În psihologia modernă, analogia „icebergului” este adesea folosită pentru a descrie mintea umană, unde doar o mică porțiune este reprezentată de conștient, iar cea mai mare parte se află sub nivelul conștient (inconștient și subconștient), asemenea unui iceberg care are doar o treime din volum la suprafața apei, iar restul este cufundat în adâncuri.
Filosofia yoghină depășește viziunea psihologiei moderne și recunoaște 16 dimensiuni ale minții (Aitareya Upanishad), revelate yoghinilor în meditație profundă. Cele 16 dimensiuni sunt de regulă subsumate celor trei aspecte fundamentale ale minții numite Antahkarana / instrumentul intern: Manas, Ahamkara și Buddhi.
Clasificarea modernă enumeră patru aspecte ale minții, al patrulea fiind Citta. În scrierile yoghine străvechi (în special cele șivaite), Citta nu este o componentă asemenea Manas, Ahamkara și Buddhi, ci reprezintă totalitatea minții (Heart-mind), însuși instrumentul interior, antahkarana.
Antaḥkaraṇa este un aspect al corpului subtil (sūkṣma śarīra), ce cuprinde cunoașterea, memoria, intelectul, emoțiile, inteligența, percepția. Două din cele 5 koshas sau învelișuri energetice ale corpului sunt cuprinse în instrumentul intern: Manomāyā Kosha, care este spectrul emoțional și Vignanamāyā Kosha, care este spectrul inteligenței, memoriei și înțelepciunii.
Mintea este un instrument valoros în practicile spirituale, dacă este stăpânită și i se acordă un rol adecvat. Înțelepții ne învață că mintea ținută sub control este un servitor perfect, în timp ce mintea necontrolată este un stăpân teribil.
Manas – supervizorul organelor de simț și acțiune
Manas reprezintă interfața dintre mintea profundă și exterior. Ea interacționează cu lumea exterioară prin organele de simț și acțiune, de la care primește impresiile senzoriale și informațiile din mediu. Manas lucrează rapid, procesând constant fluxul de informații senzoriale, pe care le organizează într-o percepție coerentă.
Buddhi – mintea superioară, accesul către înțelepciunea interioară
Buddhi (intelectul) are capacitatea de a decide, de a judeca și de a realiza discriminări și diferențieri. Buddhi are rădăcina budh care înseamnă cel care s-a trezit. Prin practica Yoga, Buddhi căpătă claritate, discernământ, iar practicantul ia decizii în mod detașat, obiectiv, controlând aspectele subconștiente, subtile cauzatoare de confuzie, îndoială și atașamente.
Ahamkara – simţul eu-lui
Ahamkara reprezintă simţului Eu-lui (I Am-ness). În psihologia modernă, Ego se referă în general la structura personalității noastre – la adjectivări de tipul introvert-extrovert etc. Conform viziunii Yoga, Ahamkara este mult mai profund de atât, este cel care creează simțul Eu-lui, se referă la valul puternic al existenței individuate care declară „Eu sunt!”.
Când Buddhi percepe ceva, Ahamkara revendică acea percepție ca și cum ar pune o ștampilă pe ea: „(Eu) Văd asta”. Când Manas procesează senzația, Ahamkara spune: „Simt asta”. Ahamkara creează simțul unui sine separat care are experiențe.
Citta – totalitatea minții
Citta derivă din cit, care desemnează Conștiința pură (sat-cit-ananda). Citta reprezintă ceea ce este iluminat de Conștiință. În sens larg, este privită ca totalitatea minții, cuprinzând cele trei aspecte descrise: Manas, Buddhi și Ahamkara.
Citta este rezervorul care stochează toate amintirile, impresiile și experiențele noastre. Natura Citta este aceea de a suferi modificări, fluctuații, de a fi în permanentă mișcare – citta vrittis. (Yoga citta vrittis nirodhah – "Yoga reprezintă încetarea fluctuațiilor minții", Patanjali). Prin practica meditației, yoghinii reușesc să unească mintea subconștientă și inconștientă cu cea conștientă (Manas, Buddhi și Ahamkara), să facă vizibil invizibilul, cum afirma Carl Jung.
