Asane pentru sănătatea sistemului endocrin. Glanda Timus Skip to main content
femeie-mare

Timusul este o glandă foarte importanta pentru imunitate, care a fost denumita ”generalul sistemului imunitar”. Este situat deasupra inimii, sub stern. El stimulează producerea limfocitelor și a leucocitelor, recunoaște celulele străine ce invadează corpul și determină atacul împotriva acestora. De asemenea, timusul susține splina, amigdalele, polipii nazali, apendicele și funcționarea măduvei spinării, participând la protecția împotriva cancerului. Când organismul și psihicul este supus stresului, timusul nu-și poate îndeplini funcția în cadrul sistemului imunitar, ceea ce explică faptul că unul din principalele efecte ale stresului pe termen lung este scăderea imunității. Glanda timus este realmente dirijorul întregului sistem imunitar.

Glanda Timus este numită și glanda copilăriei. Această glandă se dezvoltă cu mult înainte de naștere și începe să funcționeze încă din perioada în care creierul, inima și ficatul nu funcționează la capacitatea maximă. La pubertate, aceasta aproape dispare și este acoperită de grăsime. După vârsta de 30 de ani, nici nu mai realizăm că am avut cândva un timus. Ne dăm seama de aceasta, doar când organismul nostru nu mai este în măsură să se apere singur, atunci când chiar și o gripă obișnuită ne pune la pat o săptămână.

Timusul (în greacă. Thymos = suflet) este în directă legătură cu chakra a 4, Anahata, chakra unde începem să acceptăm și să avem o stare de afectivitate pentru tot si toate necondiționat.

Important! Înaintea practicării oricărei asane sunt necesare exerciții de încălzire.

Asanele pot ajuta la ameliorarea simptomelor însă nu este deajuns. Respectarea celor 2 ramuri Yoga este esența care conduce pe drumul vindecării.

Iată 4 asane benefice pentru sănătatea Glandei Timus:

Image
Chakrasana

Chakrasana

Image
Purvottanasana

Purvottanasana

Image
Dhanurasana

Dhanurasana

Image
Ardha Matsyendrasana

Ardha Matsyendrasana

! Dacă sunteți începător, nu practicați yoga fără îndrumarea unui instructor autorizat. Unele asane și respirații pot avea efecte nedorite.

 

Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal

Comenteaza cu Facebook