3 carti care iti pot schimba perspectiva asupra vietii Skip to main content
3 carti care iti pot schimba perspectiva asupra vietii

Poate te gandesti ce sa citesti in concediu. Iata trei recomandari de lecturi care sa te absoarba, sa te implice si care chiar au potentialul de a-ti schimba perspectiva asupra vietii. Aceste trei best sellers s-au vandut in milioane de exemplare si au facut inconjurul lumii, trezind ceva in cei care s-au cufundat in lectura lor.

viktor frankl

1. Viktor Frankl – “Omul in cautarea sensului vietii”

Cartea aceasta mi-a fost un fel de Biblie, in cele mai dificile momente. Simplul fapt de a citi cum un om, la fel ca tine, a trecut prin experienta a patru lagare naziste, te face sa realizezi ca viata ta nu e chiar asa de grea, precum ti-o imaginezi.

Viktor Frankl nu doar a supravietuit acestei experiente, crunta pentru istoria omenirii, ci a si renascut in urma ei. Nu mai era dependent si atasat de ideea sau data eliberarii sale, cand aceasta s-a intamplat. La iesirea din lagar, nu mai era o persoana, ci un numar. Nu mai avea nimic pe lume, nici familie, nici casa, nici lucruri, nici macar identitate. Totusi, credinta in sensul vietii sale i-a pastrat mintea intacta si claritatea, ba chiar l-a putut face sa zambeasca, sa-si pastreze umanitatea si bunatatea, in cele mai cumplite circumstante exterioare.

CITESTE 5 INVATATURI ESENTIALE DIN CARTEA TIBETANA A VIETII SI A MORTII

Dintr-un numar oarecare, Viktor a devenit intemeietorul logoterapiei, un tip de psihologie prin logos, bazata pe cautarea sensului vietii, ca preocupare fundamentala, necesara si terapeutica. Autorul considera nevoia de sens ca fiind o nevoie de baza a individului uman. Cartea contine o cantitate semnificativa de umanism trait si direct experimentat.

dan millman

2. Dan Millman – “Calea luptatorului pasnic”

Dan Millman a trait experiente spirituale autentice, dar parcursul pe care acestea au intervenit nu a fost deloc comod si nicidecum usor. In tinerete, era sportiv de performanta, plin de succes, ambitios si dornic sa castige, sa bata recordurile, sa dovedeasca de ce este capabil el, cat si corpul uman.

Plictisit de toate atractiile lumesti facile, pe care le avea la indemana, dar care nu-i puteau oferi savoarea victoriei cautate si nicio senzatie de prea mare intensitate, Dan da, din “intamplare”, peste asa-zisul Socrate. Gaseste in acest om un indrumator, care ii starneste curiozitatea prin stilul sau simplu de viata si mai ales prin performantele anonime de care era capabil.

Prin acest contact, tanarul Millman isi incepe ucenicia spirituala. Un teribil si nefericit accident ii schimba cursul vietii, transformandu-l intr-un invalid, condamnat de parafa medicilor sa renunte la viata sportiva. Dan contrazice toate prognosticurile si renaste din propria cenusa, ca o pasare Phoenix, sub indrumarea maestrului sau. Descopera ca victoria, pe care o cauta cu atata determinare, nu tinea de nicio competitie, era victoria asupra falsului sine, de fapt.

Cartea contine adevarate perle de intelepciune si este condimentata cu umor. A fost ecranizata cu succes in filmul “Peaceful Warrior” (2006).

eckhart tolle

3. Eckhart Tolle – “Puterea prezentului”

Am mers special la mare, pentru a citi aceasta carte pe fondul sunetului si imaginii valurilor care vin si pleaca, disparand prin intoarcerea la sursa din care au aparut. Am testat lectura fiecarui rand, in conditiile zgomotoase ale oamenilor veniti sa se distreze. Pareau doua realitati complet diferite. Cartea se asemana mai mult cu marea si cu starea indusa de valurile trecatoare, decat cu realitatea imediata si paradoxala a oamenilor care se agitau ca sa se relaxeze.

CITESTE O RAITĂ PRIN LECTURI – EXPLORÂND O ALTFEL DE BIBLIOGRAFIE A EMOŢIEI

Eckart Tolle a fost profesor de filosofie si intr-o zi a lasat totul balta, a plecat sa doarma pe banci, prin parcuri, cautand esenta existentei. Se zvoneste ca atunci cand autorul a capatat popularitate imensa, fiind promovat de Oprah si propulsat si de alte vedete internationale, mama sa continua sa fie dezamagita de fiul sau, care considera ca nu “realizase” nimic in viata si nici macar nu avea o masina “ca lumea”.

In cautarile sale, Eckhart Tolle a descoperit ca prezentul este tot ceea ce conteaza, este singurul timp in care starea de fericire este posibila si se poate manifesta. Dar, pentru “instalarea” in prezent, omul este silit sa parcurga un fel de deconstructie a realitatii, asa cum o percepea, pe pilot automat, pana adineauri.

Tolle stie sa scrie si sa impartaseasca, sa faca cititorul partas la experientele sale directe. Stie sa ajunga la cititor si sa-l inspire, sa-l puna pe ganduri si sa-i dea un bobarnac de trezire. Poate cea mai importanta intrebare pe cartea o ridica la fileu este indoiala in privinta identificarii omului cu mintea sa, cu gandurile sale. Eckhart Tolle, ca fost filosof, demonteaza dictonul cartezian “Gandesc, deci exist”.

Cartea contine referinte la multe situatii practice, cu indrumari pragmatice, utile si realiste.

lecturi

Livia Bonarov

Comenteaza cu Facebook