Advaita Vedanta și ceea ce numim azi Șivaismul cașmirian (doctrina Trika) sunt principalele școli de gândire (darsana) hinduse considerate moniste. Cu toate că au numeroase principii în comun, ele se deosebesc fundamental în viziunea lor cu privire la Creație, lumea creată (aparența, maya), ceea ce desemnează caracterul pur monist al șivaismului cașmirian și „monismul dualist” al Vedantei, așa cum vom vedea.
Ambele sisteme filosofice susțin că există o singură Realitate esențială – Brahman pentru Advaita și Siva pentru șivaiți, iar aceasta poate fi realizată nu discusiv, ci experiențial – Adevărul poate fi trăit de către un aspirant practicant, dacă urmează anumite practici canonice, dintre care discernământul (sat tarka – viveka) este fundamental pentru ambele viziuni.
Vedanta este una dintre cele șase școli de gândire ortodoxe ale hinduismului. Advaita Vedanta este cea mai veche școală Vedanta, apărută în sec. VIII. Advaita înseamnă „nu doi” (non-dual) și semnifică non-dualitatea ca principiu esențial al școlii de gândire. Curentul a luat amploare începând cu Adi Shankara, cel care a sistematizat filosofia vedantică. Comentariile sale asupra canonului scriptural Vedanta – Upanișade, Bhagavad Gita și Brahma Sutras a pus bazele dezvoltării celei mai influente școli Vedanta.
Dezvoltarea șivaismului cașmirian se consideră a fi început între secolul al III-lea î.Hr. și secolele al III-lea - al IV-lea d.Hr., când au fost elaborate primele texte agamice. Înflorirea sistemului pe care îl cunoaștem azi sub numele de șivaism cașmirian a avut loc începând cu sec. IX în Kashmir, până la finalul sec. XIII, bazându-se pe sursele scripturale tantrice și agamice existente. Dezvoltarea școlii de gândire este asociată cu o tradiție de înțelepți-sfinți precum Vasugupta, Somananda și Utpaladeva, culminând în sec X-XI cu operele ilustrului Abhinavagupta.
Spre deosebire de Advaita Vedanta, care era mai strâns asociată cu tradițiile ortodoxe brahmanice, șivaismul cașmirian a inclus în filosofia sa elemente din practica tantrică dezvoltând o abordare mai unitară și incluzivă care îmbrățișează atât înțelegerea intelectuală cât și realizarea experiențială.
Abhinavagupta folosește termenul paradvaita – non-dualismul suprem și absolut pentru a descrie filosofia șivaismului cașmirian.
„Non-dualismul real este acea viziune filosofică ce vede doar Suprema Conștiință în afirmații diverse, precum <Aceasta este diversitate, aceasta nu este diversitate, aceasta este unitate și aceasta este si diversitate, și unitate>.”
În timp ce ambele tradiții afirmă natura non-duală a realității, acestea diferă semnificativ în conceptualizarea Adevărului Ultim și relația acestuia cu lumea manifestată. În metafizica Advaita, fundamentul absolut al realității este Brahman. Acesta este descris ca Sat-Chit-Ananda (existență-conștiință-beatitudine). Realitatea ultimă este considerată a fi dincolo de atribute, calități sau limitări. Este substratul întregii existențe, transcende atât ființa cât și non-ființa.
Doar Brahman este real, în timp ce lumea fenomenală a multiplicității este considerată maya – o aparență iluzorie. Lumii îi lipsește realitatea fundamentală. Nu este nici reală (sat) – adică permanentă, nici ireală (în sensul de non-existentă). Ea este descrisă ca fiind mithya – în aparență reală, dar în mod definitiv ireală odată ce cunoașterea ultimă este realizată. Sinele individual sau Atman este identic cu Brahman. Distincția aparentă dintre Atman și Brahman se datorează ignoranței (avidya), care impune limitări peste natura nelimitată a lui Brahman. Eliberarea reprezintă realizarea naturii adevărate a sinelui, identică cu cea a lui Brahman.
Pentru șivaismul cașmirian, realitatea ultimă este Paramashiva, considerat nu ca fiind statică, ci ca un principiu dinamic (spanda), conștient. Este atât transcendent cât și imanent și cuprinde atât aspectele nemanifestate cât și pe cele manifestate ale existenței.
Sakti este puterea creativă, aspectul dinamic al conștiinței – al lui Paramashiva. Sakti nu este separată de Siva, este chiar puterea inerentă de auto-exprimare și auto-limitare a lui Siva. Universul este astfel, manifestarea lui Paramashiva prin intermediul puterii sale, Sakti, și nu o aparență iluzorie.
În șivaismul cașmirian, realitatea este descrisă în termenii a 36 de tattvas (principii ale realității), de la cel mai subtil nivel al conștiinței (tattvas-urile pure), la cel mai grosier (pancha mahabhutas – cele 5 elemente/esențe ale realității). Această cosmologie complexă oferă un cadru pentru a înțelege procesul manifestării pe diverse grade de realitate / niveluri de experimentare a realității.
