Primii Buddha care au pus bazele religiei budiste – prima parte Skip to main content
primii-buddha

Budismul este o religie indiană, fondată pe baza învățăturilor unui învățător spiritual numit „Buddha” („Cel trezit”, c. secolele V-IV î.Hr.). Textele timpurii prezintă numele de familie al lui Buddha sub numele de "Gautama". Detaliile vieții lui Buddha sunt menționate în multe din textele budiste timpurii dar sunt inconsistente, iar istoricul său social și detaliile vieții sunt greu de dovedit, datele fiind incerte. Gautama Siddartha a fost cunoscut și sub numele de Buddha Shakyamuni, 

În tibetană, Guru Padmasambhava sau Guru Rinpoche, înseamnă Maestru neprețuit, o ființă total iluminată, pe deplin trezită, un buddha. El a fost al doilea buddha și nu a devenit treptat iluminat, nici nu a practicat învățăturile predecesorului său pentru a obține iluminarea. El s-a întrupat ca o ființă pe deplin iluminată. Prin forma sa, înțelepciunea primordială s- a manifestat în lume pentru a aduce beneficii tuturor ființelor.  

Buddha Shakyamuni a prezis apariția lui Guru Padmasambhava. Nouăsprezece sutre și tantre diferite conțin predicții clare despre sosirea și misiunea sa.

„La opt ani după moartea mea (mahaparinirvana), o ființă remarcabilă cu numele Padmasambhava va apărea în centrul unui lotus și va dezvălui cea mai înaltă învățătură referitoare la starea ultimă a adevăratei naturi, aducând mari beneficii tuturor ființelor.”

Primul Buddha a spus că Padmasambhava va fi chiar mai iluminat decât el însuși. Desigur, Buddha Shakyamuni a fost pe deplin iluminat și nu există o realizare mai înaltă, dar prin modul lui de exprimare înțelegem importanța celui de al doilea guru,  Padmasambhava. Unele relatări susțin că acesta este o reîncarnare directă a lui Gautama Siddartha. 

Buddha Shakyamuni a predat învățăturile Hinayana și Sutra Mahayana, în timp ce Guru Padmasambhava a predat Vajrayana. Acestea au dezvăluit calea completă și perfectă către trezirea spirituală, care sa fie înțeleasă de toate ființele, indiferent de nivelul lor de înțelegere.

Hinayana înseamnă vehiculul mic. Adepții cred în învățăturile originale budiste și caută salvarea prin autodisciplină și meditație. Nu cred  în venerarea idolilor.

Mahayana înseamnă vehiculul mare. Adepții cred  într-un Buddha ceresc și caută salvarea prin grația și ajutorul acestuia.

Sutra este un cuvânt sanscrit. Scripturile care poartă acest titlu indică faptul că aceste învățături au fost revelate direct în această lume, pentru a oferi o înțelegere clară a celor două adevăruri – aspectele relative și cele absolute ale realității, oferind instrucțiuni pentru practicanți.  

Vajrayana, cunoscută ca Tantra, înseamnă vehiculul de diamant și face trecerea de la Mahayana, la punerea în aplicare a învățăturilor budiste în viața fiecărui practicant.

Învățăturile lui Buddha sunt dincolo de înțelegerea conceptuală.  Astfel, Buddha Shakyamuni ne-a învățat că trebuie să transcendem atașamentul de concepțiile noastre dualiste obișnuite, de atitudinile limitate, de minte, de regulile tradiționale și de credințele noastre.

Sensul subtil al celei mai înalte învățături nu este ușor de înțeles de către toată lumea.  Acesta a fost motivul pentru care Buddha Shakyamuni a rămas tăcut timp de patruzeci și nouă de zile după iluminare, gândindu-se: „Am realizat cea mai profundă și subtilă Dharma, lumina clară. Acest lucru este mult prea profund pentru ca oamenii obișnuiți, să-l înțeleagă. Prin urmare, voi rămâne tăcut.” Știa cât de greu va fi să comunice adevărul care i s-a revelat.

Deși, în cele din urmă, a predat neobosit timp de patruzeci și cinci de ani, primul său gând a reflectat la natura stării atinse, care a dizolvat toate concepțiile și toate ideile sale mundane de până atunci.

Cele mai multe dintre învățăturile lui Buddha Shakyamuni se adresează ființelor obișnuite și oferă o modalitate directă de a înțelege natura experienței noastre  în această lume. Ele prezintă o viziune non ezoterică, care face apel la logica comună, cu principii care pot fi verificate prin observarea atentă a elementelor care constituie lumea în care trăim. Cu această cunoaștere se poate ajunge la iluminare. Aceasta este intenția de bază a Sutrei Mahayana.

Vajrayana sau Tantra, se bazează pe Sutra Mahayana, dar oferă o înțelegere mai subtilă a experienței noastre și metode suplimentare pentru a realiza iluminarea. Practica Vajrayana ne încurajează să ne înțelegem percepțiile, să recunoaștem natura noastră primordială, să ne menținem mintea în starea sa naturală.

În acest fel, sutrele sunt învățături mai generale, care clarifică natura minții condiționate și percepțiile ei, în timp ce tantrele dezvăluie structura secretă, subtilă a corpului nostru, a minții și a tuturor fenomenelor legate de acestea. 

Prin urmare, învățăturile Vajrayana denumite și învățături secrete, sunt destinate practicanților mai avansați, pentru că determină înțelegerea realității transcendentale așa cum este ea, fără a fi distorsionată de mintea noastră condiționată.

Practicarea simultană a sutrelor și a tantrelor poate aduce iluminare chiar în această viață, într-o perioadă foarte scurtă de timp. 

Primul Buddha a predat învățăturile Vajrayana în mod privat câtorva discipoli, deoarece esența și chiar forma acestor învățături superioare se adresează doar celor care au ajuns la un anumit nivel de conștiință.

Citește și: Interviu exclusiv Yogasat, Tenpa Yungdrung Rinpoche: “Natura de Buddha exista in interiorul tuturor oamenilor, tuturor fiintelor vii, inclusiv al animalelor”

Când Guru Rinpoche a apărut ca reîncarnarea lui Buddha Shakyamuni, el a dezvăluit învățăturile Vajrayana în întregime, fiind cunoscut ca Buddha al Vajrayanei.

Pentru a avea o înțelegere profundă a învățăturilor lui Guru Padmasambhava este important să avem o minte deschisă, să trecem dincolo de limitările noastre conceptuale, să ne dăm seama cum tendința noastră de a ne îndoi și de a critica ne umple mintea de contradicții. Majoritatea deciziilor noastre se bazează pe polarități conceptuale simple, afirmații și negații. Din cauza ignoranței, credem în acest mod de a gândire și presupunem că ceea ce nu vedem, nu există. Când vedem ceva, spunem „Da, asta există”, dar ceea ce nu vedem direct este în cele mai multe cazuri negat.

În budism, aceste puncte de vedere sunt cunoscute ca fiind „concepții dualiste”. Ele nu duc la adevărata cunoaștere sau la înțelepciune, deoarece se bazează pe ignoranță. Ignoranța este cea care definește experiența noastră despre aceasta lume și ne limitează viziunea. Aceste bariere trebuie depășite pentru a înțelege activitățile perfecte ale emanațiilor lui Guru Padmasambhava și posibilitățile infinite ale adevăratei noastre naturi.

Surse: britannica.com, padmasambhava.org, khanacademy.org
Image
Guru-Padmasambhava
Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook