Roxana Maria Rusu: „Yoga m-a adus “acasă” în corpul și emoțiile mele.” Skip to main content
Roxana Maria Rusu

Pentru Roxana Maria Rusu yoga reprezintă reconectarea minții cu corpul și sufletul. Practica yoga i-a adus mai mult echilibru, lejeritate existențială, curajul de a fi vulnerabilă și naturală.

Citește și: Ritmul respirației influențează memoria și teama

Trăiește mai echilibrat, visează mai mult, face ceea ce iubește și simte ca a căpătat claritate asupra misiunii personale. Mai multe despre Roxana în interviul oferit în exclusivitate pentru Yogasat:

„Pentru mine, yoga reprezintă reconectarea minții cu corpul și sufletul. Suntem educați să acordăm credit exclusiv minții raționale, pe care ne bazăm in luarea deciziilor - neglijând emoțiile. Yoga mi-a reamintit că pentru a mă simți completă și împlinită, e nevoie să acord atenție egală corpului și sufletului, pe lângă educarea mintii. Yoga m-a adus “acasă” în corpul și emoțiile mele. P.S. Millennials: Reprezintă un real antidot pentru Sindromul FOMO (Fear of Missing Out)!

Image
Roxana Maria Rusu

Timpul petrecut pe saltea m-a învățat să pot sta singură și, cel mai important, să mă accept. Am dat drumul (cu mare greutate) criticului interior, perfecționismului, pentru a cultiva în loc fluiditatea, compasiunea și iubire de sinea. Filozofia yoga, cu toate dimensiunile practicii ei: respirația, meditația și practica fizică m-a adus față în față cu blocajele și limitările cu care mă confruntam în dezvoltarea mea personală și spirituală.

Prin dedicare si disciplină, interiorul care mă plictisea, ba chiar speria uneori, s-a transformat într-un spațiu plin de compasiune în care îmi observ emoțiile fără să le judec. Practica m-a condus spre o lejeritate existentială (ușor de atins, daca îți dai voie să mai și gresesti și nu te mai iei atat în serios) si pretuirea fiecărui moment fără a-l mai trece prin filtrul așteptărilor și planurilor făcute dinainte.

Image
Roxana Maria Rusu

În locul mecanismelor defensive în spatele cărora mă ascundeam, pe saltea și mai apoi în afara saltelei am găsit curajul de a fi vulnerabilă, naturală. Am încetat să mă mai preocup pe cine aș putea indispune dacă mă exprim așa cum simt de fapt și mi-am dat voie sa visez, sa mă reîntorc la ceea ce iubesc sa fac. Am căpătat claritate asupra misiunii personale, ceea ce a reprezentat o schimbare majoră pentru mine.

Am început să trăiesc mai echilibrat de când practic yoga, ținând spațiul personal și viața exterioară în balanță. Nu cred într-un stil de viață ortorexico-sănătos, ci în contactul cu adevăratele nevoi fizice și emoționale, pe care sa căutăm sa le satisfacem într-un mod cât mai înțelept. Am început să spun mai des nu celorlalți și DA mie.

Modul în care iau decizii sau prioritizez activitățile pe parcursul zilei s-a modificat din momentul în care respectul de sine s-a consolidat. Anumite aspecte încă-mi mai dau de furcă, de exemplu faptul că ziua are doar 24h și uneori somnul ajunge să fie pe ultimul loc, dar celebrez fiecare seară în care ajung mai devreme la culcare.

Yoga face parte din viața mea în fiecare zi, mai puțin atunci când călătoresc. Când am o zi aglomerată, includ in program măcar 10 minute in care practic tehnici de respirație, meditație și mindfulness. Un alt efect al practicării yoga este că am renunțat la pattern-ul de gândire de tipul “totul sau nimic” și sunt mulțumită deși lucrurile nu s-au întâmplat așa cum ar fi fost ideal. Blândețea cu propria persoană a reprezentat una din cheile schimbării personale în cazul meu, un fundament pe care s-au așezat celelalte elemente.

Mă bucur că instituțiile de învățământ și angajatorii au început încet-încet să includă yoga - bineînțeles, pentru influențarea pozitivă a concentrării, productivității, disciplinei și gestionării agresivității. Nu pot decât să sper că această tendință va fi din ce în ce mai răspândită in rândul școlilor si angajatorilor astfel încât să creăm societăți mai conștiente și mai puțin consumeriste.

Image
Roxana Maria Rusu

Într-o societate modelată de principiile yoghine, amprenta ecologică a existenței noastră pe pământ s-ar reduce considerabil. Aducând atentia si valorificând dimensiunile subtile, imateriale ale existenței, consumând mai puțin și conștientizând consecințele stilului nostru de viață asupra mediului, nu doar societatea ci întreaga planetă ar arătă diferit. Filosofia și practica yoga conduce la înțelegerea viscerală a faptului că suntem cu toții parte a Conștiinței Universale - aceeași origine a tuturor organismelor. Intre ele exista o legătură indestructibilă - Ego-ul fiind cel responsabil de etichetări si separări de tipul Noi-Ei.

Practic yoga conștientă și pe măsură ce am avansat în practică, percepție s-a orientat spre aspecte din ce în ce mai subtile. Sensibilitatea fata de minte-corp s-a maturizat cu fiecare oră petrecuta pe saltea. Prezența și starea de observator au determinat un progres rapid, iar efectele s-au menținut in timp. Setarea intențiilor și observarea reacțiilor, a gândurilor s-au extins și în afara saltelei, în viață de zi cu zi.

Nu urmez și nici nu mi-am propus vreodată să urmez vreun maestru, cred mai degrabă în călătoria personală a fiecăruia dintre noi, în care întâlnim neintamplator profesori, mesaje și experiențe modelatoare. Dintre profesorii și mentorii care m-au inspirat, menționez cu drag în suflet pe Veronica Miona, Denis Dochioiu și Raluca Bajora, cărora le sunt profund recunoscătoare.”

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook