Yoghinul poate depăși vălul creat de maya (iluzoriul) și avidya (ignoranța) doar atunci când Divinitatea intră în inima sa – este traducerea liberă a unui vers din literatura sacră hindusă, smrti.
Cine este acest yoghin? Este cel care prin realizarea Sinelui, îl cunoaște pe Dumnezeu, cel care a pătruns peste tot, în inima sa, în mintea sa, cel a cărui experiență este Eu sunt Divinitatea.
Citește și: Căile de atingere a conștiinței divine în Shivaismul Kashmirian
În shivaismul kashmirian yoghinul este cel pe deplin conștient de conștiința lui Dumnezeu tot timpul, cât funcționează în lumea aceasta, în timp ce merge, în timp ce vorbește, în timp ce privește, etc., fără a fi atașat de toate acestea, fără ca aceste acțiuni să îi lase vreo impresie în minte. O analogie poate fi făcută cu impresiile lăsate de imaginile ce se succed rapid, atunci când privim pe geamul unei mașini ce gonește cu viteză. Vedem case, copaci, cerul, etc., dar nu ne atașăm de ele. Nu lasă urme. Putem spune că sunt asemenea urmelor lăsate de o pasare-n zbor.
Orice acțiune făcută din inimă, fără vreun interes personal, ne conduce către această stare superioară de conștiință. Acțiunea, karma, este necesară pentru existența noastră fizică. Dacă nu am fi avut karma de decontat (acțiuni trecute, pozitive și negative), nu ne-am mai fi născut, am fi fost eliberați din Samsara, ciclul nașterii și al morții.
Swami Lakshmanjoo explică modul greșit prin care majoritatea dintre noi acționează. Înainte de a începe ceva, unii dintre noi ne rugăm să avem succes. Orice acțiune pe care o facem ne spunem că trebuie să aibă succes, trebuie să reușească, nu trebuie să eșueze, trebuie să aibă niște roade. Acest lucru îl învățăm de la cele mai fragede vârste și ni-l perfecționăm în timpul școlii, iar mai apoi în viața noastră de adult.
Însă marele învățat ne avertizează că este total greșită o astfel de abordare, pentru că tocmai aceste așteptări de fructificare a acțiunilor noastre, ne îndepărtează de conștiința divină.
El ne sfătuiește să continuăm să facem ce ne-am propus cu toată dăruirea, să îi servim pe ceilalți, să ne asigurăm că sunt bine, însă fără niciun atașament. Astfel, atât ei cât și noi vom fi bine. Acționând in acest fel, conștiința lui Dumnezeu va fi atinsă în acel moment.
Acesta este și spiritul Seva, serviciul altruist în scopul comunității, când dăruim celorlalți din inimă serviciul nostru, ca și cum l-am dărui Divinității, fără să așteptăm recompense sau beneficii la schimb. Nu este o tranzacție.
Este precum datoria unei mame de a avea grijă de copiii ei. Eu sunt mama și ei sunt copiii mei pe care am datoria să îi îngrijesc. Este datoria mea sa mă asigur că sunt in regulă, fără sa am alte așteptări sau beneficii de pe urma acestor acțiuni.
Abhinavagupta a spus in comentariul sau la Bhagavad Gītā, “yat aprārthyamānaṁ phalaṁ.” Când acționând, nu ne așteptăm să culegem beneficii personale și nici nu ni le dorim, atunci atingem cunoașterea divină, Parabhairava. Aceasta cunoaștere apare automat și strălucește.
„Acesta este secretul shivaismului, pe care am venit să vi-l împărtășesc.”
Va urma.
