Skip to main content
De ce nu pot cei mai destepti oameni ai planetei sa rezolve misterul constiintei?

Oamenii de stiinta si filosofii, cei mai destepti oameni ai planetei incearca de decenii sa inteleaga misterul constiintei. Mai exact, ce face ca omul sa fie om, mult mai complex decat orice robot.

Intr-o dimineata, in Tucson, Arizona, 1994, un filosof anonim, David Chalmers, a tinut un discurs despre constiinta. Se referea la senzatia de a exista in propriul cap, privind afara, sau la ceea ce inseamna a avea suflet. Desi el nu a realizat, la acea vreme, discursul sau a pornit un adevarat razboi ideatic, atragand atentia asupra misterului central al vietii omului, pe care omul este inca foarte departe de a-l intelege.

Orice alte intrebari pe care le ridica modul in care functioneaza creierul pot fi interesante si isi pot gasi raspunsuri, a spus David, dar problema cea mai dificila este constiinta. De ce se resimt toate procesele complicate ale creierului din interior? De ce nu suntem doar niste roboti grozavi, capabili sa adune informatii, sa reactioneze, dar cu bezna in interior, fara o viata interioara? Si cum gestioneaza creierul asta? Cum se poate ridica materia cenusie la ceva atat de misterios precum experienta de a fi aceasta materie cenusie si a corpului de care e atasata?

Filosofii au analizat secole intregi problema minte-corp, dar felul in care a pus David problema a fost complet diferit si nou. Cand m-am lovit la picior, azi dimineata, as putea sa spun, ca orice om de stiinta, ca fibrele nervoase numite fibre C, au trimis un semnal la coloana vertebrala, apoi neurotransmitatorii au ajuns la zona creierului, numita talamus, care a activat, printre altele, sistemul limbic. Dar cum de toate astea au fost insotite de o durere brusca si acuta? Si ce este, pana la urma, durerea?

Astfel de intrebari, care se afla la granita dintre stiinta si filosofie, ii irita pe experti. Unii incearca sa explice ca, de fapt, durerea nu exista, altii opineaza ca plantele si copacii trebuie sa simta, de asemenea. In 1974, filosoful Thomas Nagel a scris un articol faimos, numit “Cum este sa fii liliac?” In ultimii ani, cativa neurologi au spus ca e posibil ca misterul constiintei sa se rezolve, dar prin concluzia inconfortabila ca aparatele, computerele, ar putea deveni constiente, de asemenea.

CITESTE Amintirile pot influenta starea de constiinta

Christof Koch este seful Institutului Allen pentru Stiinta Creierului si un jucator cheie in initiativa de miliarde de dolari, a administratiei Obama, de a realiza o harta a creierului. El mi-a marturisit ca dorinta sa de a studia constiinta are la baza, in secret, faptul de a demonstra ca ea nu poate fi explicata stiintific. Christof marturiseste ca a fost crescut in religia romano-catolica si ca ar vrea sa descopere ceva care sa-l faca sa spuna: aici a intervenit Dumnezeu, cel care a creat suflete si le-a pus in oameni. Koch m-a asigurat ca a abandonat de mult o astfel de notiuni relative. Cu seriozitate, a adaugat ca, pe bazele cercetarilor recente, nu ar fi imposibil ca iPhone-ul sau sa aiba sentimente.

Dilema e veche, inca din 1600, de la filosoful Rene Descartes, care a atras atentia asupra faptului, de necontestat, ca omul este constient. Teoretic, orice altceva ai putea crede despre lume ar putea fi o iluzie elaborata, servita spre a te amagi, ca in filmul The Matrix, insa constiinta, in sine, nu poate fi iluzorie. De asemenea, este aproape cert ca fenomenul constiintei nu se supune regulilor obisnuite ale stiintei. Nu pare a fi fizica, nu poate fi observata, decat din interior, de catre persoana constienta. Nu poate fi nici macar descrisa. Mintea, concluziona Descartes, trebuie sa fie ceva foarte special, imaterial, care nu se supune legilor naturii si care ar trebui sa ne indrume catre Dumnezeu. Dualismul cartezian a ramas presupozitia de baza, pana in zilele noastre, a neurostiintei.

