„A epuiza puterea mentală care încearcă cu tot dinadinsul să separe lucrurile și să le perceapă diferit, fără a realiza că sunt toate la fel, una – poartă numele de „Trei dimineața”. Ce vreau să spun prin „Trei dimineața”? Un îngrijitor de maimuțe, în timp ce oferea ghinde/nuci acestora le-a spus: <De acum înainte, veți primi trei dimineața și patru noaptea>. Maimuțele s-au înfuriat teribil. În acest caz, a spus el din nou, <Veți primi patru dimineața și trei seara>. Maimuțele au fost extraordinar de încântate.”
Nu a existat nicio schimbare în realitatea din spatele cuvintelor și totuși maimuțele au răspuns cu bucurie sau furie, folosindu-și la maximum emoțiile. Prin urmare, Înțeleptul aduce totul în armonie prin afirmare și negare, în timp ce se sprijină pe echilibrul raiului: aceasta se numește „a merge pe o cale dublă”.
Asemenea maimuțelor din parabolă, oamenii dau adesea foarte multă importanță lucrurilor lipsite de importanță. Ei se leagă de formă, de concept și oferă un înțeles particular lucrurilor care în mod esențial sunt goale de orice înțeles, nu sunt într-o manieră sau alta, ci pur și sunt sunt ceea ce sunt. În esență, maimuțele au primit tot 7 ghinde, însă maniera în care le-a fost comunicat mesajul le-a înfuriat sau le-a încântat, după caz.
Filosoful grec, Aristotel îndemna să distingem esențialul de accidental, observând tendința minții de a considera real, esențial ceea ce este trecător, accidental și periferic. Preferăm adesea să ne atașăm de o reprezentare mentală separată și fixă, un sens pe care alegem să îl oferim unui lucru sau unei situații și ne agățăm de această reprezentare. La fel ca maimuțele din parabolă, suntem fericiți când realitatea se potrivește așteptărilor noastre și triști când există o discrepanță, fără a înțelege cu adevărat ce se întâmplă, care este cauza suferinței.
Zhuangzi a trăit în perioada Statelor Combatante (Warring States Period) din dinastia Zhou de Est, o perioadă de conflict și tulburări sociale ce a dus la o înflorire fără precedent a gândirii filosofice (sec III – IV). Această perioadă din istoria Chinei a fost cunoscută pentru „Sutele de Școli de Gândire” (Hundred Schools of Thought). Confucianiștii, mohiștii și alți gânditori s-au luptat cu privire la modul de organizare a societății.
În acest context dominat de dezbateri filosofice intense, Zhuangzi s-a întrebat cine și în ce manieră, în funcție de ce criterii decide care dintre școli are dreptate? Dat fiind că fiecare persoană vede lucrurile dintr-o anumită perspectivă și nu există un punct de vedere „obiectiv” care să poată rezolva problema.
Astfel, el oferă un principiu general care să ordoneze gândirea, să clarifice: „Nu fi un lucru pentru lucruri, întoarce-te la originea lucrurilor”. Aceasta semnifică faptul că, odată ce am decis o definiție pentru un lucru, am ales o opțiune specifică pentru a descrie și înțelege acest lucru, fixitatea pe care o atribuim acestui lucru se răsfrânge asupra noastră și devenim și noi o entitate fixă. Încetăm să gândim, încetăm să existăm, încetăm să fim vii.
În realitate, din punctul de vedere al Dao, al principiilor prin care lucrurile apar, toate sunt una. Parabola maimuțelor vorbește despre ignoranța umană, maniera eronată de a ne raporta la cum sunt lucrurile în realitate. Prinși în dualitate, ne agățăm când de o perspectivă limitată, când de alta – afirmăm ce considerăm dezirabil și negăm ce considerăm indezirabil, aprobam și dezaprobăm oameni în funcție de tiparele mentale adând înrădăcinate (samskaras și vasanas). Zhuangzi ne spune că înțeleptul este cel care se sprijină pe echilibrul raiului - «merge pe o cale dublă».
El îndeamnă la căutarea armoniei dintre cele două tipuri de alegere – negație și afirmație, la un tip de percepție superioară în care suntem dispuși să renunțăm la definițiile, conceptele, opiniile noastre și ne deschidem realității așa cum este. Privim cu detașare ceea ce pare a mulțumitor sau nemulțumitor și vedem esența din spatele tuturor manifestărilor. Acest mod de a privi aduce echilibru și pace, oprește conflictul cauzat de dualitatea percepțiilor mentale.
În antichitatea greacă, ataraxia reprezintă un concept fundamental, promovat de mulți gânditori renumiți. Ataraxia poate fi tradusă ca pace a sufletului (tranquilitas), a rămâne egal în fața vicisitudinilor vieții sau a ceea ce pare a fi problematic, deranjant.
În stoicism, epicureism și pyrrhonism, ataraxia este eliberarea de griji și temeri, starea de imperturbabilitate, de seninătate maximă, absența oricăror tulburării sufletești. Stoicii o vedeau ca pe o acceptare a destinului, în timp ce epicurienii o considerau scopul vieții pentru a evita suferința.
Zhuangzi nu îndeamnă la indiferență sau neparticipare la viață, ci din contră – la a ne deschide cu adevărat plenitudinii vieții, eliberându-ne de bagajul care ne încorsetează percepția și ne face robi ai unei lumi minuscule, triviale, în care pierdem din vedere cerul, raiul și ne concentrăm pe lucruri neesențiale, trecătoare. (“Uită de ani; uită de diferențe. Sari în nemărginit și fă-l casa ta!”)
Citește și: lao-tzu-si-intelepciunea-tao-armonie-prin-simplitate
“O capcană pentru pești folosește la prinderea peștilor; odată ce ai prins peștele, poți uita de capcană. O capcană pentru iepuri este pentru prinderea iepurilor; odată ce ai prins iepurele, poți uita de capcană. Cuvintele sunt pentru <prinderea ideilor>; odată ce ai prins ideea, poți uita de cuvinte. Unde pot găsi o persoană care știe să uite de cuvinte, astfel încât să pot schimba câteva cuvinte cu ea?”
Surse: Philosophizing with Zhuangzi – Oscar Brenifier, Viktoria Cernenko; eganphilosophy.com, theconversation.com.
