20 De beneficii pe care studiile confirmă că yoga le are Skip to main content
20 De beneficii pe care studiile confirmă că yoga le are

Indienii cunosc beneficiile yoga dintotdeauna, iar studiile de specialitate realizate în ultimii ani au confirmat puterea incredibilă de vindecare a acestei practici. Medici din întreaga lume recomandă, din ce în ce mai des, yoga pacienților bolnavi. Bineînțeles, această practică indiană trebuie folosită în paralel cu tratamentul medicamentos prescris de cadrele medicale, nicidecum pe post de înlocuitor al tratamentului de care avem nevoie.

Iată câteva dintre studiile care confirmă beneficiile pe care yoga le are pentru sănătatea noastră

1. Potrivit celebrului doctor Oz (n.r. Mehmet Oz), un studiu a scos la iveală faptul că 15 minute de yoga pe zi au redus, pe o perioadă de 6 luni, controalele medicale, scutind astfel sistemul american de sănătate de suma de 200 de dolari/ pacient.

2. Același medic Oz susține și că studiile de specialitate au dovedit că meditația previne îngroșarea arterelor și ajută la scăderea tensiunii arteriale. Odată cu scăderea tensiunii, nivelul de stres este și el mai mic, iar persoanele anxioase beneficiază de pe urma înlăturării stresului.

3. Un studiu publicat pe 20 ianuarie 2003 în ziarul “Time” arată că meditația asociată cu o dietă sănătoasă încetinește dezvoltarea tumorilor la pacienții care suferă de cancer de prostată.

4. Yoga este eficientă și în cazul persoanelor cu dureri cronice severe. Institutul Internațional pentru studiul Durerii din cadrul Universității din Texas a demonstrat faptul că yoga a crescut eficacitatea tratamentelor medicamentoase pentru calmarea durerilor cronice.

5. Clinica pentru Boli reumatice din America de Nord a confirmat, prin două studii de specialitate, faptul că yoga calmează, ba chiar elimină durerile cauzate de osteoartrită.

6. Departamentul de Știință al Universității California a scos la iveală faptul că practicarea yoga mărește flexibilitatea, dar și forța musculară astfel: flexibilitatea coatelor cu 31%, flexibilitatea genunchilor cu 57%, flexibilitatea gleznelor cu 13%, flexibilitatea umerilor cu 155% iar flexibilitatea întregului trup cu 188%.

7. Bolile coronariene sunt și ele prevenite, dar și tratate cu ajutorul acestei practice străvechi. În cadrul Întâlnirii Anuale a Societății Americane de Hipertensiune ce a avut loc în anul 2001 s-a prezentat un studiu realizat pe această temă. Mai exact, 94 de pacienți diagnosticați cu o boală coronariană au urmat cursuri de yoga în paralel cu tratamentul medicamentos prescris de medic, dar și în combinație cu o dietă vegetariană săracă în grăsimi. La final, s-a constatat o regresie a bolii în toate cazurile. Mai mult decât atât, Centrul Medical Presbiterian din New York folosește yoga și meditația în recuperarea postoperatorie la pacienții cu probleme cardiace. Yoga reduce cantitatea de cortizol eliberată de glandele suprarenale, hormon cunoscut și cu denumirea de hormonul stresului, care încetinește metabolismul și slăbește sistemul imunitar.

8. Yoga ne sporește și capacitatea de concentrare. În cadrul unui studiu realizat recent s-au măsurat undele electromagnetice emise de creier după o oră de yoga. S-a constatat astfel că, după ce practicăm yoga, emisfera dreaptă a creierului emite unde alfa. Studiile anterioare au dovedit că, în creierul persoanelor deprimate, există mai multă activitate alfa în emisfera stângă a creierului, în timp ce emisfera dreaptă a creierului emite mai unde alfa în cazul persoanelor optimiste.

9. Potrivit Jurnalului Indian de Cercetări Medicale, după 6 luni de practicare constantă a meditației și yoga, pacienții diagnosticați cu epilepsie au înregistrat o scădere a crizelor epileptice cu până la 86%.

10. Fundația Indiană de Cercetări Medicale Kendra a dovedit că, după 10 zile de cursuri de respirație (pranayama), copiii cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani și-au îmbunătățit memoria cu până la 84%.

11. Studiile de specialitate au arătat că și cei diagnosticați cu astm își îmbunătățesc starea de sănătate după numai 8 zile de yoga.

12. Potrivit unui articol publicat în “Times Magazine”, practicanții de yoga au, la 4 săptămâni după o răceală, mai mulți anticorpi decât cei care nu practică yoga.

13. Pacienți diagnosticați cu migrene au confirmat puterea pe care yoga o are asupra durerilor cronice și severe de cap, care dispar odată ce practicăm tehnicile specific yoghine.

14. Într-un articol publicat pe 20 ianuarie 2003, medicul Mehmet Oz susține că pacienții care au meditat după operație au sângerat mai puțin în comparație cu pacienții care au primit pilule placebo pentru reducerea sângerărilor.

15. Yoga s-a dovedit a fi una dintre puținele activități care îmbunătățesc starea pacienților ce suferă de oboseală cronică.

16. În Jurnalul Internațional de Neuroștiință s-a vorbit despre studii care dovedesc faptul că yoga are efect în cazul pacienților care suferă de tulburări obsesiv-compulsive.

17. Potrivit Asociației Tulburărilor de Anxietate din America, respirația accelerată provoacă hiperventilație, aceasta cauzând la rândul ei un atac de panică. Așadar tehnicile yoghine de respirație (pranayama) ajută la prevenirea și tratarea atacurilor de panică, dar și la înlăturarea anxietății în general.

18. Un studiu realizat de către Universitatea Harvard a demonstrat că yoga are aceleași efecte ca și psihoterapia tradițională în cazul pacienților care urmează un tratament substitutiv pe bază de metadonă.

19. Un studiu realizat pe pacienți care au trecut printr-o depresie majoră a dovedită că yoga are rezultate mai bune decât terapia cognitiv comportamentală, prevenind reapariția depresiei.

20. Stima de sine are și ea de beneficiat de pe urma practicii indiene, mai multe studii de specialitate confirmând legătura dintre yoga și încrederea de sine crescută.

Comenteaza cu Facebook