Teodora Glavce: “Prin Yoga am descoperit credința și mi-am deschis inima” | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Teodora Glavce

Teodora Diana Glavce a devenit instructor de yoga la 51 ani, în decembrie 2019, sub îndrumarea profesoarelor Erica Nagy si Mirela Muntianu, în urma unui curs Hatha și Ashtanga de 200 ore. 

Apoi a înființat studioul „Yoga cu Teo” și a început să predea în februarie 2020, online inițial, din cauza pandemiei. Doi ani mai târziu, în martie 2022, a urmat un alt curs, de 300 ore,  în India (Goa, la Sthira Yoga School), sub îndrumarea lui Sudhir Rishi și a profesoarelor, Rachel Berryman și Nathalie Grahlert. 

A finalizat un curs de 100 ore de yoga pentru copii, cu Cezarina Trone, un curs de o lună dedicat Ayurveda, într-un ashram din nordul Indiei, lângă Rishikesh, cu Gangotri, în cadrul școlii Yoganga Retreat.

În prezent, finalizează un curs de 300 ore, despre punctele Marma, Ayurveda și Vinyasa cu prima sa profesoară, Erica Nagy. 

Image

Practica mea este într-o continuă evoluție și sunt preocupată să aprofundez atât dimensiunea fizică a yoga, cât și aspectele legate de respirație, meditație, sistemul nervos și starea de bine. Rezonez în mod special cu practicile care cultivă prezența, echilibrul și conexiunea autentică cu sine. Ca instructor, îmi doresc să ofer un spațiu în care fiecare persoană să se simtă în siguranță și acceptată, indiferent de nivelul de experiență.

Mai multe despre Teodora, în interviul acordat în exclusivitate pentru YogaSat.

Ce reprezintă Yoga pentru tine și de când practici? 

Pentru mine, yoga este un mod de viață și o cale de autocunoaștere. M-a învățat că adevărata transformare începe atunci când devenim prezenți și începem să ne ascultăm corpul, respirația și emoțiile. Practic yoga de aproximativ 10 ani și simt că fiecare etapă a vieții îmi dezvăluie un sens nou al practicii. 

Ce efecte a avut practica Yoga asupra ta? 

Yoga m-a ajutat să dezvolt mai multă răbdare, echilibru și claritate, m-a învățat să nu mai lupt cu propriul corp, ci să mă conectez și să colaborez cu el, mi-a îmbunătățit mobilitatea, respirația și capacitatea de a gestiona stresul, dar, mai ales, mi-a schimbat felul în care mă raportez la mine și la ceilalți. Prin yoga am descoperit credința si mi-am deschis inima. 

Image

Yoga ți-a schimbat modul de viață? 

Da, clar! Yoga mi-a influențat alegerile de zi cu zi: felul în care respir, mă hrănesc, mă odihnesc, mă mișc și relaționez cu oamenii. M-a învățat să caut echilibrul în locul perfecțiunii și să privesc fiecare experiență ca pe o oportunitate de creștere. 

Cât de des practici Yoga?

Practic aproape zilnic, uneori prin asane, alteori prin meditație, exerciții de respirație sau pur și simplu prin momente de prezență și conștientizare. Pentru mine, yoga nu începe și nu se termină pe saltea, ci continuă în viața de zi cu zi. 

Crezi că Yoga ar aduce schimbări semnificative în lume? 

Ooo, sigur! Este și motivul pentru care am făcut cursul "yoga pentru copii" și am afirmat de mai multe ori că daca aș fi in guvernul tarii, aș introduce yoga la grădiniță! Cred că o lume cu mai mulți oameni conștienți de propriul corp, de respirație și de emoțiile lor ar fi o lume mai echilibrată. Introducerea yoga în școli și în mediul profesional ar putea contribui la reducerea stresului, la dezvoltarea atenției și a empatiei, la îmbunătățirea calității vieții. 

Image

Faci Yoga „sportivă” sau conștientă? 

Practic o yoga conștientă, dar pentru ca mi s-a dezvoltat flexibilitatea mult în ultimii ani, mă mai "joc" si cu partea "sportivă". Nu pot sa zic ca urmăresc performanța, dar sunt momente când mă provoc! Când predau mă axez pe starea de prezență și adaptez practica la nevoile fiecărei persoane, spun des că nu avem nimic de demonstrat si nici nu ne comparăm unii cu ceilalți, ne comparăm doar noi, cu noi, varianta noastră din prezent cu cea din trecut. Mai cred că yoga nu este despre cât de departe ajungi într-o postură, ci despre cât de profund reușești să fii prezent în ea și de efortul depus pentru a ajunge acolo. 

Practici meditația? Ce tip de meditație?   

Da, practic meditația bazată pe observarea respirației, observarea senzațiilor din corp și mai rar meditații ghidate. În clasele mele îmi place să ofer participanților momente de liniște și introspecție, pentru că ele completează practica posturilor. 

Image

Ce maestru/maeștri încerci să urmezi? 

Respect tradiția yoga și sunt recunoscătoare tuturor profesorilor de la care am avut ocazia să învăț. Simt să rămân un elev permanent, deschis către studiu și experiență directă. Cred că un profesor autentic inspiră, dar în același timp îi încurajează pe elevi să-și descopere propriul drum.

Image

Mulțumim, Teo!

Material susținut de
Image