Putini oameni se indoiesc de faptul ca mintea si creierul sunt foarte strans legate. Daca te indoiesti, incearca sa infigi cateva cutite in creier si vezi ce se intampla cu constiinta ta. Daca sunt identice sau cum sunt legate ramane un mister. In 1989, psihologul britanic, Stuart Sutherland, scria in Dictionarul International de Psihologie despre constiinta ca “este imposibil de specificat ce este, ce face sau cum evolueaza. Nimic ce sa merite citit nu s-a scris despre asta.”

In 1990, Francis Crick (laureat Nobel) si Christof Koch declarau ca e uimitor faptul ca majoritatea studiilor din domeniul stiintei cognitive si al neurostiintelor nu fac nicio referire la constiinta. Ei si-au prezentat teoria, cum ca anumiti neuroni, care se activeaza la anumite frecvente, ar putea, cumva, sa fie cauza constiintei noastre interioare, desi nu e deloc clar cum.

Tot pe atunci, David Chalmers incepuse sa vorbeasca despre zombi. In copilarie, el nu vedea bine cu un ochi, motiv pentru care purtase ochelari. Astfel incepuse sa se intrebe cum se explica modul in care vedem lumea. Pentru el, nu era de ajuns explicatia unui oftalmolog. Intelegerea modului in care este posibila vederea fizica, prin ochi, printr-un proces mecanic, nu poate explica experienta uluitoare a profunzimii si a claritatii. Prin experimentul sau despre zombi incerca sa dovedeasca faptul ca misterul constiintei merge mai departe decat poate explica stiinta materiala.

David spunea ca, desi nu suntem zombi, evolutia ar fi putut produce astfel de creaturi in locul celor constiente si n-a facut-o. Un zombie e o creatura care seamana identic cu un om, se poarta la fel, numai ca nu are constiinta. Chalmers a spus ca ar putea face o scanare a creierului unei persoane si sa afle exact ce se petrece in acesta si totusi nu s-ar putea demonstra ca persoana respectiva ar avea o constiinta. Nici cel mai puternic scanner din lumea nu ar putea deosebi un individ cu constiinta de copia sa zombie. Iar asta e suficient pentru a demonstra ca niste simpli atomi fizici nu pot constitui constiinta. Chalmers si-a avansat teoria in cartea sa, din 1996, “Mintea constienta”.

Filosoful Massimo Pigliucci a replicat, atacand teoria despre zombie, ca ar putea fi adevarat ca ar fi mai presus de fiinta noastra materiala ceea ce numim constiinta, iar mintea ar fi precum soferul in propriul corp, dupa cum afirma Allan Watts. Dar a accepta asta ca principiu stiintific ar insemna rescrierea legilor fizicii. Tot ceea ce stim despre univers e ca realitatea consta numai din lucruri fizice: atomi si particulele lor componente, combinandu-se si interactionand. Daca acest material mental non-fizic ar exista, cum ar putea el sa provoace reactii fizice, precum durerea declansata la o lovitura?

In 1970, la Spitalul National de Boli Nervoase din Londra, neurologul Lawrence Weiskrantz a avut un pacient, numit DB, care avea o zona oarba in campul vizual stang, din cauza unei deteriorari a creierului. Medicul i-a aratat pacientului modele de linii, asezandu-le astfel incat sa pice in unghiul orb al pacientului, care nu le putea vedea. L-a rugat sa ghiceasca si pacientul a ghicit corect in 90% dintre cazuri. Se pare ca creierul sau percepea, totusi, acele modele, fara ca mintea lui sa fi fost constienta de ele. DB era ca un semi-zombie.

CITESTE Computerele vor deveni constiente si vor extermina rasa umana?

