Proiectul misionar al lui Ramon Llull - rațiunea în slujba credinței

Ramon Llull, remarcabil filosof, teolog, scriitor și mistic catalan al secolului al XIII-lea, este considerat unul dintre cei mai importanți gânditori ai perioadei medievale și un pionier în mai multe domenii precum, filosofie, teologie, logică, informatică, literatură și misionariat.

Principala trăsătură a filosofiei sale este caracterul unificator. El susținea că filosofia, teologia și misticismul nu sunt surse separate sau contradictorii ale adevărului, ci sunt aspecte diferite ale aceluiași proces de cunoaștere. Llull credea în unitatea creștinismului, deseori amenințată de necredincioși și de schismă. Întregul său demers filosofic a urmărit convertirea necredincioșilor la adevărul credinței și reunirea creștinilor într-o comunitate unită printr-o doctrină coerentă și o morală virtuoasă.

Având în vedere acest scop, Llull a conceput un model universal pentru a înțelege realitatea, care ne permite să-L cunoaștem pe Dumnezeu în existența și acțiunea sa, dar și să recunoaștem restul creației, ca fiind generat de divinitate.  

Beatificat de Biserica Catolică, deși nu a fost niciodată canonizat, este venerat în Catalonia, Mallorca și printre franciscani. Opera sa îmbină religia, știința, logica și literatura într-o sinteză medievală unică.

Intr-o perioadă a cruciadelor, în strădania sa de a converti musulmanii și evreii la creștinism, doar prin argumente raționale și nu prin forță, Llull a dezvoltat un sistem rațional pentru a demonstra adevărurile creștine. El a creat „Ars Magna” (Marea Artă), un sistem logic conceput pentru a descoperi și demonstra adevărurile religioase prin diagrame și simboluri.

Crescut la curtea regală din Mallorca, o insulă unde se întâlneau culturile creștină, evreiască și arabă, Llull a beneficiat de o educație aleasă, de la mauri a învățat limba arabă, dar a fost atras de misticismul sufit islamic și de spiritul contemplativ oriental. Fiecare dintre acestea avea să joace un rol în dezvoltarea sa. Majoritatea celor 280 de opere cunoscute ale sale au fost scrise inițial în arabă sau catalană.

După ce s-a căsătorit, în jurul vârstei de 30 de ani, Llull a avut viziuni mistice cu Hristos pe cruce, după care a abandonat viața la curte și s-a dedicat muncii misionare. Influențat de spiritualitatea pacifistă a lui Francisc de Assisi, a călătorit prin Africa de Nord și Asia Mică încercând să-i convertească pe musulmani la creștinism.

În jurul anului 1272, după o altă experiență mistică pe Muntele Randa din Mallorca, în care Llull a relatat că a văzut întregul univers reflectând atributele divine, a conceput reducerea întregii cunoașteri la principii fundamentale și determinarea punctului lor convergent de unitate. Llull a încercat să plaseze apologetica creștină la nivelul discuției raționale, în principal pentru a satisface nevoile disputei cu musulmanii, folosind logica și tehnicile mecanice complexe (Ars magna) care implică o notație simbolică și diagrame pentru a corobora toate formele de cunoaștere, inclusiv teologia, filosofia și științele naturale, ca manifestări ale divinității în univers. Limbajul folosit trebuia să fie universal, articulat la nivelul expresiei, într-o matematică universală a combinațiilor, într-o rețea de idei universale, deținute de toate popoarele.

Ars a fost creat ca un instrument pentru a descoperi și demonstra adevăruri despre Divinitate și creația Sa. Să analizăm cum funcționează.

Alfabetul. Llull a atribuit literele A-K atributelor sau principiilor divine fundamentale,

• B,C,D reprezintă „demnitățile naturale” care descriu natura Divinității. Sunt considerate calități absolute și eterne.
• E,F,G reprezintă modul în care Divinitatea acționează sau își manifestă natura în lume. Acestea descriu acțiunea divină: crearea, guvernarea, voința.
• H,I,K reprezintă atribute relaționale, modul în care natura și acțiunea Divinității duc la împlinirea umană și divină. Ele indică perfecțiunea spirituală, recunoașterea și glorificarea.

Figura A – Cercul Principiilor: o roată care prezintă cele 9 principii divine (B–K), fiind folosită pentru a explora modul în care atributele se raportează între ele. Cele trei culori (verde, roșu, galben) nu sunt decorative, ci au o semnificație simbolică.

Dacă luăm ca exemplu, triada B-F-K

• B (Bonitas / Bunătate)            → 🟩 Verde    = Esență Divină
• F (Sapientia / Înțelepciune)    → 🟥 Roșu     = Acțiune Divină
• K (Gloria / Glorie)                     → 🟨 Galben = Rezultat Final / Scop

Interpretarea este: Bunătatea lui Dumnezeu (B), atunci când este exprimată prin Înțelepciune (F), produce Glorie (K). Astfel, bunătatea divină nu este pasivă, ea se mișcă prin acțiuni înțelepte pentru gloria lui Dumnezeu și a creației Sale.

Llull a adaptat în Ars Magna termenii Agent – ​​Instrument – ​​Pacient, proveniți din logica aristotelică și scolastică, pentru a explica modul în care atributele divine interacționează logic. În metafizica clasică, un agent provoacă schimbarea, instrumentul o permite, iar pacientul o suferă. (Cauză → Mijloace → Efect)

• Agentul este principiul sau atributul care inițiază acțiunea.
• Instrumentul este mijlocul sau metoda prin care acționează agentul.
• Pacientul în sens filosofic este destinatarul sau obiectul efectuat al acțiunii.

Din punct de vedere filosofic, triada B-F-K poate fi interpretată astfel:

• B (Bonitas) este agentul divin: bunătatea inerentă a lui Dumnezeu inițiază acțiunea.
• F (Sapientia) este instrumentul: înțelepciunea este unealta prin care operează bunătatea.
• K (Gloria) este pacientul: rezultatul bunătății care acționează cu înțelepciune este gloria divină - glorificarea lui Dumnezeu și a creației Sale.

Semnificația teologică: în ordinea divină, Gloria nu se obține prin forță sau putere, ci prin înțelepciune ghidată de bunătate.  

Figura S este un tabel cu 16 întrebări logice, care arată cum se pot corela combinațiile principiilor divine (din Figura A) folosind un raționament structurat.

Facultățile sufletului se găsesc în compartimentele Figurii S: intelectul, înțelegerea și necunoașterea, memoria, amintirea și uitarea; voința, iubirea, ura și iubirea și ura.

În plus, compartimentele conțin combinații de litere, corespunzătoare celor găsite în cercul intern, care se referă la actele combinate ale facultăților. De exemplu, D-H-M se referă la actele combinate ale voinței care iubește, voinței care urăște, voinței care iubește și urăște. B-C-D se referă la actele combinate ale memoriei care își amintește, intelectului care înțelege, voinței care iubește.

Llull grupează aceste combinații în patru categorii, notate E, I, N, R, în care pătratele desenate în interiorul cercului, E-B-C-D; I-F-G-H; N-K-L-M; R-O-P-Q,  reprezintă și anumite conduite.

Astfel, categoria E, de exemplu, care este formată de intelectul care înțelege, memoria care își amintește și voința care iubește, corespunde atitudinii cuiva care afirmă o propoziție cu argumente.

Categoria I, formată de intelectul care înțelege, memoria care își amintește și voința care urăște, reprezintă atitudinea cuiva care neagă o propoziție cu argumente.

Categoria N, unde intelectul și memoria nu reușesc să înțeleagă și să își amintească, confirmând sau negând astfel ceva, reprezintă presupunerea, o credință care nu este susținută nici de argumente, nici de rațiune.

În cele din urmă, R, format prin combinarea tuturor opțiunilor menționate anterior, reprezintă îndoiala.

Utilizarea literelor în acest caz are o funcție distinctivă. F și B, de exemplu, au același înțeles: intelectul care înțelege, dar sensul său variază în funcție de relațiile găsite în speciile E și I. Prin urmare, utilizarea acestei litere permite accentuarea acestui sens structural deasupra sensului cuvintelor.

Image

Figura T – Triunghiul: este utilizată pentru a construi soluții prin combinarea sa cu alte figuri. Este formată din trei cercuri conectate prin triunghiuri de culori diferite.

