Filosofia chineză, veche de mii de ani, cuprinde diverse școli de gândire, cele mai importante și durabile filosofii fiind confucianismul și taoismul, cu un impact profund asupra culturii și societății chineze, precum și asupra filosofiei și religiei din întreaga lume.
Confucianismul, fondat de Kong Fu Zi (Confucius), pune accentul pe etică și morală, pe importanța armoniei sociale și politice, cultivarea virtuților personale și sociale, subliniind rolul conducătorului în crearea unei societăți ordonate, corecte și importanța ritualurilor în promovarea armoniei sociale.
Taoismul, fondat de Lao Tzu, este centrat pe armonia individuală cu natura și universul, prin simplitate, detașare și non-acțiune, accentuând importanța trăirii în conformitate cu Tao, un principiu dificil de definit, dar care poate fi experimentat prin meditație și contemplare. Taoismul subliniază, de asemenea, importanța echilibrului contrariilor și interdependența acestora.
În tradiția chineză există o legendă care redă un presupus dialog între cei doi mari filosofi, subliniind contrastul filozofic dintre Confucianism și Taoism. În conversația lor, Confucius susținea importanța educației morale, a ordinii sociale și a respectului față de ierarhie și bătrâni, în timp ce Lao Tzu punea accentul pe armonia cu natura, simplitatea și principiul Wu Wei – acțiunea fără efort sau opoziție față de cursul firesc al lucrurilor.
Confucius era interesat de calea Tao și despre modul în care aceasta poate ghida comportamentul și guvernarea oamenilor. Lao Tzu afirma că Tao nu poate fi pe deplin explicat sau controlat, ci doar simțit și urmat ca ordine naturală a universului. Adevărata pace, spunea el, se obține prin renunțarea la dorințe și încrederea în fluxul natural al vieții. Confucius susținea că îndrumarea oamenilor spre virtute trebuie făcută de conducători, iar Lao Tzu afirma că cel mai bun conducător este cel care guvernează cel mai puțin, permițând oamenilor să-și urmeze natura proprie.
Povestea se încheie cu reflecția lui Confucius, care a înțeles că adevărata armonie și schimbare morală trebuie să vină din interiorul oamenilor, și nu prin reguli rigide sau autoritate impusă. Lao Tzu a subliniat că pierderea legăturii cu Tao, îi determină pe oameni să se agațe de virtute ca de un substitut și, încercând prea mult să fie buni, pot crea haos. Omul virtuos nu vorbește despre virtute, el o trăiește. Adevărata bunătate apare spontan, din echilibrul interior.
„Când Tao este pierdut, apare Virtutea.
Când Virtutea este pierdută, apare bunătatea.
Când bunătatea este pierdută, apare dreptatea.
Când dreptatea este pierdută, apar ritualurile.”
Atunci când oamenii nu mai trăiesc în armonie cu ordinea naturală (Tao), ei inventează reguli morale, coduri și doctrine ca substitut, acestea sunt însă semne ale decăderii, nu ale progresului moral. Când oamenii „se străduiesc” să fie buni, conform unor standarde exterioare, ei devin rigizi, ipocriți sau judecători ai altora. Astfel, binele impus cu forța, doar prin reguli, pedepse sau mândrie morală, produce haos și conflict, nicidecum armonie. Cu cât oamenii se îndepărtează de Tao, cu atât au mai multă nevoie să predice virtutea, dar această manifestare morală exterioară nu face decât să mascheze pierderea autenticității.
Tao (Dao) este conceptul central și cel mai profund din filosofia taoistă, reprezentând atât originea, cât și principiul călăuzitor al întregii existențe. Tradus literal „Calea”, Tao semnifică mult mai mult decât o cale fizică; acesta întruchipează ordinea naturală fundamentală a universului, forța prin care toate lucrurile iau ființă, se dezvoltă și se întorc la sursa lor.
Învățăturile lui Lao Tzu au fost transmise în principal prin opera sa clasică, Tao Te Ching, un text compus din aforisme, paradoxuri și reflecții poetice, în locul argumentelor sau doctrinelor. Metoda sa de predare a fost unică, deoarece nu s-a bazat pe instruire directă, ci pe sugestie, metafore și contemplare. Lao Tzu nu a predat prin impunerea unor reguli sau definiții, ci a invitat cititorul să experimenteze adevărul Tao în interior, prin intuiție și conștientizare interioară (meditație).
Conform lui Lao Tzu, Tao a existat înainte de cer și pământ și este fundamentul etern din care apar toate fenomenele. Este descris ca fiind spontan, auto generator și dincolo de înțelegerea mintii umane. Într-unul dintre cele mai faimoase pasaje ale textului, Lao Tzu declara:
„Tao care poate fi rostit nu este Tao eternul.”
Această afirmație dezvăluie că Tao transcende limbajul și înțelegerea rațională; nu poate fi surprins prin cuvinte sau concepte, ci doar experimentat prin armonie cu natura și liniște interioară.
