Shankaracharya, reformatorul hinduismului | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Shankaracharya, reformatorul hinduismului

Adi (primul) Shankaracharya este considerat unul dintre cei mai influenți filosofi si învățați din hinduism, (acharya înseamnă profesor), cel căruia i se atribuie definirea și sistematizarea religiei vedice în forma ei actuală. A contribuit la dezvoltarea Advaita Vedanta, școala de filozofie hindusă care pune accent pe non-dualitate și unitatea întregii realități.

A fost un copil genial cu capacități aproape supraomenești. La vârsta de doi ani, putea să vorbească și să scrie fluent in sanscrită. La vârsta de patru ani, putea să recite toate Vedele, iar la vârsta de doisprezece ani, s-a călugărit și și-a părăsit casa părintească.

A studiat cu Govinda, fost elev al lui Gaudapada, autor al textului sacru, Mandukya-karika din Vedanta, în care, influența budismului Mahayana  este evidentă. 

Mahayana este o ramură principală a budismului, care urmărește salvarea tuturor ființelor și tinde către gândirea nondualistă sau monistă. Doctrina lui Shankaracharya s-a axat pe shivaism și shaktism cu influențe vaishnavite, Un studiu a sugerat că la început a fost un adept al practicii yoga și mai târziu a devenit advaitin (nondualist). Abordarea lui a fost mai degrabă psihologică și religioasă decât logică; din acest motiv este considerat a fi mai degrabă un profesor de religie remarcabil, decât un filozof în sensul modern. Lucrările sale dezvăluie cunoașterea profundă a tradițiilor brahmanice ortodoxe, dar și budismul Mahayana. De aceea era numit de către contestatarii săi un „budhist deghizat”, însă structura de bază a filosofiei sale este mai asemănătoare cu samkhya (sistemul filozofic al dualismului nonteist, în care realitatea este compusă din două principii independente, Puruṣa și Prakṛti) și cu școala yoga, decât cu budismul.

Biografii săi spun că după ce s-a călugărit, a mers mai întâi în Kashi (Varanasi), oraș sacru, apoi a călătorit în toată India, ținând discuții cu filosofi care aveau credințe diverse.

In secolul al VIII-lea, locuitorii obișnuiți ai orașelor înțelegeau religia doar prin prisma ritualurilor, urmărind doar plăcerea, astfel că lui Shankara i-a fost greu să comunice acestor oameni filosofia Vedanta. Acesta este motivul pentru care învățăturile sale au ajuns în principal la călugării (sannyasi) și la intelectualii din sate, câștigând treptat respectul brahmanilor.

La vârsta de treizeci și doi de ani, și-a părăsit trupul, dar în cei douăzeci de ani de călugărie, a străbătut India de câteva ori, călătorind peste tot, în toate direcțiile.

Lui i se atribuie peste 300 de lucrări și comentarii, scrise în limba sanscrită. Cele mai multe dintre ele, însă, nu pot fi considerate autentice. Capodopera sa este Brahma-sutra-bhashya, comentariul la Brahma-sutra, un text fundamental al școlii Vedanta. Comentariile la principalele Upanishade, atribuite lui Shankara sunt cu siguranță toate autentice, cu posibila excepție a comentariului la Shvetashvatara Upanishad. Este foarte probabil ca el să fie autorul Yoga-sutra-bhashya-vivarana, ce cuprinde comentariile sale asupra comentariilor lui Vyasa la Yoga-sutra, un text fundamental al școlii Yoga. Upadeshasahasri, este singura lucrare a sa fără comentarii, care este cu siguranță autentică.

 

Citește și: dharma-zilele-noastre

Iată câteva dintre învățăturile sale:

„Deși un om știe că gândurile de tipul „eu sunt cel care face”, „eu sunt cel care experimentează” apar puternic în minte din cauza tendințelor înnăscute, care îl țin legat ca un sclav în Samsara, el nu și le înfrânează în momentul în care apar. Înțelepți precum Vasishta au spus că diminuarea acestor tendințe înnăscute reprezintă în sine o eliberare. Realizarea Sinelui nu apare prin preocupări lumești și nici prin studiul prelungit al scripturilor. Pentru cei care caută eliberarea din închisoarea samsarei, vasanas sunt cătușe de fier, spun cei care sunt eliberați. Prin urmare, atașamentul față de lume, scripturi și trup trebuie reduse și apoi eliminate, pentru că trupul este susținut de forța karmei (prarabdha karma). De aceea ar trebui să renunțați la aceste atașamente, să vă străduiți cu energie să învingeți tamas, cu puterea sattva și rajas, apoi rajas prin sattva mixtă, apoi sattva impură prin sattva pură. Ar trebui să faceți asta cu o minte fermă și calmă, ajutată de marile texte precum „TAT TVAM ASI – TU EȘTI ACELA” care proclamă identitatea dintre Sinele individual și Brahman.

Căutați prin raționament și practică să scăpați de aceste tendințe înnăscute, astfel încât să aveți credință fermă în Brahman și să îndepărtați complet din corp și simțuri sentimentul „eu” și „al meu” care apare constant ca rezultat al unei false aparențe.  Acest lucru trebuie făcut prin ancorarea în Sinele unic, indivizibil, din Inimă, prin meditație și contemplare, astfel: „Eu nu sunt egoul. Eu sunt perfecțiunea nelimitată a lui Brahman experimentată ca eu, martor al formelor de gândire.” Această meditație trebuie să fie continuată până când ego-ului este complet îndepărtat din corp, fără urmă, iar percepția separației apare ca un vis. Cel care meditează nu are de făcut decât să-și îndeplinească funcțiile naturale. El nu trebuie să uite niciodată Sinele, dând loc vorbirii lumești și obiectelor percepute de simțuri. Lemnul de santal este parfumat prin natura sa, dar parfumul său este mascat de un miros urât atunci când vine în contact cu apa și este dezvăluit atunci când este frecat. Practica constantă a meditației este această frecare.

Tendințele latente ale minții sunt îndepărtate, numai în măsura în care aceasta rămâne în Sine. Mintea yoghinului este distrusă printr-o constantă permanență în Sine. Și prin distrugerea minții, tendințele exterioare de non-sine ale Inimii sunt complet eradicate. Apoi, experiența Sinelui suprem, care mai înainte era voalat de aceste vasanas, strălucește de la sine, ca parfumul pastei de santal necontaminate.”

 

Citește și: sursa-practicilor-yoga-sfintii-si-invataturile-revelate-ale-tuturor-practicilor-spirituale

Existența Dharmei Vedice în India de astăzi se datorează în mare parte lui Shankara. Amenințările la adresa Dharmei, în Kali yuga, (epoca distrugerii) au apărut din cauza obstacolelor, mai mult interne decât externe, mai mult mentale decât fizice. Semințele adharma (opusul dharmei) lucrau atunci, ca și acum, în mințile tuturor, însă răul a fost și este combătut prin cunoaștere și autopurificare.

Înțelepciunea spirituală, care ne-a fost lăsată de ființele iluminate ale acestei lumi, trebuie să își găsească făgașul către inimile și mințile noastre. Este timpul să regăsim în noi evlavia și simțul autentic al smereniei, să învățăm să ne închinăm Divinității, pentru că aceasta este calea evoluției și realizării spirituale a omenirii.

Sinele Suprem nu se naște și nici nu moare. Dincolo de atributele sale, Sinele Suprem este eternul martor.” Upanishade

Image

 

 

Surse: The great Upanishad, isha.sadhguru.org, Britannica.com

Image

 

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook