Skip to main content
creierul-uman

Oamenii de știință încearcă de mult timp să înțeleagă conștiința umană și relația acesteia cu creierul, cu gândurile și senzațiile din minte. Există o ipoteză conform căreia conștiința este produsă de creier, iar pentru a o înțelege trebuie doar să aflăm cum funcționează creierul. Deși cercetată de multe decenii această ipoteză nu a fost demonstrată, mai mult, prin studii s-au descoperit inadvertențe între conștiința și activitatea creierului.

Spre exemplu, neurologul Giulio Tononi a formulat o teorie științifică despre ceea ce este conștiința, cum poate fi măsurată, cum este corelată cu undele cerebrale și de ce percepția ei se estompează în timpul somnului adanc și revine în timpul stării de vis. Teoria este testată cu neuroimagistică, stimulare magnetică transcraniană și modele computerizate. Lucrarea sa a fost descrisă ca „singura teorie fundamentală cu adevărat promițătoare a conștiinței”.

Există situații ca cele apropiate morții, stării comatoase sau anesteziei generale, prin care funcțiile corpului se reduc semnificativ, însă conștiința nu este redusă sau amplificată, ea există. Aici apare o inadvertentă între terminologia medicală care afirmă că în aceste situații pacientul și-a pierdut starea de conștiență, pe când în spiritualitate susținem că pacientul nu este treaz, însă are conștiința, altfel ar fi mort.

Mulți filozofi eminenți, precum David Chalmers și Thomas Nagel și oameni de știință precum Christof Koch și Giulio Tononi au respins ideea că procesele cerebrale produc direct conștiința. Opinia lor este că aceasta reprezintă de fapt o calitate fundamentală a universului, precum gravitația și masa obiectelor. Această ipoteză poate explica relația dintre creier și conștiință. Creierul nu produce conștiință, ci acționează ca un fel de receptor care „preia” conștiința fundamentală a Universului care este în jurul nostru și „o transmite” ființei noastre.

Deoarece creierul uman este atât de sofisticat și complex, fiind capabil să primească și să transmită conștiința într-un mod foarte complex, ființele umane sunt mult mai conștiente decât majoritatea animalelor.

Dacă creierul este deteriorat, automat conștiința este afectată sau modificată. Cu toate acestea, acest lucru nu invalidează ideea creierului receptor și transmițător al conștiinței. Un radio nu produce muzica care vine prin el, dar dacă este deteriorat, capacitatea sa de a transmite muzica va fi afectată.

Image
creier-uman

Din perspectiva „spirituală”, conștiința este o inteligență supremă, care depășește memoria. Ne negăm natura fundamentală doar pentru că nu știm să folosim instrumentele cu care suntem echipați.

Chiar dacă putem percepe obiectiv că avem corpuri distincte și că mințile noastre gândesc diferit, că au trăiri și experiențe diferite, nu putem afirma același lucru despre conștiință. Nu putem spune că aceasta este conștiința ta, iar aceasta este conștiința mea. Conștiința este și atât. La fel ca aerul. Nu putem spune că aerul acesta este al meu, iar aerul acesta este al tău. Este aer și atât.

Conștiința fundamentală comună înseamnă viața. Doar ființa umană deține capabilitatea neurologică și mecanismele sofisticate de a accesa această dimensiune a conștiinței. Nicio altă ființă nu are această capacitate deși conștiința există și în acestea, altfel nu ar putea trăi.

Conștiința există în interiorul și în afara corpurilor fizice. Singurul lucru de care avem nevoie pentru a o experimenta este să ne accesăm mecanismul uman, creierul ca parte a corpului fizic. De aceea se spune că este un privilegiu de a ne fi născut în corp uman, pentru că avem acces la dimensiuni dincolo de limitele corpului fizic.

Așa cum putem observa galaxii îndepărtate prin intermediul unui telescop, la fel creierul, ca parte a complexului corp - minte, dacă nu este contaminat cu diverse idei, filosofii, identități, acesta devine un punct de acces către conștiință, fundamentul vieții.

În principiu dorim să dăm un sens pentru ceva ce nu poate fi definit. Sensul apare în urma unui proces psihologic, care este o consecință a memoriei acumulate. Însă conștiința ca fundament al existenței noastre nu este limitată așa cum este memoria. Aici greșim când încercăm să definim conștiința și să o înțelegem. Aceasta este un fenomen care poate fi experimentat pentru că suntem dotați cu instrumentele necesare. Totul depinde de cum ne identificăm. Dacă ne percem a fi ființe limitate ne vom pierde capacitatea de a o experimenta.

O mulțime de oameni, sub influența alcoolului sau a drogurilor susțin că au avut diverse experiențe, tocmai pentru că și-au pierdut simțul identității sub influența intoxicanților și astfel au avut acces către alte dimensiuni, însă limitat, pentru că nu le pot accesa oricând doresc. Mai mult, își pot pierde definitiv această abilitate prin faptul că au forțat chimic atingerea acestor stări.

„Experiențele de trezire”, apar atunci când conștientizarea umană se intensifică, se extinde și experimentăm un sentiment de unitate cu alte ființe umane, natura sau lumea în ansamblu. Ne intalnim cu conștiința fundamentală și îi simțim prezența în tot ceea ce ne înconjoară, inclusiv în sinele nostru. Experimentăm un sentiment de unitate deoarece unitatea este realitatea fundamentală a lucrurilor.

Știința convențională se luptă pentru a explica efectul puternic al intenției și al convingerilor mentale asupra corpului (așa cum este demonstrat de efectul placebo și de efectele hipnozei asupra durerii, etc.). Dacă mintea este doar un produs secundar al materiei, nu ar trebui să poată influența forma și funcționarea corpului atât de profund. Asta ar fi ca și cum ați spune că imaginile de pe ecranul unui computer pot schimba software-ul și hardware-ul din interiorul computerului. Aceste efecte sunt ușor de înțeles dacă presupunem că mintea este o expresie mai subtilă și mai completă decât materia corpului, ce are capacitatea de a modifica funcționarea acestuia.

Nu vom putea avea vreodată o știință a conștiinței, deoarece știința studiază fenomene observabile în mod obiectiv, în timp ce aspectele conștiinței sunt observabile subiectiv.

Fenomenele observabile obiectiv sunt cele care pot fi percepute și comunicate de mai multe persoane ce convin asupra proprietăților lor. Ca exemplu putem lua soarele, observabil în mod obiectiv de grupuri independente de oameni. Putem să vorbim despre el și să facem măsurători ce pot fi coroborate. Însă conștiința nu poate fi percepută obiectiv în același mod în care este perceput soarele. Nu observăm conștiința nimănui. Tot ce observăm sunt percepții fizice: priveliștile și sunetele, mirosurile și texturile asociate corpurilor. Din aceste percepții se construiește o imagine a comportamentului unui organism și din comportament se deduc lucruri despre starea de spirit sau conștiință a organismului.

Singura conștiință pe care o experimentăm direct este a noastră. Și chiar propria noastră conștiință este misterioasă. Nu ne observăm neapărat conștiința. Observăm cu conștiința noastră. Conștiința este mediul de observare, dar nu neapărat o țintă de observare.

Conștiința face ca viața să merite trăită. Dacă nu am fi conștienți, nimic în viața noastră nu ar avea sens sau valoare.

Poate că cel mai bun mod de a înțelege lumea nu este doar prin știință sau spiritualitate, ci printr-o abordare care le combină pe amândouă.

Image
creier-uman

 

Sursa: theconversation.com; quora.com - Yohan John, Neuroscience PhD Boston; Sadhguru

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook