Cuvântul „Shivaism” este derivat din Shiva, numele dat Realității Ultime. Tot ceea ce este experimentat în lume este Shiva.
Shaivismul din Kashmir este o filosofie non-dualistă a experienței. Scopul acestei doctrine este de a arăta individului o cale către cunoașterea corectă, pentru a-și depăși ignoranța și limitările. Filosofia se numește „Shivaism Kashmian” deoarece Shivasutra a fost enunțată de vechii rishis (înțelepți) din valea Kashmirului.
Cuvântul „Trika” înseamnă „trinitate” și reprezintă cele trei aspecte fundamentale ale realității în această tradiție:
- Para - realitatea Supremă sau Conștiința Ultimă
- Paraparā - realitatea intermediară, atât transcendentă, cât și imanentă
- Aparā - realitatea manifestată, empirică
Filosofia Trika subliniază unitatea lui Shiva (Absolutul), Shakti (Energia Divină) și Sufletul Individual, ghidând practicanții către realizarea de sine.
Conform tradiției indiene, există o singură realitate supremă, dar există șase interpretări fundamentale ale acelei realități cunoscute sub numele de Shad Darshans sau cele șase sisteme de filozofie. Acestea constituie cele șase școli filozofice clasice ale Indiei: Nyaya, Vaiseshika, Samkhya, Yoga, Purva-Mimamsa și Uttara-Mimamsa (sau Vedanta). În afară de aceste școli filozofice, Shaivismul Kashmirian ocupă o poziție unică în filosofia indiană și diferă de celelalte în anumite privințe.
Potrivit școlii Advaita Vedanta, întreaga creație este doar o apariție, ea nu există, ci doar pare să existe, fiind legată de obiectele din vis care par a fi reale atâta timp cât durează visul. Obiectele visului, însă, dispar odată ce visul se încheie. Se găsește o asemănare izbitoare între această teorie și afirmația presocraticului Parmenide din Elea, secolului V î.Hr.: „Lumea așa cum o știm este iluzorie”.
Premisa centrală a Shivaismului din Kashmir este că există o singură realitate supremă și că voința suverană a Divinității este cauza universului manifestat. Această teorie a creației este cunoscută ca principiul voinței suverane (a Divinității). Shaivismul din Kashmir susține că lumea se naște din El și El este chiar fibra existenței sale.
Lumea, conform acestei doctrine, nu este un vis. Este reală pentru că Shiva se manifestă în lume, dar și dincolo de lume. Shiva, prin propria sa voință, creează universul din propria ființă, îi dă existență și îl retrage din nou în Sine.
Structura sistemului Trika se bazează pe cele 25 de categorii de existență Samkhya (hinduse), la care adaugă încă 11 categorii și astfel, în shivaismul Kashmirian, numărul total de planuri de manifestare devine 36, dintre care cel mai înalt este Paramshiva, iar cel mai inferior este cel al lumii senzoriale.
Citește și: sistemul-trika-chintesenta-non-dualista-shivaismului-kashmirian
Shivaismul din Kashmir crede în existența a numeroase tărâmuri în afară de lumea noastră empirică, iar aceste tărâmuri se spune că sunt locuite de ființe invizibile ochiul fizic.
În Shaivismul Kashmir, conceptele de Prakasha și Vimarsha sunt fundamentale pentru înțelegerea naturii lui Shiva și a creației universului.
Prakasha (conștiință pură sau auto-luminozitate), reprezintă conștientizarea absolută, neschimbătoare a lui Shiva. Este lumina fără formă a conștiinței, care se dezvăluie pe sine. Shiva, în starea sa cea mai pură, este Prakasha — conștientizare fără diferențiere sau activitate.
Vimarsha (Auto-reflexie sau conștientizare dinamică) reprezintă aspectul creativ și conștient de sine al conștiinței, adesea identificat cu Shakti (Energia Divină). Puterea de auto-recunoaștere, voință și manifestare este cea care permite universului să apară. Prin Vimarsha, Shiva devine conștient de Sine, conducând la creație, diversitate și experiență.
