Șivaismul cașmirian este cunoscut ca sistemul Trika pur. Trika se referă la știința trinitară a individului și a lumii, iar trinitatea cuprinde cele trei energii divine, personificate în Zeițele: Parā (Supremă, Voința Divină), Aparā (Inferioară, Acțiunea Divină) și Parāparā (Mijlocie – Cunoașterea Divină).
Sistemul Trika conține patru sub-sisteme: Prayabhijna, Kula, Krama și Spanda, care se bazează pe scripturi comune (agamas).
Sub-sistemul Krama aparține tradiției Kālīkula (Familia de Kālī), o serie de culte mistice strâns înrudite ale zeiței Kālī și emanațiilor sale, care, originare din Uḍḍiyāna (Swat) și Kashmir înainte de secolul al IX-lea, au propagat o metafizică idealistă ce a exercitat o influență decisivă asupra Trika și implicit, Śrīvidyā.
În The Krama Tantricism Of Kashmir, Navjivan Rastogi evidențiază că sistemul Krama are o semnificație triplă: în primul rând, este un sistem tantric; în al doilea rând, reprezintă un sistem șivait monist, iar în al treilea rând, marchează apariția tendinței Shakta (cultul venerării Zeiței - Shakti) în cadrul filosofiei șivaite.
Școala Krama (Kalikrama), s-a dovedit a fi cea mai importantă dintre tradițiile monistice șivaite, după școala Pratyabhijna. Doctrina Kalikrama – a ordinii secvențiale a emanațiilor zeității Kali, formă a conștiinței supreme, constituie aspectul cel mai important al acestei școli, având în centrul său, așa cum observa Aleksandra Wenta, strania combinație de exercițiu rațional (sattarka) și practică tantrică. Krama mai este cunoscut și sub numele de Mahārtha (Marea Învățătură), Mahānaya (Calea Măreață), Rahasyāmnāya (Tradiția Secretă), and Devīnaya (Calea Zeiței) or Kālīnaya (Calea lui Kālī).
Termenul Krama desemnează o secvență sau ciclu, proces, întrucât sistemul consideră că individul este elevat la stări de conștiință superioare progresiv, urmând o serie de pași. Devoții venerează propriile „cicluri de conștiență (awareness)” ca manifestări ale zeiței Kālī. Kālī, Zeița misterioasă, a Timpului - kālā (și implicit, a Morții) - Kālasaṁkarṣaṇi, va spune Abhinavagupta, „Cea care atrage timpul înapoi în sine”, este situată dincolo de zeița supremă a sistemului Trika, Parā (Parātīta).
Sistemul Krama se preocupă de realizarea procesuală, pas cu pas și implică astfel categoriile de timp și spațiu, însă are ca finalitate transcenderea acestora prin dizolvarea în conștiința pură, de dincolo de timp, spațiu, orice categorie și cogniție. Krama este atribuit căii shaktopaya (a energiei) și celor 12 fețe ale lui Kālī - venerată în natura sa ultimă ca fiind lipsită de formă.
Swami Lakshmanjoo ne spune că cele 12 fețe ale lui Kālī se consideră a fi cele 12 mișcări ale oricărui tip de cogniție. De exemplu, dacă privești un obiect cum ar fi un vas (sau o oală), senzația călătorește către locul unde se află vasul și apoi se întoarce de unde este vasul la gândul tău, oferindu-ți senzația că percepi acest vas. Nu realizezi vasul la locul unde se găsește vasul, ci în minte. Percepția ta s-a mutat din interior către vas și apoi a revenit de la vas la gândul tău. Iar aceste mișcări sunt distribuite în 12 moduri ca cele 12 Kālī în sistemul Krama. Astfel, cele 12 fețe ale lui Kālī constituie modelul analitic al procesului cognitiv care dă naștere trezirii cunoașterii pure, prin purificarea de orice construct mental (vikalpa-saṁskāra).
“Această formațiune a lui Shiva este cunoscută sub numele de „Mahakala”, stăpânul timpului și al morții. Prin simpla încruntare a sprâncenelor, jumătatea Sa, „Mahakali”, a sfărâmat universul în bucăți și a digerat tot timpul și spațiul în propria sa natură. Aici nu există trecut, prezent sau viitor, nimic nu se naște și nimic nu moare, prin urmare, Shiva, ca Stăpân al timpului și al morții, se predă total și se bucură de atingerea fericită a picioarelor de lotus ale lui Mahakali. Acestei Mame Universale trebuie să i se predea totul, deoarece Ea este adevărata Mamă care protejează pe toată lumea. Refugiază-te în Ea cu orice preț și totul va fi bine.”
Swami Lakshmanjoo
Așa cum arată Mark Dyczkowski, ritualul în sistemul Krama este înțeles ca un proces de realizare interioară prin care inițiatul își descoperă identitatea sa esențială cu Kālī, care este fluxul (krama) energiei conștiinței, prin intermediul triadei subiect-obiect, mijloace de cunoaștere în consonanță cu apariția și dispariția lor în fiecare act de percepție.
