Căile hinduismului și stările de conștiință atinse

Realizarea conștiinței divine se poate obține urmând diferite căi, însă întotdeauna elevarea spirituală presupune detașarea de lumea exterioară ce ne reține în permanență atenția și un efort susținut, concentrat, pentru atingerea obiectivului stabilit.

Una dintre aceste căi este cea a hinduismului - Hindi mārga. Ridicarea nivelului de conștiință nu se obține doar citind scripturile hinduse, ci necesită un profesor inițiat și o practică constantă a elevului, care îi va permite să acceadă planuri ale conștiinței în care realitatea supremă este revelată. Conștiința divină nu poate fi conceptualizată pentru că este mai presus de minte, ea devine accesibilă numai prin practica meditației. Însă succesul meditației este direct influențat de Cunoaștere, obținută prin grația unui profesor inițiat ce predă din vechile scripturi.

Altfel spus, studiul individual nu ne va duce nicăieri, iar studiul sub îndrumarea unui inițiat, fără practicarea meditatiei în paralel nu va avea rezultate, pentru ca înțelegerea adevărului absolut revelat de scripturi se poate face numai printr-o creștere graduală a nivelului de conștiință. În caz contrar, înțelegerea învățăturilor este incorectă sau chiar inexistentă.

Etimologic, mārga este un termen sanscrit care se referă la calea urmată pentru realizarea spirituală, mântuire sau iluminare. Înțelesul literal este „cale” și poate să însemne o modalitate de a realiza ceva, de obicei un scop spiritual.

Hinduismul are ca terminologie originală denumirea de Sanātana dharma. Această expresie își are rădăcina în literatura antică sanscrită și poate fi tradusă ca ordine cosmică. Sanātana inseamna „ceea ce este fără început sau sfârșit” sau „veșnic”, iar Dharma, etimologic provine din dhri, care înseamnă „a ține împreună sau a susține”. Dharma este deseori interpretată ca fiind „legea naturală”. Ca atare, Sanātana dharma, se poate traduce ca „modul natural și etern de a transcende”.

Hinduismul este unic prin faptul că nu este o singură religie, ci o compilație de mai multe tradiții, fiind un sistem complex și avansat de etică, ritualuri semnificative, filosofie și teologie, bazându-se pe scrierile Vedice, (cele mai vechi scripturi scrise datând din anul 1500 î.e.n) nefiind fondat de niciun profet. Este o religie mistică, care îl îndeamnă pe adept să experimenteze direct Adevărul din interior, până când acesta atinge starea de conștiință în care omul și Dumnezeu sunt una.

Originea hinduismului nu este cunoscută. Majoritatea învățaților cred că hinduismul a început undeva între 2500 î.e.n. și 1500 î.e.n. în Valea Indului, în apropierea Pakistanului de astăzi, dar mulți hinduși susțin că a existat dintotdeauna, fiind o religie revelată.

Cuvântul "hinduism" nu se regăsește niciunde în scripturi și termenul "hindus" a fost introdus de străini referindu-se la oamenii care trăiesc de-a lungul fluviului Ind, în nord vestul Indiei. Conducătorii musulmani care au invadat India, precum și cei britanici care au controlat-o, nu știau tradițiile locale, astfel că au grupat totul sub denumirea generică de hinduism pentru a le separa de propriile lor credințe și practici. Însă hinduismul are multe secte și tradiții ale diverșilor Maeștri urmați de numeroși adepți, care pot fi tratate ca religii în sine.

Cele mai importante căi din hinduism sunt: shivaismul, vaishnavismul și shaktismul. Deși toate sunt căi vedice, acestea au scopuri diferite, au mijloace diferite de atingere a obiectivului și zeități diferite pe care le venerează. Meditând și contemplând zeități diferite, cu atribute diferite, adepții se transformă, devenind una cu obiectul contemplat și astfel rezultatele lor sunt diferite, pentru că ating stări de conștiință diferite „conștiinta este colorată de obiectul adus în conștiință”.

„Cei care se închină semizeilor se vor naște printre semizei; cei care se închină strămoșilor ajung la strămoși; cei care se închină spiritelor se vor naște printre spirite; iar cei care se închină Mie vor trăi cu Mine.” Bhagavad Gita 9.25

În cultura și civilizația vedică totul este personificat, de la energii, cugetări filosofice, totul are voință, personalitate, tocmai pentru a putea fi conceptualizat, creându-se astfel o relație între om și zeitatea venerată.

Filosofia vedică afirmă că tot ceea ce vedem în jurul nostru este redus la trei realități care pot fi asociate unei anumite zeități. Trimurti este trinitatea hindusă prin care Dumnezeu este perceput ca fiind unul și toți trei, cunoscutul si necunoscutul, cel care are calități și cel fără de calități, Brahma este Creatorul, Vishnu este cel care păstrează Creația, iar Shiva este cel care o distruge pentru a o transforma. Această trinitate arată relația dintre diferitele zeități și sursa supremă, care nu este identică cu niciuna dintre manifestările sale prin care o putem percepe, ci este dincolo de înțelegerea noastră.

Brahman sau Conștiința supremă

Sursa supremă, Brahman este complet necunoscut, nu are atribute, nu poate fi venerat. Natura sa este transcendentă, sursa a tot și toate. „Brahman este originea și restul acestei (lumi).” Brahma Sutra 1.1.2 . A nu se confurnda cu Brahma, una din manifestările lui Braman.

Atman sau Conștiința individuală

Deși unii adepți susțin că Shiva este divinitatea supremă, chiar în scripturi (Bhagavad Gita) acesta susține că este adept al lui Narayana. Shiva adresându-se soției sale Durga, spune: Cânt numele sfânt al lui Rama, Rama, Rama (ca avatar al lui Narayama) și mă-ncântă acest sunet frumos. Numele sfânt al lui Ramachandra este echivalentul recitării întregii scripturi vedice, Sri Vishnu Sahasra – Padma Purana Uttara Kanda 72.335
În cele mai multe descrieri, Shiva apare meditând, având o mala în mână. Întrebarea care apare este asupra cărei divinități meditează dacă el este divinitatea supremă? În mod cert el meditează asupra ceva mai înalt, superior lui.
Shiva reprezinta Atma, personificarea totalității constiinței.

Jagat (Prakriti) sau materialitatea (ceea ce nu deține conștiință)