„Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins.”
(Luca, 12:49)
În creștinism, focul este un simbol teologic complex ce semnifică prezența lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, purificarea, dar și judecata. Scriptura învață faptul că „Dumnezeul nostru este un foc mistuitor” (Evrei 12:29), care botează cu foc (Matei, 3:11), iar la Cincizecime (Rusalii) apostolilor „li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc şi au șezut pe fiecare dintre ei” (Fapte 2:3).
Cu ocazia Paștelui ortodox, milioane de creștini urmăresc Ceremonia Focului Sfânt și așteaptă Lumina Învierii, simbol al vieții înnoite în Hristos, prin răscumpărarea păcatului și botezul cu foc. Anul acesta, evenimentele politice recente din zona Israelului pun în pericol aducerea Luminii sfinte de la Ierusalim.
Cu toate că numeroase voci, de la clerici ortodocși, jurnaliști, reprezentanți ai catolicismului și ortodoxiei neagă natura divină a focului sfânt, milioane de creștini așteaptă an de an miracolul pogorârii luminii sfinte pe Mormântul Mântuitorului.
Ceremonia Focului Sfânt este un ritual care datează de mai bine de 1000 de ani, fiind consemnat începând cu secolul IX. De atunci, au fost făcute numeroase investigații, experimente și interviuri cu clerici ortodocși care au admis că aprinderea focului sfânt nu reprezintă un miracol divin, flacăra fiind aprinsă de om și consacrată prin rugăciune și sfințită astfel prin Duhul Sfânt.
Miracolul este cel pe care îl săvârșește Dumnezeu cu inima fiecărui credincios care se apropie de El cu umilință, cu nădejde și iubire – aprinderea focului hristic în însăși inima sa.
Focul ca revelație, purificare și judecată dreaptă
O personalitate înțeleaptă spunea că dacă vrei să afli ce este important în mentalul unui popor, află câte cuvinte folosește pentru aceeași noțiune. În Biblie sunt consemnați 14 termeni pentru foc (550 – 600 de apariții). Focul deține o simbolistică bogată, de la revelație, la purificare, judecată dreaptă și iubire divină.
Cel mai folosit termen pentru foc este esh (alef shin) ce denotă ideea de ardere, flacără, dar semnifică și "om" (Ezechiel 8.2.). Isheh este jertfa mistuită prin foc. Alți termeni folosiți se referă la devoțiunea divină (Evrei 1:7), sfințenia și judecata Domnului (Evrei 12:29 - fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”), judecata finală (Apocalipsa 20:14), foc ce purifică credincioșii (Maleahi 3:2 - Căci El va fi ca focul topitorului şi ca leşia înălbitorului), prezența Lui Dumnezeu (Exodul 13:21 și 3:2, Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea), Duhul Sfânt (Fapte 2:3, Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei).
Dacă Vechiul Testament pune accent pe testarea și judecata ce vin prin foc - Domnul îi lămurește pe aleșii Lui prin foc, precum argintul și aurul sunt lămurite în foc, Căci cu foc Îşi aduce Domnul la îndeplinire judecăţile, şi cu sabia Lui pedepseşte pe oricine, Noul Testament aduce Legea cea nouă, a iubirii față de Dumnezeu și aproapele, mai presus decât orice jertfă materială.
Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu purifică, curățește omul de toată patima și aprinde inima celor care Îl slujesc pe Domnul cu smerenie și devoțiune. După răstignirea Mântuitorului, pe drumul spre Emaus (Luca 24:13-35), El se arată la doi dintre ucenici, însă ochii lor nu l-au recunoscut. După ce le dezvăluie faptele din Scriptură, stă cu ei la masă, binecuvântează pâinea și o frânge, ochii li se deschid și Îl recunosc, însă Iisus dispare. În acel moment, și-au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima (în noi) când ne vorbea pe drum şi când ne deschidea Scripturile?".
Duhul Sfânt este cel care ne purifică pentru a-L vedea pe Dumnezeu, este cel care ne înflăcărează ființa de iubire divină pentru Creator și pentru semenii noștri. Astfel purificați, devenim instrumente prin care Dumnezeu face lucrarea Sa sfințitoare în lume. Psalmistul David are unele dintre cele mai înălțătoare cântări către Domnul în acest sens: "Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia, şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt!” (..) Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi."
Lumina Sfântă de la Ierusalim – simbolul Focului haric
Ceremonia Focului Sfânt (Lumina Sfântă) reprezintă unul dintre cele mai profunde și durabile mistere ale creștinismului. În fiecare an, în ziua de dinainte de Paștele ortodox, mii de credincioși se strâng la Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim pentru a fi martori la miracolul divin: aprinderea spontană a flăcării sfinte din mormântul Mântuitorului Iisus Hristos.
Miracolul este consemnat ca atare începând cu secolul IX, atunci când călugărul Bernard descrie o ceremonie în care lămpile din interiorul Mormântului Sfânt se aprind miraculos. Până în secolul XII, în timpul cruciadelor, ritualul devine ferm stabilit, fiind menționat atât în surse ale creștinismului ortodox și catolic ce descriu coborârea miraculoasă a focului.
Originile ritualului
Cea mai veche documentare a ceremoniei Focului Sfânt datează din secolul IV. Pelerina Egeria din părțile Spaniei, care a vizitat Ierusalimul între 381 – 384, a înregistrat mărturia unei ceremonii a luminii în Mormântul Sfânt, cu toate că descrierea diferă de mărturiile moderne - este menționat un foc care este aprins de la o lampă ce arde neîncetat în mormântul Mântuitorului.
Unii autori consideră ca sursă primară a ritualului focului sfânt ritualul evreiesc Kabod Yahweh (“Glory of God”), consemnat în templul Vechiului Testament, în secolul I. Ca și în alte cazuri, practica creștină a Focului Sfânt poate fi o reflectare și o reinterpretare a tradiției evreiești străvechi.
Nerecunoașterea miracolului de către Biserica Catolică
Miracolul este venerat de credincioșii creștini ortodocși, precum și de biserici orientale - armenii, copții și iacobiții sirieni. Totuși, doar grecii, în persoana patriarhului lor din Ierusalim, au onoarea de a primi Focul miraculos și de a-l distribui altor creștini.
Până în secolul al XIII-lea, catolicii au celebrat miracolul împreună cu celelalte comunități creștine, dar în 1238, papa a emis o bulă în care i-a acuzat pe greci de fraudă și mistificare, iar ritul roman a respins oficial credința în miracol. Acest lucru a devenit evident după introducerea calendarului gregorian în secolul al XVI-lea, deoarece miracolul s-a întâmplat doar de Paștele ortodox.
Mărturii ale clericilor ortodocși. Focul este aprins de om și sfințit de Duhul Sfânt
„Nu coboară din cer și nici nu curge din mormânt, ci marele preot însărcinat cu această slujire, intrând în așa-numitul Cort, aduce focul peste mormântul dătător de viață, apoi, după ce a mistuit lumânările frecate anterior în mormânt, iese și transmite lumina așa cum a fost sfințită prin atingerea și prezența Sfântului Mormânt.” Iar oamenii care nu sunt din turmă cred că lumina a curs din mormânt, nimeni nu îndrăznește să spună ceva împotriva lui, temându-se de ceea ce va suferi. Nikephoros Theotokis (1731–1800)
De-alungul secolelor, ceremonia focului sfânt a cunoscut numeroase critici și acuzații de fraudă, chiar și printre creștini ortodocși. Unii creștini susțin că ceremonia nu face parte din ritualurile consemnate în Scriptură și astfel nu o recunosc ca făcând parte din canonul ortodox.
În 2019, jurnalistul grec Dimitris Alikakos a fost dat în judecată de reprezentanții Patriarhiei de la Ierusalim pentru că în cartea Răscumpărarea – Cazul Focului Sfânt a arătat cum sursa luminii care apare în Sfântul Mormânt este naturală și nu divină.
