Moksha este un termen utilizat de mai multe religii din India. Tradus din sanscrită, moksha înseamnă eliberare. Eliberarea spiritului din Samsara, ciclul nașterii și al morții, de care este legat din cauza ignoranței, uitând adevărata sa natură.
Devenim robii dorințelor și atașamentelor care ne leagă de material, iar vălul maya (iluzoriului) ne provoacă suferință. Trăind în ignoranță nu putem fi cu adevărat fericiți, trăim doar iluzia fericirii exprimată prin grade diferite ale suferinței.
Eliberarea spiritului, moksha, este considerată de către hinduși a fi cel mai înalt scop al ființei umane, în comparație cu celelalte trei tendințe: Kama – scopul de a obține plăcerea minții și a trupului din orice sursă, Artha – scopul de a obține prosperitate materială și putere, recunoaștere în societate și Dharma – misiunea fiecărui individ din această viață, conduita morală, virtuoasă.
Hinduismul descrie mai multe căi de a obține eliberarea spirituală, jnana - Cunoașterea, bhakti – Devoțiunea și karma – Acțiunea, detașată de rezultate.
Unul din marii învățați ai shivaismului kashmirian, Swami Lakshmanjoo, explică definiția eliberării în tradiția kashmiriană, pe care o compară mai apoi cu filozofia Vedānta și cu Budismul.
El susține că opinia conform căreia ignoranța este cauza atașamentului și a suferinței, iar cunoașterea este cauza eliberării (mokṣha) este în general acceptată de către toți filosofii indieni. Cu toate acestea, în realitate, cunoașterea și ignoranța au fost înțelese diferit.
Citește și: Yoga tibetană. Cele șase Yogas din Naropa
Vaishnavitii (cei care îl venerează pe Vishnu, zeu principal în religia hindusă, asociat conservării și protecției), cred că eliberarea (mokṣha) de ciclul nașterii și al morții (Samsara) are loc atunci când suntem uniți cu parāprakṛiti (natura superioară a conștiinței). Toate atașamentele, plăcerile și durerile se sfârșesc, iar noi ne stabilim în propria natură reală, conștiința supremă, conștiința lui Dumnezeu. Această stare a conștiinței este numită, din punctul lor de vedere, mokṣha.
Advaita Vedānta, doctrină a filosofiei indiene, formulată la începutul secolului al IX-lea de Adi Shankara, are ca scop central explicarea conceptului filosofic al non-dualității, al unității și al identității sufletului cu Brahman. Atma este Brahman.
Adepții acestei doctrine au ajuns la concluzia că mokṣha este doar fericire fără limite, ānanda, și nimic altceva. Ei spun că ignoranța ne leagă de Saṁsāra si astfel devenim victima celor cinci văluri: avidyā (ignoranță), asmitā (ego), rāga (atașament), dveṣa (aversiune) și abhiniveṣa (frica de moarte). Acestea sunt obstacole, cauzele blocării noastre în Saṁsāra, și ar trebui eliminate prin practica tattva jñāna, prin negarea mentală a tot ceea ce nu este propria noastră natură reală, anatma, gândind, neti, neti: „Eu nu sunt acesta, nici acesta.” „Eu nu sunt corpul fizic, nu sunt corpul subtil, nu sunt mintea, nu sunt prāṇa (forța vitală)”.
Acestea sunt instrumente prin care conștiința individuală, Atma, se manifestă în cele trei planuri, fizic, astral si cauzal. Tot ceea ce se naște (ia ființă), există și moare sau se distruge, fiind condiționat de timp, este iluzoriu (maya) și este considerat anatma. Conștiința nu este:
- Corpul material, grosier, care devine expresia materială a corpului energetic subtil și care funcționează datorită pranei.
- Corpul energetic cu cele zece instrumente externe ale sale, prin care percepem lumea materială, numite în sanscrită Indriyas. Ele cuprind cele 5 funcții ale percepției (văz, auz, miros, gust, simt tactil) și cele 5 funcții ale acțiunii (vorbirea, deplasarea, apucarea, excreția și procrearea).
- Mintea, ca instrument intern, cu toate funcțiile ei (manas – mintea senzorială , citta – mintea cosmică , buddhi – intelectul, ahankara – Ego-ul)
- Prana – energia vieții, aerul care odată intrat corpul în fizic îi dă viată prin cele 3 etape ale sale: inspirația, expirația si apneea.
Toate acestea, corpul fizic, cel energetic, mintea, prana suferă transformări, sunt condiționate. Conștiința, Atma este singura care rămâne neatinsă de condiționări. Acel Eu sunt este dezbrăcat de atributele corpului fizic (bărbat - femeie, gras - slab, frumos - urat, tânăr – bătrân, etc), de simțurile care percep aceste atribute (văz, auz, simt, tactil, etc), de analiza minții, de fapt a Ego-ului (cel care determină atributele percepute prin simțuri), de fluctuația pranei. Atunci când Eu sunt rămâne fără condiționări, separația dispare și ființa cunoaște unitatea cu conștiința universală, Brahman.
În concluzie, când locuim complet în propria noastră natură, Atma – sufletul, cel rămas după ce negăm toate elementele exterioare, această cunoaștere, se numește mokṣha.
Citește și: Cele 4 tendinte ale naturii umane: Kama, Artha, Dharma si Moksha
În filozofia hindusă, moksha este o stare iluminată a ființei eliberate din Samsara. Este starea de eliberare din ignoranță, este conștientizarea naturii adevărate a ființei, care se manifestă printr-o bucurie nemărginită și uniunea cu toate lucrurile.
Moksha este sfârșitul călătoriei spirituale a sufletului în planul fizic și este considerată cel mai înalt scop al vieții, ultimul dintre cele patru Purushartha.