Sinele individual este considerat a fi o formă contractată a conștiinței universale. Individul este o expresie reală a divinului, într-o formă limitată. Eliberarea implică expansiunea conștiinței în vederea realizării naturii esențiale de Siva.
Advaita Vedanta evidențiază natura neschimbătoare a conștiinței, caracterul ei de martor, în timp ce șivaismul cașmirian accentuează aspectul său creativ, dinamic.
Pe scurt, cea mai semnificativă diferență dintre cele două școli o reprezintă viziunea cu privire la natura Realității – ce anume este real. Advaita Vedanta susține că doar Brahman este real, fundamentul neschimbat, permanent a tot ce există. Maya, lumea aparențelor, nu are realitate, este o iluzie. Din cauza ignoranței, omul înlănțuit consideră maya a fi reală și experimentează astfel dualitatea (durere-plăcere, bine-rău etc.) și ciclul nesfârșit al renașterilor (samsara).
Pentru șivaismul cașmirian, totul este real, fără excepție. Întrucât doar Unul există, acesta este cu necesitate real în orice circumstanțe (indiferent de manifestarea pe care o asumă). Lumea aparențelor, maya sau ceea ce școala Samkhya denumește Prakriti este însăși puterea (Sakti) lui Siva manifestată în toate fenomenele existente.
Multiplicitatea este iluzorie, nu o iluzie, întrucât există diferite grade de realitate – la nivelul pur, al tattvas-urilor superioare sau al celui mai înalt tattva (principiu al Realității), toate sunt Una, doar Siva există. Pe măsură ce coborâm în planuri mai joase de realitate, Unul apare ca fiind mai mulți, grație puterii de ocultare a naturii sale fundamental unice – tirobhava.
Maya este Maya Sakti, Svātantrya Sakti, însăși puterea lui Siva, a Realității Ultime de a se ascunde pe sine în manifestare, ca urmare a libertății sale intrinseci.
Pentru șivaismul cașmirian, Svātantrya – principiul libertății esențiale a naturii ultime (Siva-Sakti) este fundamental. Dacă Maya ar fi o iluzie, cum susține Advaita Vedanta înseamnă că ar exista ceva în afara lui Brahman (chiar și ideatic), ceva ce nu este Brahman (în aparență) – ceea ce apare ca fiind o dualitate, nu non-dualismul pe care îl susține Advaita. Pentru șivaiți, însăși libertatea intrinsecă naturii lui Siva, Unului, permite ca acesta să apară ca multiplicitate (ca maya), să se ascundă doar cu scopul de a experimenta beatitudinii regăsirii (anugraha – grației revelației) de Sine.
Șivaismul cașmirian învață că svātantrya śakti e totuna cu maya. Svātantrya śakti este acea stare care produce puterea de se înălța și de a coborî. Maya îți va oferi doar abilitatea de a coborî, nu și aceea de te eleva. Maya sakti este energia universală pe care o deține sufletul individual. Aceeași energie, atunci când e deținută de Ființa Universală, este numită svātantrya śakti.
Advaita vede conștiința pură ca fiind inactivă, iar activitatea ține de tărâmul maya, al naturii (Prakriti). Șivaismul cașmirian consideră activitatea ca fiind inerentă conștiinței – puterea de a cunoaște (jnana sakti) și de a acționa (kriya sakti) reprezintă aspecte intrinseci ale conștiinței.
Viziunile diferite cu privire la natura realității dau naștere unor practici spirituale specifice prin care este realizată moksha. Advaita pune accentul pe a discrimina (viveka) între ceea ce este real (permanent) și ceea ce este ireal (impermanent, schimbător), încurajând o cale a renunțării și a detașării de fenomenele lumești. Șivaismul cașmirian încurajează discernământul (sat tarka), ca act de revelare a adevărului, dar include și practici de recunoaștere a naturii divine în toate expresiile manifestate ale experienței umane.
Cum ar spune Swami Lakshmanjoo, Vedanta îți indică să nu vezi o femeie, nici chiar fotografia unei femei - “citra nikatam api naram na paśyati”. Șivaismul cașmirian învață să vezi frumusețea unei femei particulare, să spunem și să îți direcționezi atenția către conștiința Divină. Astfel, nu negi experiența, validitatea, realitatea ei, ci o transcenzi și o descoperi în lumina Divinității – vezi conștiința divină ce este fundamentul a tot ce apare.
Șivaismul cașmirian oferă cea mai detaliată filosofie a Realității Supreme. În cuvintele lui Swami Lakshmanjoo, „deși șivaismul cașmirian poate fi cu greu înțeles dacă nu este înțeleasă filosofia Vedanta, totuși niciun sistem Vedanta nu ar fi complet fără ea”.
Citește și: lumea-manifestata-ca-expresie-divinitatii-shivaismul-kashmirian
Surse: lakshmanjooacademy.org, researchgate.org, shaivism.net, Kashmir Shaivism, The Secret Supreme – Swami Lakshmanjoo.