Alikakos a prezentat mărturiile Sacristanului și Starețului Sfântului Mormânt, Arhiepiscopul Isidor, care a recunoscut că a aprins Focul Sfânt în interiorul Sfântului Mormânt folosind o brichetă. Starețul afirmă în interviu faptul că este periculos să spui adevărul din cauza fanatismului religios al multor creștini. În trecut, aceștia au agresat, huiduit și blestemat și alte figuri care au dezvăluit adevărul despre sursa omenească a luminii.
Anterior, arhimandritul Porfirie (1804-1885), om de știință rus, a fost trimis oficial de biserica ortodoxă rusă în misiune la Ierusalim. Porfirie și-a însemnat impresiile în jurnalele sale care au fost publicate sub titlul „Cartea ființei mele”. În primul volum el scrie: „Un ierodiacon care a intrat în altarul Mormântului atunci când, după cum crede toată lumea, focul sfânt coboară, a văzut oripilat că focul este aprins de la o simplă lampă de icoană care nu se stinge niciodată, și astfel focul sfânt nu este o minune. El însuși mi-a spus despre asta azi.”
Porfirie continuă: „… mitropolitul a adăugat că numai de la Dumnezeu însuși așteaptă ei încetarea minciunii pioase. După putință, el va calma oamenii care acum cred în minunea focului din Duminica Sfântă. Dar nu putem nici măcar să începem această revoluție în gândire. Am fi dezbinați chiar lângă altarul Mormântului. L-am informat pe patriarhul Athanasius, care trăia atunci în Constantinopol, despre șantajul lui Ibrahim Pașa, dar în scrisoarea noastră către el am scris <focul sacru> în loc de <lumina sfântă>. Surprins de această schimbare, binecuvântatul părinte ne-a întrebat: De ce numiți Lumina Sfântă altfel? I-am spus adevărul, dar am adăugat că focul, aprins pe Mormântul Domnului de la lampa ascunsă, este, la urma urmei, un foc sacru, de vreme ce vine dintr-un loc sacru.”
Dovezile aduse de jurnaliști și alte personalități au determinat ca site-ul oficial holysepulchre să nu mai menționeze ritualul ca miracol al coborârii luminii sfinte, ci ca Ceremonia Focului Sfânt. Mulți credincioși acuză de erezie și privesc cu ură și indignare pe oricine afirmă că flacăra nu este un miracol. Într-o lume dezbrăcată de sacralitate, oamenii au nevoie să creadă în miracole.
Adevăratul miracol – aprinderea Focului Sfânt în templul uman
“Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc.”
(Psalmul 103)
Primii creștini din Dobrogea s-au închinat după modelul Sfântului Ioan Casian (350-435, născut în această regiune și cunoscut pentru sistematizarea monahismului egiptean), printr-o rugăciune tainică, numită rugăciunea focului. Vasile Andru spunea despre aceasta că este o rugăciune mistică sau noera proseuche, fara cuvinte. Mai târziu, va fi numită rugăciunea văzătoare, o convorbire cu Dumnezeu care se petrece în adâncul inimii tainice, când mintea este închisă în inimă.
Părintele Cleopa vorbește despre această rugăciune tainică astfel: „Îndată ce mintea a intrat în inimă, ai un semn firesc. Începe ca un cui de foc şi se încălzeşte inima de la centru. Apoi se încălzeşte toată, pe urmă pieptul, umerii, coloana vertebrală, tot corpul şi încep a curge sudori cu mare putere, iar ochii încep a vărsa lacrimi calde de pocăinţă cu mare foc. Asta-i rugăciune de foc! Acum s-a întâlnit Mirele cu mireasa. Hristos cu sufletul nostru. Această unire duhovnicească îl face pe om un duh cu Dumnezeu.”
O relatare similară despre rugăciunea de foc o găsim la avva Iosif din Panefo. Avva Lot a venit la acesta şi i-a spus: „Avvo, îmi fac mica mea rugăciune după puterile mele şi micul meu post, şi rugile şi meditaţia şi reculegerea, şi după puterile mele îmi curăţesc gândurile. Ce să mai fac?” Bătrânul se ridică, întinzându-şi mâinile spre cer şi i s-au făcut degetele ca zece flăcări. Şi îi spuse: „Dacă vrei, fă-te foc, cu totul”.
Pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, în chip de limbi de foc peste Apostoli
Sfinții părinți din vechime și călugării cu viață îmbunătățită învață că scopul vieții creștine îl reprezintă dobândirea Duhului Sfânt. Noi suntem chemați să aprindem (Harul îl aprinde) focul sfânt în inimile noastre prin rugăciune curată, smerită, prin iubirea față de semeni, blândețe și fapte bune. Focul exterior are însemnătate deplină, transformatoare doar atunci când este o reflectare a focului interior. Altfel, rămânem prizonieri ai ritualurilor, săraci în trăire duhovnicească. Sau cum obișnuia să spună Părintele Arsenie Papacioc, „tipic, tipic, și la inimă nimic”.
Sfântul Siluan Athonitul, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu prezența Duhului Sfânt în inima sa, după ani de încercări și asceză spirituală a învățat să păstreze dulceața Duhului Sfânt în inima sa și se ruga cu lacrimi ca Domnul să le ofere tuturor oamenilor acest foc haric. (Dă fiecărui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale și puterea ajutorului Tău)
"Foc am venit să arunc pe pământ" (Luca 12:49). La ce foc se referă Mântuitorul dacă nu la aprinderea dragostei divine în oameni? Cât a trăit printre oameni și după înălțarea Sa, a împlinit porunca Tatălui ceresc și face lucrarea sfințitoare a Acestuia în lume, aprinzând inimile celor care se apropie de el cu smerenie, cumințenie, inocență și râvnă pentru dragostea dumnezeiască.
Să ne rugăm ca Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să aprindă în inimile noastre focul dragostei pentru El și pentru oameni, pentru a ne îmbrăca în Lumina Sfântă pururea și pentru a ne bucura neîncetat de roadele Duhului Sfânt („roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea”, Galateni 5, 22). Fie ca Harul Lui să se coboare în fiecare templu uman și în fiecare casă pentru a împlini Legea - să-L iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru cu toată ființa și să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu.
Să cerem de la Împăratul Luminii să facă cu fiecare dintre noi adevăratul miracol - aprinderea focului hristic în inimile noastre și luminarea întregii noastre făpturi în lumina necreată a harului dumnezeiesc. Astfel "îmbrăcați", vom fi purtători ai mesajului Adevărului și Iubirii în lume, iar ura, fanatismul și înșelarea vor fi stârpite.
„Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de Viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”
Surse: holysepulchre.com; The Holy Fire and Visual Constructs of Jerusalem, East and West (academia.edu); K. I. Dyovouniotis, "Nikiforos the Theotokis", reprinted from the magazine "New Zion", Holy Congregation of the Holy Sepulchre, Jerusalem 1913, p. 15; youtube.com (interviu REVELATION - "I light the Holy Fire" (part 2), canal Holy Fire – The Truth); doxologia.ro; bibiloteca-digitala.ro; „Rugăciunea de foc” a sfântului Ioan Casian și mișcarea Rugului Aprins: Premise pentru un „Isihasm laic”, Cosmin Ionel Matei; holyfirethetruth.com/index.php/meeting-with-the-patriarch.
"Duhule Sfinte, Atotputernice Dumnezeule, Mângâietorului Milostive şi Apărătorule Atotputernic, Dătătorule de Înţelepciune şi Lumină a Descoperirii, Care prin pogorârea Ta ai adus marginile lumii la singura cunoştinţă adevărată a lui Dumnezeu, vino şi te pogoară peste noi care plângem după tine pururea, luminându-ne şi sfinţindu-ne, tămăduindu-ne şi mângâindu-ne cu mângâierea Ta!"
(Arhimandritul Sofronie Saharov)
"Vino, Doamne al meu, pe care Te-a dorit și Te dorește sufletul meu cel ticălos. Vino, Cel ce Te-ai făcut însuți dorire întru mine și m-ai făcut să te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată, desfătarea și slava mea. Vino, suflarea mea, viața mea și mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh, Stăpâne preabunule, fără de amestecare, fără mutare și fără de schimbare, Dumnezeule a toate."
(Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Duhul Sfânt, a Sfântului Simeon Noul Teolog)
