât de complicați psihologic încât fiecare persoană a devenit un încâlcit nod de contradicții. Cifrele sunt elocvente în acest sens – una din 10 persoane suferă de depresie și una din 5 persoane suferă de o problemă de sănătate mintală*.
Alienarea generată de ritmul haotic al vieții moderne, presiunea pe care diversele sisteme (socio-economic, profesional) o pun asupra omului și pierderea contactului cu sensul profund existențial al vieții cauzează dezechilibre în toate planurile dezvoltării umane. Cert, suntem mai bolnavi, mai singuri și mai înstrăinați de profunzimile ființei noastre. Există o nevoie acută a omului modern de a se înțelege, de a se cunoaște pe sine și de a pune ordine în universul său. La această nevoie, psihologia, în înțelesul ei originar, poate răspunde optim.
Azi, cu mici excepții, psihologia tratează doar un segment din ceea ce reprezintă ființa umană, și anume mintea și comportamentul. Dacă ne raportăm strict la aspectele fizice și mental-emoționale într-o manieră limitată, vom pedala în gol ani la rând frustrați că, deși înțelegem intelectual ce ni se întâmplă și de ce ni se întâmplă, transformarea autentică nu survine – suntem neschimbați, repetăm aceleași tipare la nesfârșit indiferent de tipul de terapie pe care îl experimentăm.
Psihologia – o știință umanistă care a uitat sufletul?
În mod regretabil, psihologia este privită ca o știință tânără (sec. XIX), supusă rigorilor viziunii materialiste ce acordă statut existențial doar a ceea ce se vede, materiei. Din această perspectivă, psihologia reprezintă studiul comportamentului uman și al minții și proceselor creierului, ce pot fi abordate în manieră științifică.
Dicționarul APA (American Psychological Association) enunță: evoluând din filozofie către o știință empirică, psihologia este o disciplină diversă, alcătuită din mai multe ramuri principale de cercetare (psihologia experimentală, cognitivă, a afectivității, neuroștiința socială, psihologia dezvoltării, psihologia personalității și psihologia socială).
Psihologie înseamnă știința sufletului (gr. psyche – suflet și logos – știință). Therapeutes are, în sens primar, semnificația de “cel care îi slujește pe zei” sau „adorator”, „cel care îi însoțește pe zei”, iar adjectivul înrudit, therapeutikos va căpăta sensul de a acorda îngrijire în vederea vindecării sau de a trata într-un sens spiritual ori medical.
În Antichitatea greacă, adevărații vindecători ai sufletelor (psyche - therapeutes) erau filosofii. Prin tehnici de purificare, cultivarea virtuților, a artelor, meditație și practici secrete cu caracter inițiatic (vezi Pitagora, Platon, Plotin etc.), ființa umană avea posibilitatea de se cunoaște pe sine dincolo de condiționările mentale.
Mai târziu, în creștinătatea timpurie, adevărații vindecători ai sufletelor erau duhovnicii îmbunătățiți, sfinții. Aceștia cunoșteau toată complexitatea naturii umane și cele mai adânci resorturi și simțăminte ale omului. Acești trăitori, prin meditație, rugăciune, contemplare și practici ascetice ajungeau la cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu și îi ghidau pe ucenicii lor pe calea auto-cunoașterii și cunoașterii divinității.
Multă vreme, vindecători ai sufletelor (psihoterapeuți) au rămas sfinții asociați unui curent religios sau tradiții spirituale autentice, dat fiind că științele umaniste (psihologia, filosofia) s-au orientat tot mai mult către abordarea pur materialistă dominantă în epoca modernă.
Perioada medievală și modernă este cunoscută pentru tratamentele inumane la care persoanele considerate suferind de boli psihice au fost supuse – fie de instituțiile religioase (exorcisme), fie în instituțiile medicale (azile de psihiatrie): terapia cu electroșocuri, pacienții erau încătușați, trăiau în condiții mizere, erau bătuți, umiliți, lobotomizați.
„Psihologia încearcă să-l elibereze pe om de complexele de vinovăție (...) Psihologia nu ține seama de revelația divină, conform căreia omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Psihologii îl cercetează pe om prin om – adică prin puteri omenești, în felul acesta însă, oamenii deznădăjduiesc văzându-și mizeria lăuntrică.” (Sofronie Saharov)
Psihologia de azi tratează simptome sau abordează ființa în integralitatea ei?
Abraham Maslow definea terapia drept o căutare de valori. Asemenea lui Platon - care poate fi considerat proto-părintele psihologiei moderne - și lui Socrate (ce folosea tehnica numită maieutica – arta de a scoate la lumină adevărul și ideile sau “moșirea” sufletului prin dialog și întrebări), el afirma că în om se află frumusețea, adevărul și binele. Omul care atinge auto-actualizarea sau realizarea de sine exprimă valorile și virtuțile interente Sinelui său autentic.
Omul nu este o mașinărie ce necesită reparație mecanică – scheme de tratament rigid și planuri de intervenție bazate pe bifarea unor simptome și încadrarea într-un diagnostic. Dimensiunea transcendentă a omului, ceea ce nu poate fi cuantificabil (și sperie oamenii de știința moderni) este esențială pentru înțelegerea condițiilor care au dus la îmbolnăvire și cele ce vor conduce către vindecare.
Altminteri, dacă ne oprim la corp (creier), comportamente și minte (înțeleasă într-un sens limitat), cârpim fiinţa umană cu “vindecări” (înțelegeri mentale) de scurtă durată, ce nu ajung în profunzime și nu creează o transformare reală (auto-actualizarea, exprimarea Sineului veritabil, de dincolo de persona/ego).
Citește și: Mintea în sistemul Yoga – cele trei aspecte fundamentale
Victor Frankl, Carl Jung, Stanislav Grof, Maslow au respins o viziune pur reductivă și materialistă asupra naturii umane, plasând sufletul, sensul și nucleul inefabil al omului în centrul procesului de vindecare. Suferința omului modern izvorăște din pierderea unui scop mai profund sau dintr-o deconectare spirituală.
„Fără cunoaşterea transcendentalului în noi, sau a transpersonalului, ne îmbolnăvim, devenim mai violenți şi nihiliști, apatici, fără speranță. Avem nevoie de ceva mai presus de noi, care să ne provoace venerație şi să ne angajeze în viaţă într-un mod nou, naturalistic, empiric, şi nebisericesc.“ (Abraham Maslow, 1969)
Maslow, părintele psihologiei transpersonale, afirma că dacă singurul instrument pe care îl ai este un ciocan, vei trata fiecare problemă ca și cum ar fi un cui sau vei vedea peste tot doar cuie. Dacă psihologia, în calitate de știință a sufletului, se limitează la comportamentul uman și stările mentale comune (experimentate de om în starea de veghe, visare și somn profund), ea va eșua în a oferi o perspectivă cuprinzătoare asupra existenței umane și în a impulsiona omul spre a-și depăși barierele cognitive limitatoare și a se cunoaște pe sine profund, ființial.
Ineficiența terapiei prin dialog și înțelegere mentală
De aproape un secol, psihologii dezbat „verdictul păsării Dodo”. În 1936, Saul Rosenzweig a introdus conceptul pentru a ilustra ideea că toate terapiile sunt la fel de eficiente. În Alice in Wonderland, mai multe personaje se udă, iar pentru a se usca, pasărea Dodo organizează o competiție: toată lumea trebuie să alerge în jurul lacului până când se usucă. Însă nu e măsurată distanța parcursă de participanți sau durata alergării. Când Dodo e întrebat cine a câștigat, acesta a afirmat: „Toată lumea a câștigat și toți trebuie să primească premii”.
Rosenzweig a susținut că factorii comuni sunt mai importanți decât diferențele tehnice specifice, astfel încât (conform ipotezei păsării Dodo) toate terapiile sunt câștigătoare; toate generează rezultate la fel de eficiente.
Recent, o analiză publicată în PLOS One, a dezvăluit că beneficiile generale ale terapiei prin discuții (talk therapy) pentru depresie au fost, istoric vorbind, supraestimate cu aproximativ 25%. Și alte cercetări arată că în cazul a 20% din terapii se poate vorbi despre eficacitate; 50% nu oferă rezultate satisfăcătoare, iar 30% se află într-o zonă gri.
„Fiindcă nu este de ajuns să te adresezi intelectului lor, trebuie atinse alte fibre în ei. Nu putem să ne încredem prea mult în cineva care spune: „Da, eu înţeleg”, pentru că, dacă sentimentele şi dorinţele sale îl împing într-o direcţie diferită, el se va îndrepta acolo.” (Mikhael Aivanhov)
Redobândirea sensului eshatologic profund al demersului psihoterapeutic
“Substanța” cu care lucrează psihoterapia nu este una măsurabilă cu simțurile comune, cuantificabilă și aptă de a fi clasificată în scheme rigide. Văduvit de sensul eshatologic existențial, actul terapeutic rămâne un act mundan, profan, materialist.
Psihoterapia eșuează în a produce terapie – vindecare, alinare, apropiere de condiția divină, inefabilă din om. Ea doar oferă o înțelegere limitată, adesea subiectivă a unor stări mentale efemere – ce spune asta despre ființa profundă, despre om în totalitatea sa de ființă creatoare, despre posibilitățile de transformare ale ființei umane? Mai nimic.
Psihoterapia modernă poate redeveni o forță transformatoare – “a patra forță”, cum numea Maslow psihologia transpersonală. Experiența umană depășește granițele egoului individual (ale minții), iar dincolo de auto-actualizare se află nevoia de a se conecta la ceva mai vast decât propria persoană (spiritualitate, forța altruismului, Cosmos).
Procentele alarmante cu privire la suferința psihică nu ne pot lăsa indiferenți. "1 din 5 persoane" înseamnă poate că noi sau un membru drag al familiei suferă. "1 din 10 persoane" înseamnă că un coleg sau o cunoștință se află în suferință. Nu toți avem posibilitatea de a merge la terapie. Și dacă ajungem la terapie, așa cum am văzut, nu toți avem acces la perspectiva transcenderii condiției suferinței umane ținând cont de maniera limitată în care psihologia de azi privește ființa și suferința psihică.
Psihologia autentică, înțeleasă ca demers de auto-cunoaștere profundă a ființei noastre, este dreptul inalienabil al omului și năzuința supremă spre care putem tinde. A ne cunoaște cu adevărat reprezintă reala vindecare, alinare a tulburărilor noastre nenumărate.
Psihologia modernă și specialiștii de azi pot redeveni ghizi autentici pentru cei aflați în suferință dacă vor avea umilința, curiozitatea și deschiderea de a se orienta către sursa autentică a vindecării și transcenderii condiției suferinței - o abordare integrală a ființei umane, în care dimensiunea spirituală, transcendentă este axul central care guvernează toate acțiunile din plan fizic, mental, emoțional.
Resacralizarea actului terapeutic este esențială pentru înțelegerea, conținerea și alinarea suferinței umane. Tratat ca o mașinărie, omul va funcționa ca o mașinărie. Privit din perspectiva unui ghem de tipare comportamentale și reacții, omul nu este mai mult decât un automaton – pentru asta, condiționarea pavloviană e suficientă ca terapie. Ca ființe umane simțitoare, capabile de o trăire profundă a universalului, a transcendentului, cum anume sprijinim semenii aflați în suferință, dacă nu prin compasiune reală (împreună pătimire), îndrumare și inspirație în vederea tânjirii către redobândirea unei viziuni pure, inefabile a existenței umane?
„Eşti tu, destul de puternică și de vindecată ca să-l vindeci? Noi zicem, <lasă că-l fac eu om>, nu, nu schimbam noi pe nimeni, asta iarăşi este o iluzie! Aşa ca fetița mea sau omule drag, să ierți, pentru că aşa e porunca și Dumnezeu te va învăța să ierți și cu iubirea, întreabă aşa, <Doamne, eu acum de ce pretind sa mā iubească. Ce drept am eu?> Noi nu avem drepturi, oameni buni să pretindem nimic de la nimeni si veţi cunoaşte, dacă pretindem sau cerem, printr-o probă simplă (într-o carte, noi ne îndrăgim și psihologii - sunt foarte deștepți, au descoperit atâtea din suferințele omenirii, însă ei, sărmanii le descriu, te mută dintr-o suferinţă în alta, te faci sănătos, insa tot nefericit eşti; fără Dumnezeu nu exista fericire), proba care te va învăța cum să nu fii violent, cum sa răspunzi fără să jignești pe cineva - vorbind despre nevoile tale, încercând să-l înțelegi pe celălalt fără să-l judeci.” (Maica Siluana)
Surse:
*https://www.formaremedicala.ro/romania-exista-1100-bolnavi-psihici-la-100-000-de-locuitori/
https://e-psihiatrie.ro/10-dintre-romani-sunt-diagnosticati-cu-depresie/
https://smartliving.ro/tulburari-psihice-la-romani-cele-mai-frecvente/ - Dependența de alcool, tulburarea bipolară, schizofrenia, tulburările de somn sau bolile psihice severe - sunt afecțiunile indicate adesea de studii.
https://weradio.ro/aproape-jumatate-dintre-romani-au-apelat-la-ai-pentru-sprijin-emotional/
https://ubbmed.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2024/04/Tabloul-sanatatii-mintale-in-Romania-2023.pdf
Studiul Mental Health Report for Hedepy, Central & Eastern Europe 2026 a fost realizat de Ipsos pentru Hedepy în perioada 1-7 septembrie 2026, în șase țări din Europa Centrală și de Est: România, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și Lituania.
https://aeon.co/ideas/the-evidence-for-evidence-based-therapy-is-not-as-clear-as-we-thought
Brief CBT treatments have been found to be ‘ineffective for most depressed patients most of the time’ - https://aeon.co/essays/why-depth-therapy-is-more-enduring-than-a-quick-fix-of-cbt
În ultimii 50 de ani, cercetătorii din domeniul terapiei au adoptat tot mai mult curentul practicii bazate pe dovezi. Societatea de Psihologie Clinică a depus, începând cu anii '90, efortul laborios de a întocmi o listă cu peste 70 de tratamente susținute empiric.
În 2020, în calitate de psihologi specializați în activitatea clinică, Alexander Williams și John Sakaluk (metodologie) au realizat o „analiză meta-științifică” a tratamentelor. Aproximativ 20% dintre terapiile susținute empiric au avut rezultate bune în ceea ce privește majoritatea indicatorilor.
În urma analizei a peste 450 de cercetări, cei doi au identificat o „zonă gri” intermediară: 30% dintre terapii au prezentat rezultate mixte în funcție de indicatorii utilizați, neavând o performanță constant bună, dar nici constant slabă. Un procent de 50% dintre terapiile susținute empiric au înregistrat rezultate nesatisfăcătoare în raport cu majoritatea indicatorilor. În cazul acestor terapii, rezultatele cercetărilor relevante sunt atât de ambigue, încât nu pot afirma cu certitudine că ele funcționează, într-adevăr, mai bine decât alte forme de terapie.