Daniel Dennett, ateu si profesor la Universitatea Tufts, de pe langa Boston, opineaza ca nu poate fi decat o iluzie ceea ce numim constiinta. Nu exista nimic in afara creierului nostru spongios, iar el nu da nastere la nimic din ce am putea numi constiinta. Poate ca exista o lume subiectiva a experientei interioare, dar la fel s-a crezut ca Soarele se roteste in jurul pamantului si ca Pamantul este plat. Constiinta, potivit teoriei lui Dennet, e ca o amagire: functionarea normala a creierului face sa para ca si cum ar exista ceva non-fizic.

Alt critic de-al lui Chalmer, Patricia Churchland, de la Universitatea Carolina, argumenteaza ca istoria stiintei e plina de cazuri in care oamenii au considerat un fenomen ca fiind unic, fara niciun mecanism atasat. De pilda, lumina. In secolul al VII-lea, unii erau convinsi ca lumina lumina nu ar putea fi fizica, sub nicio forma, trebuia sa fie oculta, dincolo de legile uzuale ale naturii. Iar lumina este o radiatie electromagnetica. In cele din urma, isi exprima Patricia convingerea, stiinta va demonstra ca sunt doar niste stari ale creierului ceea ce numim constiinta.

Sau poate ca suntem, precum spunea filosoful Josh Weisberg, ca niste veverite care incearca sa inteleaga mecanica cuantica. In ultimii ani, oameni de stiinta precum Chalmers, Koch si altii au incercat sa patrunda mai bine misterele traditiilor spirituale sau ceea ce se numeste panpsihism. Notiunea inseamna ca totul in univers este constient sau cel putin are aceasta posibilitate sau devine constient cand este “configurat”. Koch este de parere ca panpsihismul poate explica enigma studiului constiintei: daca oamenii au constiinta, la fel si maimutele, cainii si porcii probabil au, poate ca si pasarile, atunci unde se termina aceasta?

Se stie ca animalele pot simti, deci pot fi constiente, dar oare doar creierul mamiferelor poate face aceasta, poate crea constiinta? Koch si Chalmers  considera ca totul ar trebui, cel putin potential, sa aiba constiinta, orice lucru, chiar neinsufletit, orice obiect.

Fizicienii accepta faptul ca anumite aspecte ale realitatii, precum spatiul, masa sau sarcina electrica exista. Ele nu pot fi explicate ca fiind rezultatul a altceva. Explicatiile se termina, la un moment dat. Panpsihismul si constiinta ar putea fi la fel, nu se reduc la un anumit tip de materie. Koch sustine ca totul ar putea fi constient, totul fiind interconectat si organizat.

O echipa a testat teoria lui Koch. Au dezvoltat un aparat care stimuleaza creierul cu voltaj electric pentru a masura cat de interconectat si organizat este si cat de integrate ii sunt circuitele. Cand oamenii cad intr-un somn adanc sau sunt anesteziati, aluneca intr-o stare de inconstienta, iar aparatul arata ca si creierele lor se decupleaza. La pacientii care sufera de sindromul de pseudo-coma (de exemplu tetraplegici), care sunt constienti la fel ca noi, toti, nivelul activitatii creierului ramane inalt, la cei in coma, care nu sunt constienti, inceteaza.

Koch concluzioneaza ca, la fel, se poate lua orice aparat, sa i se masoare complexitatea informatiei pe care o contine, apoi sa se deduca daca este sau nu constient. Oare, s-ar putea accepta o afirmatie precum aceea ca pana si un smartphone ar putea avea constiinta? Koch a raspuns ca e ca la gaurile negre. Nu ai fost niciodata intr-o gaura neagra, nu ai, personal, nicio experienta a unei gauri negre. Teoria despre gaurile negre pare sa fie adevarata, asa ca o accepti si atat.

Chalmers continua sa sustina: cum poti simti vantul, cum poti vedea nuantele culorilor si totusi sa mai pretinzi ca experienta constienta este ireala, iar toate acestea sunt doar rezultatul unor reactii mecanice banale? Criticii sai spun ca avem o harta a creierului. Da, dar unde este constiinta? Iar criticii raspund ca insasi aceasta harta este constiinta. In mod paradoxal, singurul lucru pe care mintea umana nu il poate intelege este ea insasi.

Sursa: The Guardian

Comenteaza cu Facebook