5 filme de vazut cat stai acasa Skip to main content
5 filme de vazut cat stai acasa

In aceasta perioada, in care multe persoane se autoizoleaza sau sunt in carantina, din cauza raspandirii coronavirusului, pot interveni stari de agitatie sau de anxietate din cauza iesirii din ritmul obisnuit de viata. Timpul acesta poate fi, insa, foarte util si poate deveni chiar placut, pentru relaxare fizica si mentala, cat si pentru mai multa atentie acordata hranei sanatoase, mintii si corpului, practicilor yoga si meditatiei. Pentru a evita plictiseala, cat si pentru a te hrani spiritual, iti recomand o lista de 5 filme pe care sa le urmaresti zilele acestea.

Lo Sfidante (Sfidatorul)

Este un documentar de exceptie despre natura mintii, realizat de MareNectaris Center, centru de dezvoltare personala, care activeaza pentru sporirea constiintei in directia realizarii potentialului uman maxim. Poti afla ce forte anima propria ta minte si cum functioneaza ele. Desi mintea este un instrument foarte puternic, ea poate fi parazitata si mentinuta in ignoranta si iluzie, fara o perceptie clara asupra realitatii. Anumite cuvinte pot fi toxice, hrana mentala a surselor media poate fi toxica, iar toate acestea iti contamineaza trupul si mintea. Poti afla cum sa-ti cureti si purifici mintea, pentru a-i folosi energia.

CITESTE Abhinavagupta, misticul indian care a atins desavarsirea yoghina

Documentar despre Acharya Abhinavagupt

Se spune ca Acharya Abhinavagupt a fost un mare sfant din Valea Casmirului. A fost considerat apogeul dezvoltarii Shivaismului Kashmirian, un om care atinsese realizarea yoghina deplina sau desavarsirea. Lucrarile sale includ descrierea unor practici de yoga si tehnici ritualice, avand ca scop iesirea, eliberarea de dualitate si realizarea uniunii, unimii.

Samadhi. Partea I: Maya, iluzia sinelui

Filmul a fost produs in 2017, in Canada, de Daniel Schmidt. Aceasta este doar prima parte, despre Maya sau iluzia sinelui, in care este descrisa lumea amagitoare a formelor pe care le consideram reale. Samadhi este cea de-a opta si ultima ramura yoga, cea a eliberarii, a realizarii divine sau a desavarsirii. Unii o mai numesc iluminare. In starea de samadhi, constiinta umana este detasata de iluziile lumesti si i se reveleaza adevarul ultim, al sinelui suprem.

CITESTE 3 carti care iti pot schimba perspectiva asupra vietii

Cartea tibetana a mortilor

Cartea tibetana a mortilor (Bardo Thodol) este un text de baza din buddhismul tantric tibetan (Vajrayana). Filmul trateaza tema cartii, aceea a certitudinii mortii, pe fondul incertitudinii in orice alte privinte. Toate caile spirituale si religiile au abordat aceasta tema fundamentala, al carei misticism a atras dintotdeauna curiozitatea. Bardo este starea intermediara pe care o parcurge mortul, din clipa decesului, pana la eliberarea in una dintre lumile superioare planului fizic sau pana la intrarea in matrice si renastere. Starea Bardo dureaza 49 de zile terestre, in care maestrul spiritual poate calauzi spiritul decedatului prin taramul mortii.

Ostrov

Ostrov este un film rus, realizat in 2006 de regizorul Pavel Lunghin. Lunghin detinea deja titlul de cel mai bun regizor, obtinut la festivalul de film de la Cannes, in 1992. In romana, titlul filmului a fost tradus “Insula”. Ecranizeaza in mod exceptional practica de mantuire a unor calugari. Acestia isi duc viata in stil simplu si minimalist, intr-o manastire din nordul friguros al Rusiei. In stilul lui Kafka, s-a spus despre acest film ca portretizeaza o arta a rugaciunii. Preotul Rafail Noica, fiul marelui filosof roman, Constantin Noica, recomanda acest film ca fiind demn de toata lauda.

Comenteaza cu Facebook