Triunghiul Albastru: Dumnezeu (unitate, esență și demnități); Creație (senzuală, intelectuală și animală); Operațiune (intelectuală, naturală și artificială);

Triunghiul Verde: Diferența (între senzual și senzual, senzual și intelectual, intelectual și intelectual); Concordanța (între senzual și senzual, senzual și intelectual, intelectual și intelectual); Contrarietatea (între senzual și senzual, senzual și intelectual, intelectual și intelectual);

Triunghiul Roșu: Început (timp, cantitate sau cauză); Mijloc (extremități, măsură sau conjuncție); Sfârșit (cauză finală, terminare sau privațiune).

Triunghiul Galben: Majoritatea (între substanță și substanță, substanță și accident, accident și accident); Egalitate (între substanță și substanță, substanță și accident, accident și accident); Minoritate (între substanță și substanță, substanță și accident, accident și accident);

Triunghi Negru: Afirmație (îndoială față de ființă, față de neființă sau față de posibil și imposibil); Îndoială (îndoială față de ființă, față de neființă sau față de posibil și imposibil); Negație (îndoială față de ființă, față de neființă sau față de posibil și imposibil).

Figura V - mai simplă și se referă la virtuți și vicii, incluzând șapte din fiecare. În unele reprezentări, virtuțile sunt roșii, iar viciile sunt albastre, ambele fiind interconectate prin linii, figura reprezentând ideile etice ale lui Llull.

Figura X sau „Figura Contrariilor și Concordanțelor” este formată din diferite opoziții:

• Predestinare - Liberul Arbitru;

• Ființă - Privațiune;
• Perfecțiune - Defect;
• Merit - Vina;
• Supoziție - Demonstrație; etc.

Ca și în Figura A, liniile unesc toți termenii între ei. Cu toate acestea, așa cum explică însuși Llull, aceste conexiuni sunt uneori contradictorii, alteori în concordanță, deoarece ele reprezintă problema pe care anumite opoziții, precum predestinarea și libertatea, o pun omului.

In final, Figurile Y și Z sunt formate dintr-un singur concept: Adevărul Y și Falsul Z, spre definirea adevărului sau falsității anumitor propoziții.

Odată definite figurile, Llull arată cum sunt combinate pentru a construi un argument specific sau pentru a rezolva o anumită problemă.

Image

Llull (cca. 1232 – cca. 1316) și-a dedicat viața răspândirii operei sale Ars și a încercat să-i coopteze pe conducători și papi în proiectele sale. Regele Iacob al II-lea al Aragonului a fost convins să înființeze o școală la Mallorca pentru studiul limbilor orientale, astfel încât Ars să poată fi răspândită în întreaga lume islamică.

Conform legendei, Llull a fost ucis cu pietre în Africa de Nord la Bejaïa (Bougie) sau Tunis și a murit ca martir pe mare, înainte de a ajunge în Mallorca, unde a fost înmormântat.

Acuzațiile de confuzie a credinței cu rațiunea au dus la condamnarea învățăturilor lui Llull de către Papa Grigore al XI-lea în 1376. În secolul al XIX-lea, însă, biserica romano-catolică a aprobat venerarea sa.

În cultura catalană, romanele sale alegorice Blanquerna (cca. 1284) și Félix (cca. 1288) se bucură de o mare popularitate. Stilul sau se bazează pe alegorii scurte, poetice, adesea paradoxale, similare misticismului sufit sau celui neoplatonic.

Una din scrierile sale mistice, care face parte din romanul Blanquerna, Llibre d’amic e amat, Cartea Preaiubitului și a iubitului, exprimă uniunea mistică, dorul divin și calea spirituală prin poezia simbolică a iubirii, unde Preaiubitul este Divinitatea, iar iubitul este sufletul omenesc. Lucrarea este dedicată căutătorilor spirituali, aflați pe calea iubirii contemplative și ilustrează cum sufletul trebuie anihilat în voința lui Dumnezeu pentru a atinge unirea.

„Iubitul a bătut la ușa Preaiubitului, iar Preaiubitul a întrebat: «Cine este acolo?»

Iubitul a răspuns: «Eu sunt.»

Și Preaiubitul a răspuns: «Nu este loc pentru tine și pentru mine.»

Iubitul a plecat și a postit timp de un an.

Apoi s-a întors și a bătut din nou.

«Cine este acolo?» a întrebat Preaiubitul.

«Tu ești», a spus iubitul.

Și ușa i s-a deschis.”

Surse: britannica.com, plato.stanford.edu