Cum funcționează cele trei aspecte ale minții în viața de zi cu zi
Citta stochează toate vasanas (impresiile subtile) și samskaras (amprentele mentale) acumulate din experiențele trecute, atât în această viață, cât și în viețile anterioare. Aceste impresii formează baza dorințelor noastre – semințele care se activează atunci când întâlnesc stimuli relevanți.
Odată ce Citta aduce la iveală o impresie trecută, Manas devine conștient de ea și începe să reflecteze asupra ei. Manas generează gânduri și sentimente legate de acel obiect. De asemenea, interacționează cu inputurile senzoriale, care pot stimula și mai mult dorința.
Acest lucru întărește impresiile subtile și adaugă mai mult combustibil dorinței. Apoi, intră sub controlul Buddhi, care evaluează dezirabilitatea obiectului și stabilește dacă urmărirea dorinței este benefică sau dăunătoare.
În final, Ahamkara joacă un rol crucial prin identificarea cu dorința. Spune: „Vreau asta” și își asumă dorința ca fiind a sa. Egoul întărește sentimentul de atașament față de obiectul dorit și motivează acțiunea pentru a o îndeplini.
De regulă, Manas primește instrucțiunile de la pattern-urile adânc înrădăcinate în Citta, care sunt apoi colorate de Ahamkara, iar deciziile (Buddhi) sunt luate într-o manieră lipsită de awareness și discernământ, ca urmare a șabloanelor și tiparelor mentale ce ne amprentează. Aspirantul rămâne prins în ciclul samsara, generând la nesfârșit karma, înlănţuit de samskaras și vasanas pe care le alimentează neîncetat.
Meditația îi permite practicantului să observe fluxul de gânduri, emoții, imagini mentale și impresii care apar în Manas și să nu acționeze compulsiv asupra lor. Buddhi este progresiv luminat, iar aspirantul capătă discernământ, claritate și control asupra aspectelor inconștiente care ne ghidează din adâncuri deciziile. Rezervorul de impresii latente, adânc ascunse în subconștient, este adus la suprafață, în conştient; yoghinul este aware de cele mai ascunse dorințe, impresii și amprentări ale mentalului său, iar prin practica Yoga urmele (samskaras) sunt curățate, iar mentalul devine clar, asemenea unui lac perfect liniştit.
Meditația are un impact subtil, profund asupra Citta. Toate celelalte acțiuni în direcția dezvoltării personale sau relaxării – psihologie, mindfulness, tehnici de relaxare calmează pe moment fluctuațiile minții, însă nu au impact asupra rezervorului imens de impresii stocate în Citta, acestea continuând să ne dicteze preferințele, acțiunile și deciziile în lume, generând karma pe care vom fi nevoiți să o decontăm într-o existență ulterioară.
Practica spirituală ne ajută să ne eliberăm de amprentările karmice și să privim cu detașare dorințele care se ivesc în conștiința noastră, având înțelegerea profundă că acestea nu îmi aparțin, nu sunt ale unui eu care are presiunea de a le satisface, ci sunt privite asemenea unor valuri ce apar la suprafața unui lac, iar în lipsa interacțiunii cu ele (respingere-atașament), dispar în oceanul conștiinței.
Scopul Yoga nu este acela de a perfecționa Citta, instrumentul interior care creează lumea, ci de a discerne între ceea ce este permanent și ceea ce este impermanent în ființa noastră, fapt care duce la eliberarea de sclavia minții. Natura Citta este mișcarea continuă. Conștiința-martor este punctul fix, nemișcat, permanența care observă mișcarea continuă. Încetarea identificării cu ceea ce este impermanent – aspectele minții (mintea senzorială – Manas, intelectul – Buddhi și identitatea limitată – Ahamkara) este un pas important către realizarea naturii noastre esențiale, de dincolo de minte.
Citește și: obstacolele-omului-modern-meditatie-partea-i
Surse: swamij.com, hua.edu, wisdomlib.org.
