Interviu Laura Calin: “In salbaticia muntilor, mi-am dat seama cat de artificiale sunt toate problemele” Skip to main content
Interviu Laura Calin: “In salbaticia muntilor, mi-am dat seama cat de artificiale sunt toate problemele”

Laura Calin si-a transformat viata prin practica yoga, pe care a inceput-o in urma cu 11 ani. Intre timp, a devenit instructor autorizat, a calatorit in India, a urcat muntele Himalaya si practica a conectat-o cu ea insasi. Aflati mai multe despre Laura din interviul oferit in exclusivitate cititorilor Yogasat.

laura calin

Povestea mea cu yoga a inceput acum aproape zece ani, cand imi intindeam pentru prima oara salteaua la o clasa de yoga. Nu stiam nimic despre asane, cum sa respir corect, cine e Patanjali si mai ales, nu stiam ca yoga are mai multe forme de practica, ceea ce credeam eu ca e yoga era de fapt hatha yoga.

Traiam, insa, din plin senzatia de dupa yoga, starea de calm si de bine, corpul intins si mintea relaxata. Treptat, am invatat sa imi organizez programul in asa fel incat sa imi gasesc timp pentru yoga in fiecare dimineata. 

La inceput de 2019, ajungeam pentru prima oara in ashramul Sivananda din Bahamas  ca sa particip la cursul de Yoga Teacher Training. Experienta traita a fost profunda si transformatoare si abia atunci am aflat ce inseamna, de fapt, yoga. Toate cartile citite despre yoga, meditatie, ayurveda, au capatat intelegerea cuvenita dupa o luna intensa in care am cantat Jaya Ganesha, am meditat, practicat, studiat, invatat si mi-am lasat mintea modelata de profesorii experimentati, care deschid mintile celor care si-au trecut in karma acestei vieti aceasta experienta.

laura calin 1

Atunci cand elevul e pregatit, profesorul apare. Cred ca experienta asta a fost sansa mea, cea care m-a dus la mii de km departare, de unde m-am intors cu mintea linistita, cu metode de a-mi aseza in continuare viata in intelegerea propriului sine si a tot ce ma inconjoara. 

Desi am o diploma de yoga teacher si mai ales cunoasterea si experienta necesara ca sa pot profesa, am ales sa vorbesc despre yoga, fara sa predau. Am un canal de youtube - Laura Calin - unde imi impartasesc experientele si unde raspund la multele intrebari care mi se pun: Cum sa incep practica yoga? Cum sa devin vegetarian? Ce sunt tehnicile de respiratie? Cum sa imi simplific viata?

CITESTE Interviu Andreea Madlen Flueras Margescu: “Prin intermediul yoga, putem aduce schimbari semnificative in lume”

Acum, yoga mi se aseaza firesc in programul zilnic, inainte de ceaiul verde si task-urile de la birou. 

Am invatat ca perseverenta pays off, practica sustinuta aseaza corpul in posturi din ce in ce mai bine, respiratia isi gaseste in mod natural profunzimea, atentia se pastreaza dincolo de yoga mat, iar mintea devine din ce in mai ascultatoare si linistita. Ca esti mai mult, intr-o plenara simplitate, ca timpul devine elastic.

laura calin 2

Mult timp, yoga insemnase pentru mine un fel de sport, un dans al asanelor practicat periodic care mi-a tonifiat si flexibilizat frumos corpul. Schimbarile in stilul de viata au aparut prin ordinea pe care o am acum in program. Ma trezesc la 5 in fiecare dimineata si pana la 8 sunt cu ochii inchisi in pranayama, meditatie si hatha yoga. 

Am devenit mai constienta, mai calma, mai atenta, cu o stare de bine care imbina implicarea cu detasarea. Stiu ce sa fac daca ma simt stresata, daca ma loveste anxietatea, daca sunt obosita, si toate astea mi se intampla din ce in ce mai rar.

Practic yoga zilnic, e ca spalatul pe dinti, obligatorie. Pe partea de hatha yoga am Yogasanas, Anghamardana, Surya Kriya si Surya Shakti. Mai am exercitii de Pranayama, meditatie si alte kriya pe care le-am invatat in programele de la Isha Yoga.

laura calin 3

Practicile de yoga au inceput sa fie parte din programa anumitor gradinite si scoli din UK si am inteles ca diverse practici de mindfulness incep sa fie adoptate in alte tari in scoli, institutii si corporatii. Incepe sa existe o deschidere din ce in ce mai mare catre acest proces de autocunoastere si dezvoltare personala prin acest gen de practici. Ma bucur ca putem reusi sa devenim o generatie mai constienta cu tot ce aduce aceasta constienta, de la empatie, la prezenta si implicare. Acest proces este ca o trecere de la fast living la real living, de la n-am timp la o pauza in timp.

laura calin 4

Meditatia face parte din programul zilnic, uneori reusesc sa ma deconectez complet de lumea inconjuratoare si alteori imi observ gandurile cum trec si se agita ca niste trenuri ajunse cu intarziere in gara. E un moment de liniste si de interiorizare greu de pus in cuvinte. 

CITESTE Interviu Anca Elena Amariei: “Yoga inseamna transformare atitudinala si comportamentala”

Al doilea ashram in care am ajuns a fost Isha Yoga in India, ashramul lui Sadhguru. Aici am participat la cateva programe avansate de yoga, am invatat sa traiesc in yoga si sa imi depasesc niste bariere psihologice si emotionale.

Iar Sadhguru vorbeste cu sens pe limba mea. El este maestrul de la care imi iau acum invataturile. Kriya invatata la Inner Engineering (programul de baza din Isha Yoga) este cea cu care am trecut anul trecut Himalaya, intr-o calatorie spirituala marcanta. De aici nu credeam ca ma mai intorc, pentru ca am urcat pana la 5600 metri altitudine, fara exercitiile de aclimatizare absolut necesare.

Undeva, la 4300 de metri altitudine, am crezut ca imi traiesc ultimele momente de viata. Cele cateva ore in care am cersit aer mi-au adus o claritate incredibila a modului in care traiesc. Si a fost ultima oara cand mi-a fost frica. Acea frica ancestrala, pe care doar apropierea iminenta a mortii o poate aduce, a ramas acolo sus, la Sarchu. 

laura calin 5

In salbaticia muntilor, mi-am dat seama de cat de vulnerabili suntem ca oameni. Si cat de artificiale sunt toate problemele pe care le avem in viata lasata in alta parte, intr-un alt colt de lume. Si toate prioritatile mi s-au schimbat. De atunci, timpul se invarte cu precizie si acum ii aud cu claritate fiecare bataie de ora, de minut, de secunda.

Calatoria in Himalaya m-a scuturat bine, ca pe un rebel care a uitat sa se bucure de viata. De atunci, am ochii larg deschisi la tot ce ma inconjoara, o realitate care se desfasoara ca un teatru magic, in care sunt si spectator si personaj. Daca nu as fi stiut Shambavi Kriya, invatata de la Sadhguru, cea care mi-a adus suficient aer in plamani si calm mental, probabil parcursul meu in Himalaya ar fi fost altfel.
 

Comenteaza cu Facebook