Cu toate că sistemul Krama a existat de la începutul Kālī Yuga, introdus de înțeleptul Durvasa, el a fost reintrodus la sfârșitul secolului VII în Kashmir, de către Erakanatha, cunoscut ca Shivanandanatha, care a avut doar trei discipoli (femei) pe care i-a inițiat în sistemul Krama. Mulți dintre înțelepții Krama au scris imnuri (strotras) care venerează Puterea zeiței supreme (Kālī, Mangala), ca fiind cea care îi înalță pe discipoli la starea supremă de conștiință - Siva.
Istoria documentată a sistemului Krama începe în Kashmir, cu povestea unui devot practicant, căutător fervent al adevărului, care la jumătatea secolului al IX-lea realizează un pelerinaj în micul regat Uddiyana, în nord vestul Indiei. Acolo ajunge într-un oraș numit Mangalapura, unde aproape toată lumea era practicant Tantrika. Lângă oraș se găsea un centru sacru puternic, locul incinerărilor numit Karavira, cunoscut ca așezământul zeiței Maṅgalā (bunătate sau bun augur) – o formă benevolentă a zeiței Kālī, alături de 64 Yoginis sau zeițe tantrice.
În acest loc pelerinul a meditat intens, cu venerație, asupra zeiței Maṅgalā, până în momentul în care ea i s-a revelat, oferindu-i viziunea divină. Ulterior, acest înțelept realizat, numit Jñānanetra Nātha (Domnul ochiului înțelepciunii) a devenit primul Guru din tradiția Krama și cel care a transmis principalele scripturi Krama. Alături de scripturile Krama, deținem doar o lucrare de-ale lui Jñānanetra - Kālikā-stotra (Imnuri către Mama Divină).
Premisa esențială a tradiției Krama e reprezentată de conceptul pañcārtha (teoria realității expusă ca secvență de cinci etape sau cinci funcții). Conform sistemului Krama, Kālī reprezintă principiul ultim, care performează cinci funcții:
- Ksepa (proiecție): manifestă permanent ceea ce se află în interior;
- Jnana (cunoaștere/cogniție): identifică ceea ce este manifestat ca fiind identic cu sine;
- Prasaṅkhyāna (enumerare): marchează ceea ce se manifestă ca fiind distinct unul de celălalt, deoarece „este acesta” și „nu este acesta”;
- Gati (mișcare): se manifestă ca fiind legat de sine însuși în același mod în care reflexia este legată de suprafața reflectorizantă, cum ar fi oglinda;
- Nāda (rezonanță/sunet): duce la dizolvarea a tot ceea ce este manifestat și strălucește în adevărata sa formă originală ca pură conștiință de sine.
Toate formele ritualului Krama sunt desemnate să inducă eliberarea prin venerarea zeiței Kālī ca o secvență de puteri divine. Această „secvență” întruchipează toate fazele prin care dinamismul ciclic se manifestă în microcosmosul cunoașterii individului, pe măsură ce se umple și se golește, de la un moment la altul în fluxul experienței. Astfel, în forma sa cea mai comună, ritualul Krama culminează cu venerarea unei secvențe de zeități care codifică succesiv proiecția conținutului, imersiunea în conținut, retragerea conținutului în starea de impresie latentă în cadrul subiectului și, în final, dizolvarea acestor impresii subiective în implozia conștiinței în potențialitatea sa nondiscursivă.
În unele tradiții, luminozitatea pură (bhāsā) este venerată ca o a cincea fază care înglobează aceste patru ca vibrație creativă.
Abhinavagupta arată că cele 12 emanații ale lui Kālī apar la confluența celor trei aspecte ale experienței – cunoscătorul (Pramata), obiectul cunoscut (Prameya) și energia cunoașterii (Pramana) cu cele patru faze ale sistemului Krama – creația (Shristi), persistența (sthiti), disoluția (samhara) și substratul nenumit, inexprimabil (anakhya, the nameless ground of subjectivity).
Astfel, prima din cele 12 fețe ale lui Kālī este Sṛṣṭikālī, iar esența sa exprimă creația sau emisia obiectului experienței. A doua față a lui Kālī este Raktakālī – persistența obiectului experienței. Și astfel până la ultima emanație a lui Kālī (Mahābhairavacaṇḍograghorakālī), în care toate (inclusiv cunoscătorul) sunt dizolvate. Obiectivitatea este prima dizolvată, apoi cunoașterea limitată a obiectivității și în final, subiectul limitat se odihnește în conștiința supremă.
Astfel, secvența de 12 constituie o hartă pentru involuția (în sensul retragerii, revenirii) conștiinței în locul său de odihnă:
„Apoi, în timp ce Zeița, a cărei stare ultimă este plenitudinea completă, întrerupe brusc orice secvențialitate, ea [de asemenea] rânduiește și menține o stabilitate [subiacentă], dintr-o mare iubire (atirasa). Îmbrățișând experimentatorul [limitat], facultățile sale de cunoaștere, experiența sa fenomenală și întreaga lume [care este câmpul experienței], fie ca mintea mea să se odihnească în această Conștientizare neclintită [care este fundamentul lor].”
Abhinavagupta, Krama-Stotra
Citește și: Cele 12 fețe ale lui Kālī – o viziune tantrică a puterii divine
Surse: academia.edu, encyclopedia.com, shaivayoga.com, lakshmanjooacademy.org, wisdomlib.org, The Krama Tantricism Of Kashmir (Navjivan Rastogi), Doctrina Vibrației (Mark Dyczkowski).
