Hatha yoga, de la A la Z Skip to main content
Hatha yoga, de la A la Z

Hatha yoga este percepută ca fiind yoga “sportivă”, însă această definiție este cât se poate de departe de adevăr. La origini, hatha yoga înseamna armonizarea celor două energii principale din corpul uman: energia lunii și energia soarelui.

În filozofia yoga, luna (“ida nadi”) simbolizează mintea. Așa cum în nopțile cu lună plină valurile oceanului devin mai agitate, și gândurile și emoțiile noastre sunt afectate de energia lunii. Așa cum luna se află într-o continuă schimbare, și mintea omului este diferită de la o zi la alta, gândurile noastre fiind într-o continuă schimbare.

Soarele este cel care completează luna, făcând un cuplu perfect. Soarele (“pingala nadi”) este, spre deosebire de lună, stabil. Indiferent de circumstanțe, acesta nu se schimbă. El simbolizează focul și influențează deciziile pe care le luăm, oferindu-ne limpezime mentală.

În sanscrită “ha” înseamnă luna, iar “tha” se traduce prin soare. Așadar, hatha yoga armonizează mintea cu trupul, prin asane, posturile specifice practicii yoga, dar și prin pranayama, tehnica de respirație practicată de yoghini.

Potrivit filozofiei yoga, respirația este cea mai importantă funcție metabolică. Respirăm de 23.000 de ori pe zi, folosind peste 17.000 de litri de aer, cantitate care crește pe măsură ce practicăm asanele. Respirând corect inspirăm prana, energia vitală, în timp ce respirația incorectă creează blocaje energetice, provocând apariția bolilor. Pranayama, tehnica respirației corecte practicată în hatha yoga, ne asigură o respirație corectă, perimițându-ne să inspirăm forța vitală.

Pe lângă pranayama, în hatha yoga se folosesc și asanele, care ne ajută să găsim echilibrul, să devenim mai puternici, dar și mai flexibili. S-a dovesit științific că posturile specifice practicii yoga îmbunătățesc circulația sanguină, vascularizând corespunzător țesuturile și organele.

O sesiune de hatha yoga combină asanele cu tehnicile de respirație. O asemenea sesiune durează între 20 de minute și 2 ore, în funcție de abilitățile și performanțele practicantului. Ideal ar fi ca yoga să fie practicată în fiecare zi, în același interval orar, pentru a încuraja disciplina fizică și mentală.

Asanele sunt de trei feluri: posturile ce presupun aplecarea în față, posturile ce presupun aplecarea pe spate și posturile ce presupun răsucirea. Aceste posturi trebuie întotdeauna armonizate, așadar o asana aplecată către față trebuie urmată de una pe spate și apoi de o răsucire și tot așa, pentru a evita crearea unor dezechilibre în organism. În timpul asanelor este esențial să respirăm abdominal și numai pe nas.

Componenta mentală este la fel de importantă ca și mișcările fizice în hatha yoga. Yoga nu este un sport, nu este o competiție, ci este o practică a cărei menire este, în primul rând, aceea de conștientizare a sinelui.

Comenteaza cu Facebook