Tao este strâns asociat cu echilibrul dintre Yin și Yang, forțele contrare precum, lumina și întunericul, acțiunea și odihna, puterea și blândețea etc. În loc să considere aceste contrarii ca fiind conflictuale, filosofia taoistă le consideră expresii interdependente ale aceleiași unități cosmice. Prin urmare, Tao reprezintă echilibrul dinamic dintre toate elementele opuse ale existenței.
În sfera umană, a „urma Tao” înseamnă a trăi în conformitate cu ritmul natural al vieții, practicând simplitatea, umilința și alinierea cu fluxul inerent al lumii. Acest mod de a trăi este exprimat prin principiul Wu Wei, adesea tradus ca „acțiune fără efort”. Wu Wei nu implică pasivitate, ci mai degrabă acțiunea în armonie cu circumstanțele, fără rezistență sau efort inutil. Prin renunțarea la control și permițând vieții să se desfășoare natural, se atinge pacea interioară și autenticitatea.
Tao este atât sursa, cât și tiparul universului, firul invizibil care leagă toate lucrurile. Nu este vreo zeitate, sau vreo lege fixă, ci un proces viu care susține echilibrul, transformarea și reînnoirea. A înțelege Tao nu înseamnă a-l defini intelectual, ci a te acorda la ritmul său, recunoscând că înțelepciunea nu izvorăște din dominație sau analiză, ci din acceptare și armonie cu lumea naturală.
Lao Tzu îi încuraja pe discipoli să-și depășească logica dualistă și gândirea rațională, liniară. Scopul nu era de a înțelege și rezolva paradoxul pe plan intelectual, ci de a vedea dincolo de cuvinte, în armonia profundă care există între contrariile lumii.
„Cel care știe nu vorbește; cel care vorbește nu știe.”
„Tao nu face nimic, și totuși nimic nu rămâne nefăcut.”
O altă caracteristică a învățăturilor sale este utilizarea naturii ca model, ajutând cititorul să înțeleagă adevăruri abstracte prin exemple concrete. Se referea frecvent la apă, vânt și anotimpuri pentru a ilustra modul în care Tao funcționează fără efort și în echilibru.
De exemplu, el spunea că cel mai bun mod de a trăi este să fii ca apa, care nu opune rezistență, curge, supusă, dar capabilă să depășească cele mai puternice obstacole.
„Cea mai de preț bunătate este asemenea apei.
Apa aduce folos tuturor ființelor și nu se luptă cu nimeni.
Ea curge în locurile joase, pe care toți le disprețuiesc,
și tocmai de aceea este aproape de Tao.”
O altă modalitate de predare a lui Lao Tzu era prin negație și tăcere, stilul său de predare fiind contemplativ și introspectiv, mai degrabă decât didactic sau analitic.
În privința moralei și politicii, Lao Tzu a transmis învățăturile sale prin minimalism și exemplu, nu prin autoritate, reflectând convingerea sa, că adevărata îndrumare nu vine din dominație, ci din alinierea la ordinea naturală, o influență tăcută si nu o comandă evidentă.
„Cel mai bun conducător este acela a cărui existență abia o cunoaște poporul”, înseamnă că adevărata conducere nu se impune prin autoritate, ambiție, frică sau control, ci prin armonie, discreție și exemplu personal. Conducerea eficientă este tăcută, firească și inspirată de înțelepciune.
Filosofia taoistă a lui Lao Tzu a influențat nenumărate generații de gânditori chinezi, inclusiv filozofi taoiști de mai târziu, precum Zhuangzi, un mare gânditor taoist considerat un continuator al său. Ideile sale despre Tao au avut, de asemenea, un impact profund asupra religiei, culturii și teoriei politice chineze.
Învățăturile lui Lao Tzu sunt importante pentru că oferă o viziune profundă asupra echilibrului, simplității și armoniei în viața omului și în lume. El a propus o alternativă la gândirea bazată pe forță, competiție și control, înlocuind-o cu înțelepciunea blândeții, a răbdării și a naturaleței.
Prin concepte precum Tao (Calea), Wu Wei (acțiunea fără efort) și Yin-Yang (echilibrul contrariilor), Lao Tzu ne învață că ordinea și pacea nu se obțin prin constrângere, ci prin armonizarea cu ritmul natural al universului.
El ne-a oferit un model universal de gândire și conduită, bazat pe echilibru interior, modestie și respect față de natură. Într-o lume agitată, axată pe materialism, mesajul lui Lao Tzu ne amintește și astăzi, că adevărata putere se află în liniștea minții, iar adevărata înțelepciune, în simplitate.
Surse: Lao Tzu — Tao Te Ching, A. C. Graham - The Book of Lieh-Tzu, sikkha.medium.com - the-wisdom-of-lao-tzu.