Prakasha (Shiva) și Vimarsha (Shakti) sunt inseparabile - Shiva fără Shakti este inert, iar Shakti fără Shiva este inexistentă. Acest principiu explică modul în care Unul (Shiva) apare ca Mulți (univers), rămânând în continuare Unul. Această filozofie este centrală pentru Shivaismul non-dual, subliniind faptul că lumea nu este separată de conștiință, ci este expresia sa divină. În limbajul yoghin, Shakti este cunoscută sub numele de kundalini Shakti, care există în toate ființele vii.
Ṣaḍadhvā este calea care descrie modul în care Conștiința Universală Unică (Shiva) se extinde în limbaj și realitate, rămânând în același timp unificată. Apare în Mantra Śāstra și în practicile tantrice pentru a urmări retragerea creației înapoi la sursă (Shiva). Integrează limbajul, cunoașterea și lumea materială, arătând cum totul este interconectat. Acest sistem reflectă natura non-duală a acestei filosofii, unde limbajul și existența sunt ambele expresii ale aceleiași conștiințe.
Ṣaḍadhvā cuprinde două triade:
1. Śabda Adhvā (Calea sunetului) reprezentată de structura lingvistică care duce la manifestare, fiind formată din:
- Varṇa (Foneme sau Litere) – Sunetele primare, fundamentale ale limbajului.
- Pada (Cuvinte) – Cuvinte cu sens formate din litere.
- Vākya (Propoziții sau Propoziții) – Expresii complete ale sensului.
2. Artha Adhvā (Calea manifestării) structura existențială a realității este compusă din:
- Kalā (Forță sau de energie) – Puterile creative care modelează realitatea.
- Tattva (Principii sau planuri de existență) – Cele 36 de tattvas care descriu toate nivelurile realității.
- Bhūvana (Lumi sau tărâmuri cosmice) – Diferitele tărâmuri ale experienței și manifestării.
Shaivismul din Kashmir subliniază importanța grației divine. Prin harul divin, cel care caută mântuirea este capabil să-și atingă scopul ezoteric de eliberare în ceea ce privește realizarea unității sale cu conștiința supremă, Paramshiva. Se spune că activitatea cosmică finală a Divinității este cea a revelației, sau stadiul în care El Se descoperă pe sine, ca o consecință a harului Său.
Harul ar trebui să fie văzut ca sursa principală a căutării individului pentru eliberare. Cu toate acestea, acesta nu trebuie tratat ca fiind rezultatul faptelor religioase ale cuiva, ci ca un dar al Divinității; coborârea grației divine asupra unui individ are loc conform liberului Său arbitru. În timp ce revarsă harul Său asupra oamenilor, Divinitatea nu ia neapărat în considerare dacă ei au păcătuit sau nu.
Harul este destinat în primul rând păcătosului, ca punct inițial al drumului către mântuire. Cele trei stări: de veghe, visare și somn profund, care cuprind întreaga existenta a ființei umane, sunt pline de suferință. În timpul acestor stări, libertatea este redusă la o poziție subordonată, deoarece percepția subiectivă a individului este cea a separației de Divinitate.
Prin urmare, starea de eliberare, care este a patra stare numită (turiya), este o stare de revelație spirituală. Există, totuși, o stare încă mai înaltă de iluminare spirituală care este cunoscută sub numele de (turiyatita).
Deși, în realitate, nu există robie, individul este legat atâta timp cât continuă să se simtă limitat. Dacă nu se simte legat, nu are nicio problemă reală. Totuși, atâta timp cât se identifica cu Ego-ul, cu corpul, etc,. el rămâne în domeniul limitărilor și trebuie să depună eforturi pentru a depăși încercările și suferințele, care însă acționează ca stimuli esențiali pentru trezirea spirituală.
Eliberarea sau eliberarea finală constă în realizarea libertății sau a perfecțiunii absolute. Atingerea libertății este posibilă numai atunci când cineva transcende maya. Eliberarea este recunoașterea propriei naturi adevărate - conștiința nealterată, înnăscută, pură.
„M-aș închina cu reverență în fața acelui mare bhaktha, care nu face japa și nu face nicio dhyana, dar care îl găsește pe Shiva în orice și peste tot.”
Surse: searchkashmir.org
