Doctrina celei 12 fețe ale lui Kālī este unul dintre cele mai vechi concepte ale sistemului Kālīkrama și este considerată a fi este cea mai secretă învățătură din tradiția șivaismului cașmirian.
În șivaismul cașmirian, Kālī, în cea mai înaltă întruchipare a Sa, este cunoscută sub numele de Kālasaṁkarṣaṇī. Asemenea unei actrițe divine în propria piesă universală, ea își asumă rolurile lui Sristi Kālī, Rakta Kālī, Sthitinasha Kālī, Yama Kālī, Samhara Kālī, Mrityu Kālī, Rudra Kālī, Martanda Kālī, Paramarka Kālī, Kalagnirudra Kālī, Mahakala Kālī și Maha-bhairava-ghora-canda Kālī. Prin aceste douăsprezece manifestări, Mama Divină Kālī creează, menține și distruge universul din interiorul propriei ei naturi.
Cele 12 fețe ale lui Kālī sunt adesea vizualizate ca o roată (Chakra), fiecare reprezentând o etapă distinctă în fluxul continuu al creației, persistenței și dizolvării. Ele întruchipează natura temporală și ciclică a existenței, evidențiind impermanența și puterea transformatoare inerentă universului. În timp ce cele 12 fețe ale lui Kālī reprezintă diversele etape și aspecte ale ciclului cosmic, Kālasaṁkarṣaṇī Kali reprezintă totalitatea, întregul unificat care cuprinde toate aceste expresii individuale. Ea este substratul realității, terenul neschimbat al existenței pe care se desfășoară jocul dinamic al creației și dizolvării.
În secolele X-XI, Abhinavagupta a definit învățăturile celei 12 fețe ale lui Kālī ca fiind cel mai înalt aspect ezoteric al sistemului Trika. Pentru el, Zeița Kālīkrama, cea care atrage timpul spre sine - Kālasaṁkarṣaṇī – este Zeița Supremă, dincolo de (Parātīta) zeițele sistemului Trika: Parā (Zeița Supremă), Parāparā (Mijlocie) și Aparā (Inferioară).
Potrivit lui Abhinavagupta, doctrina celor 12 fețe ale lui Kālī i-a fost transmisă prin linia de maeștri, de la Somananda, Utpaladeva și Lakshmanagupta.
Aleksandra Wenta, în studiul realizat asupra doctrinei celor 12 fețe ale lui Kālī, arată că aceasta este centrată pe experiența mistică întruchipată în cei Doisprezece Sori, cunoscută sub numele de Secvența Zeiței-Soare (bhānavī-krama). Cele 12 fețe ale lui Kālī reprezintă: 1. dinamismul actului cognitiv (saṁvit- cakra, saṁvit-krama); 2. pulsația universală a conștiinței (sāmānya-spanda); și 3. cele douăsprezece organe de simț divinizate (prakāśa-cakra, marīcidevatā-cakra, raśmi-cakra).
În cadrul acestei scheme conceptuale, cele 12 fețe ale lui Kālī reprezintă metoda și instrumentul (simțurile) procesului cognitiv care dau naștere conștientizării reflexive (vimarśa), adică a capacității conștiinței pure luminoase (prakāśa, bhāsa) de a reflecta asupra naturii sale infinite.
În tradiția ezoterică a șivaismului cașmirian și în mod special în opera marelui înțelept al secolului al X-lea - Abhinavagupta, zeița Kālī nu apare ca o zeitate singulară, ci ca o matrice cosmică a 12 energii transformatoare. Aceste 12 fețe ale lui Kālī (Dvādaśa-Kālī) reprezintă diferite aspecte ale conștiinței divine, fiecare întrupând o putere (shakti) unică ce guvernează, menține, dizolvă și transcende creația.
Abhinavagupta dezvoltă aceste puteri în monumentala sa lucrare - Tantrāloka, unde cele 12 fețe ale lui Kālī nu sunt doar zeițe, ci forte de trezire spirituală, care mapează călătoria de la identitatea limitată (ego) către unitatea universală, către totalitate.
Fiecare manifestare a lui Kālī corespunde unei etape a evoluției cosmice și individuale, reflectând descoperirea progresivă a energiei divine (Shakti) în conștiință:
1. Sṛṣṭikālī (Kālī a Creației – Emanația obiectivității)
La început, creativitatea (sṛṣṭi) este latentă. Ea constă într-un foc subtil care dansează în această [stare de subiectivitate potențială]. Devenind dornică să manifeste „obiectivitatea”, ea devine frumoasă prin contactul său cu „luna”. O, Bhairava omniprezent, posedând puterile glorioase ale expansiunii atât a Focului, cât și a Lunii, fie ca zeița ta numită Sṛṣṭi să se joace mereu în mintea mea! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
2. Raktakālī (Kālī cea roșie – Persistența obiectivității)
Când aspectul obiectivității începe să-și piardă savoarea rafinată, întrucât pare a fi o creație externă, devii intens pasionat (raktimaya-) în raport cu el [pentru a-l experimenta pe deplin]. Când acest lucru s-a întâmplat, fie ca Zeița Ta Raktā, în toate stările [posibile], să mă elibereze de aversiune (ghṛṇa) în adunarea extatică formată pentru ritul de a bea esența sângelui [tău]! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
3. Sthitināśakālī (Kālī cea a distrugerii persistenței - Retragerea obiectivității)
Punând capăt valurilor fluctuante ale fenomenelor, Tu revelezi non-dualitatea întregii existențe pentru a dizolva activitățile externe și a rămâne în nobilul fundament al Conștiinței. O, Doamne, când se întâmplă acest lucru, Zeița Ta activează (kalayati) distrugerea stazei. Fie ca acea Zeiță [Sthitināśakālī] să-mi distrugă continuu starea saṃsārică. (Abhinavagupta, Krama-Strota)
4. Yamakālī (Kālī cea a inhibiției – Tărâmul inexprimabil al obiectivității)
Dorind intens să liniștești [totul] prin dizolvarea lumii [minții], Tu [mai întâi] proiectezi în conștiință poruncile și interdicțiile [dictate de acea lume] cunoscute [nouă] ca ciuma îndoielii de sine. După ce ai creat această barieră (yama), Tu zdrobești încă o dată această inhibiție. Fie ca această mare Zeiță să-mi șteargă frica de lume! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
5. Saṃhārakālī (Kālī a disoluției)
O, Tu, Cea Atotcuprinzătoare! Când potopul anxietății se va topi și măreția [conștiinței] va fi brusc complet umplută, [când] căile lumii vor dispărea și restricțiile textelor vor fi golite de forță, fie ca cea numită Saṃhāra[kālī], a cărei rasa este insațibilitatea de a devora potopul nesfârșit al fenomenelor, să înlăture complet elementul dualității din inima mea. (Abhinavagupta, Krama-Strota)
6. Mṛtyukālī (Kālī a Morții – Persistența facultăților fără obiect)
Când puterea dualității a fost brusc zdrobită de zeițe în acest fel, persistența cunoscătorului, forța vitală a conceptualității, apare în toată puterea sa. Atunci, conștientă reflexiv de aspectul dizolvării din propria inimă, fie ca Zeița Binecuvântată, constând în persistență (sthiti), care aduce dizolvarea morții, să-mi fie favorabilă! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
7. Rudrakālī (Kālī cea înfricoșătoare – Resorbția facultăților)
Și astfel, aceste trei puteri [de voință, cunoaștere și acțiune] au atins starea generată prin secvența (krama) celor șase chakre datorită strălucirii în expansiune a măreției Tale. Treptat, prin desfășurarea lor, ele modelează starea pestriță a existenței lumești. Pe măsură ce inima mea se înclină spre aceste zeițe, fie ca eu să fiu neînfricat! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
8. Mārtaṇḍakālī (Kālī a Soarelui – Tărâmul inexprimabil al facultăților)
Ea resoarbe, cu strălucirile lor respective, expansiunea facultăților de cunoaștere și acțiune care constituie raza de acțiune a minții pe planul limitat: atrăgând cu forță în sine întreaga esență a „soarelui” care a atins [acele facultăți], conjugată cu starea de stagnare, fie ca Ea să scoată dualitatea din frica mea de existența lumească! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
9. Paramārkakālī (Cea care absoarbe Soarele Suprem – Emanația subiectivității)
Pătrunzând în Sine însăși instantaneu în fiecare moment, Kālī, care, lipsită de succesiune, consumă totul în mod egal, este o multitudine de raze mari care, nesfârșite, devin compacte (și puternice) în interior. Fie ca ea, Suprema (Zeiță) Parā, care este receptaculul (celui mai) exaltat respect, să fie mulțumită de mine pentru a genera fericire divină și a împodobi planul inimii (mele). (Abhinavagupta, Krama-Strota)
10. Kālāgnirudrakālī (Cea care absoarbe sinele separat – Persistența subiectivității)
Când facultățile care produc cunoașterea condiționată (pramāṇa) s-au dizolvat datorită puterii maiestuoase care strălucește și dansează în starea Śiva, corpul, forța vitală și alte aspecte care alcătuiesc persistența subiectivității limitate și fictive, toate condiționate de timp, se dizolvă în Tine. Fie ca eu să experimentez Zeița care strălucește în acel moment ca una cu Śiva! (Abhinavagupta, Krama-Strota)
11. Mahākālakālī (Cea care absoarbe Subiectul transcendent)
Acea Conștiință cunoscută sub numele de Lumina Creației (prakāśa), liberă de secvențialitate, complet dizolvată, se revarsă din starea sa de vid (śūnya-pada) ca un act de ascundere. Apoi, de asemenea, nesecvențial, se grăbește cu pasiune să se topească în esența sa interioară [precum un râu care se revarsă spre mare] - prin urmare, fie ca acea Mahākālī, care este chiar acum aici, să-mi măsoare tot timpul. (Abhinavagupta, Krama-Strota)
12. Mahābhairavacaṇḍograghorakālī (Tărâmul inexprimabil al Subiectivității)
Apoi, în timp ce Zeița, a cărei stare ultimă este plenitudinea completă, întrerupe brusc orice secvențialitate, ea [de asemenea] rânduiește și menține o stabilitate [subiacentă], dintr-o mare iubire (atirasa). Îmbrățișând experimentatorul [limitat], facultățile sale de cunoaștere, experiența sa fenomenală și întreaga lume [care este câmpul experienței], fie ca mintea mea să se odihnească în această Conștientizare neclintită [care este fundamentul lor]. (Abhinavagupta, Krama-Strota)
Pentru Abhinavagupta, cele 12 fețe ale lui Kālī nu sunt zeități separate, ci stadii progresive de dezvăluire a realității supreme unice (Parā-Shakti). Acestea reprezintă: coborârea energiei divine în manifestare, ascensiunea yoghinului înapoi în conștiința pură și interacțiunea dintre creație și distrugere ca o piesă orchestrată divin (Līlā).
Venerarea și contemplarea celor 12 manifestări ale lui Kālī reprezintă o parte integrantă a practicilor spirituale din cadrul școlii Krama a șivaismului cașmirian. Aceste practici implică adesea recitarea mantrelor, vizualizarea celor 12 manifestări ale lui Kālī și implicarea în ritualuri menite să invoce energiile lor și să faciliteze transformarea spirituală. Prin intermediul acestor practici, practicanții caută să cultive o înțelegere mai profundă a naturii ciclice a existenței, a puterii transformatoare a conștiinței și a unității ultime a tuturor lucrurilor.
Un practicant al șivaismului cașmirian meditează asupra celor 12 manifestări ale lui Kālī pentru a progresa prin etapele de trezire, de la aspectele grosiere la cele mai subtile, până când rămâne doar vidul luminos (Śiva-Shakti). Cele 12 fețe ale lui Kālī reprezintă un parcurs mistic – fiecare din ele este o cheie care deschide straturi mai adânci de conștiență (awareness). Invocarea lor este asemenea unui dans cu forțele primordiale ale existenței, prin îmbrățișarea atât a terorii cât și a extazului, ca fațete ale aceluiași Adevăr infinit.
"Ea este noaptea eternității, focul înțelepciunii, țipătul care distruge liniștea – și liniștea care persistă."
॥ काली माँ की जय ॥
(Victory to Mother Kālī!)
Surse: The Twelve Kālīs and Utpaladeva’s Appraisal of the Sensory Experience (Aleksandra Wenta), lakshmanjooacademy.org, hareesh.org.
