Śivaismul (Śiva Dharma) este considerat, de unii cercetători, cea mai veche religie și precursoarea multora dintre tradițiile cunoscute azi sub umbrela hinduismului. Este religia predominantă a Indiei din perioada medievală, între sec. 5 – 13, considerată Epoca Śaiva în India. Filosofia fundamentală a Șivaismului susține că există o singură Realitate Absolută, Conștiința pură, Sufletul Primordial; Śiva (cel benevolent, blând, de bun augur) este venerat ca divinitate supremă.
Grandoarea și frumusețea Śivaismului se regăsesc într-o cultură practică, o viziune iluminată asupra locului omului în univers și un sistem profund de misticism ce oferă învățătura supremă despre evoluția omului de la Creator și înapoi la Creator (realizarea identiății cu Acesta) și eliberarea sufletului prin grația înțelepților iluminați (Guru).
În occident, șivaismul este cunoscut în principal în forma sa non-duală (șivaismul cașmirian sau tantra șivaită non-duală), Swami Muktananda fiind Maestrul care a făcut cunoscute învățăturile în Vest, începând cu anii ’70, alături de Swami Lakshmanjoo (anii ’90 până azi).
Śivaismul a reprezentat religia dominantă în cea mai mare parte a Asiei de Sud-Est (Regatul Champa din Vietnam, Regatul Khmer din Cambodgia). Dominanța tradiției a fost atât de mare încât budismul Mahāyana s-a modelat exclusiv pe liniile Śivaismului tantric/agamic și s-a transformat într-o tradiție tantrică numită Vajrayāna. Jainismul și Vaiṣṇavismul au adoptat și adaptat tehnicile ritualice Śaiva la propria lor tradiție.
Se estimează că șivaismul a luat naștere din sinteza credințelor și tradițiilor pre-vedice (3000 - 2750 î.Hr.) ce au fost integrate în tradiția non-vedică a lui Śiva. Śvetaśvatara Upaniśad (sec. 6 – 5 î. Hr.) reprezintă un punct de reper semnificativ în istoria Șivaismului. Ea învață că Acest Unic Dumnezeu (Eko devah), Rudra, este dincolo de orice contingență și e creatorul, precum și distrugătorul lumii. El susține totul, e imanent și transcendent. Rudra, reprezentat în Śvetaśvatara ca Ființă Supremă, este cunoscut și sub numele de Śiva, Hara, Maheśwara. Rudra este zeul distrugerii și al furtunii în Rig Veda (1500 – 1200 î.Hr.).
Sigiliul "Pashupati" - civilizația Indus Valley (aprox. 8000 / 3300 î.Hr.)
Învățăturile șivaite sunt împărțite în două mari curente: Atimārga (The Outer Path) și Mantramārga (Path of Mantras). Primul este accesibil cu precădere asceților și este destinat strict realizării eliberării, în timp ce al doilea este deschis și celor care duc o viață în lume și promite atât obținerea plăcerilor lumești (bhoga) cât și eliberarea (mukti).
Învățăturile Atimārga sunt relativ puțin cunoscute. Se recunosc 3 ramuri principale: Pāśupata, Kālamukha și Kāpālika, ce fac parte dintr-o singură tradiție considerată a fi fondată de Lakulīśa (avatar al lui Śiva), despre care se spune că a coborât într-un loc de incinerare și a animat corpul unui brahmin decedat pentru a-și dezvălui învățătura lumii.
Scripturile Mantramārga sunt mult mai numeroase și accesibile – există canonul de texte șivaite (cele 10 Śiva-Āgamas, 18 Rudra-Āgamas și scripturi suplimentare) ce constituie autoritatea tradiției și un corp de revelații mai divers cunoscut sub numele de scripturile lui Bhairava (Bhairava-Āgamas). Mantramārga (cunoscută ca șivaism tantric sau Āgamic), se consideră a fi fondată de Śrīkaṇṭhanātha, o încarnare a lui Śiva.
Gavin Flood - An Introduction to Hinduism
O viziune a originii șivaismului o oferă Lakshmanjoo, urmând învățătura lui Abhinavagupta. La începutul perioadei Kali-yuga, maeștri și discipolii tradiției s-au ascuns fiind dezamăgiți de afundarea conștiinței oamenilor în materialitate. Astfel, învățătura tantrelor Bhairava și ale șivaismului cașmirian s-a pierdut. Întrucât Śiva luminează în permanență universul, acesta a reapărut în lume, în muntele Kailaś sub forma lui Śrīkaṇṭhanātha. În această formă a oferit iar învățătura din tantrele Bhairava înțeleptului Durvasa.
După ce a meditat timp îndelungat pentru a primi un discipol capabil, Riśi Durvasa a devenit dezamăgit deoarece nu găsea pe nimeni apt pentru a fi inițiat. Ca atare, prin propria-i putere mentală și-a creat un fiu pe care l-a numit Tryambakanantha. Pe acesta Durvasa l-a inițiat în tradiția monistă a tantrelor Bhairava (Abheda – unitate). Apoi, a mai creat doi fii asemenea lui, Amardakanatha și Śinatha, pe care i-a inițiat în tantrele dualiste Śiva (Bheda) și tantrele mono-dualiste Rudra (Bhedabheda).
Alexis Sanderson - Śaivism and the Tantric Traditions
Tryambakanatha a creat un fiu, numit Tryambakaditya, considerat primul maestru școli șivaismului cașmirian (în jurul anului 400 d.Hr.). În această manieră, 15 generații de Siddha au fost creați prin puterea minții. Sangamaditya, al 16-lea descendent din linia lui Tryambakaditya s-a stabilit mai târziu în valea Cașmirului în jurul anului 800. Fiul lui, Varśaditya, complet inițiat în tantrele Bhairava moniste a dat naștere lui Arunaditya, apoi lui Ananda – tatăl lui Somananda – înțeleptul care a fondat școala Pratyabhijna, a extras principiile filosofiei șivaite moniste din scripturi și le-a inclus în opera sa – Śivadriśti, primul tratat filosofic al șivaismului cașmirian.
Citește și: importanta-disciplinei-spirituale-viziunea-shivaismului-kashmirian
Până în jurul anului 800, inițierea în filosofia monistă a tantrelor Bhairava a fost realizată din tată în fiu. După Somananda, inițierea s-a realizat de la Maestru la discipol. Tantrele Bhairava predate de Tryambaka au devenit cunoscute ca filosofia Trika (Śiva, Śakti și Nara).
Principalele școli ale Șivaismului includ Śaiva Siddhanta, Șivaismul Vira, Șivaismul cașmirian (monist) și Șivaismul Pasupata. Alte tradiții importante sunt școala Natha (Gorakhnath) și diversele tradiții tantrice, cum sunt Kapalikas. Cele mai renumite sunt însă șivaismul cașmirian non-dual (non-dual Śaiva Tantra), dezvoltat în nordul Indiei (Cașmir) și șivaismul dualist (Śaiva Siddhanta, dezvoltat cu precădere în sudul Indiei).
Śaiva-siddhānta („doctrina consacrată a lui Śiva”) este curentul dualist al doctrine șivaite și reprezintă cea mai veche linie de practică (sampradaya) a șivaismului Tantric (sec. V), din sudul Indiei și Sri Lanka. Tradiția își trage autoritatea din cele 28 Śaiva Agamas, lucrările devoționale ale mai multor sfinți ai șivaismului și scrierile mai multor gânditori și savanți.
Primul Guru cunoscut al tradiției Śaiva Siddhanta a fost Nandinatha (250 î.Hr., în Cașmir). Se consideră că a inițiat 8 discipoli (Sanatkumar, Sanakar, Sanadanar, Sananthanar, Śivayogamuni, Patanjali, Vyaghrapada, și Tirumular) și a lăsat în urmă o compilație de 26 de versete sanscrite numită Nandikesvara Kasika, în care a stabilit principiile de bază ale școlii Śaiva Siddhanta.
„Domnul Śiva este dincolo de toate aceste tattve a căror evoluție a fost descrisă până acum. El este Supremul. El este unicul martor al tuturor ființelor și al acțiunilor lor. El își asumă o formă suficient de potrivită pentru a-și acorda harul abundent tuturor ființelor. „Eu sunt Sinele tuturor și sunt una cu litera supremă ha”. După ce a transmis acest mesaj final, Domnul Nataraja S-a ascuns de viziunea înțelepților.”
Tirumular (200 î.Hr.), un discipol al înțeleptului vedic Agastya din epoca Sangam, este considerat cel care a propus termenul Siddhanta și principiile sale fundamentale în magnum opus-ul său, Tirumantiram. Siddha precum Sadyojyoti (sec. VII-lea) sunt creditați cu sistematizarea teologiei Siddhanta în sanscrită. Între secolele VII- IX, sfinți pelerini precum Sambandar, Appar, Sundarar și 63 de nayanmari (sfinți Tamil devoți ai lui Śiva) au folosit cântece despre măreția lui Śiva pentru a respinge conceptele budiștilor și jainiștilor.
Teologia Śaiva-siddhānta prezintă trei realități fundamentale: Paśu (Sinele individual), Pati (Domnul Śiva) și Pașa (factorii ce înlănțuie sufletul prin ignoranță, karma și maya). Conform înțeleptului șivait Rāmakaṇṭha, scripturile Śaiva-siddhānta învață că eliberarea poate fi obținută doar prin ritual. A fi legat de ciclul morții și renașterii înseamnă a fi ignorant în ceea ce privește adevărata natură. Dar cunoașterea acestei naturi nu poate pune capăt robiei, deoarece absența conștiinței de sine eliberate este cauzată de impuritate (mala). Mala nu poate fi înlăturată prin cunoaștere, deoarece este o substanță și poate fi distrusă doar prin acțiune, iar singura acțiune capabilă să o distrugă este sistemul de ritualuri prescris în scripturile șivaite.
Conform școlii Śaiva-siddhānta, eliberarea se obține prin intermediul a patru ramuri: Charya (comportamentul cotidian și legămintele asumate), Kriya (adorarea rituală), Yoga (practica mistică) și Jnana (calea înțelepciunii). Guru decide calea potrivită pe baza studiului și observării discipolului său și în funcție de abilitatea și înclinația acestuia din urmă. Calea charya implică slujirea Domnului Śiva într-un templu sau loc religios. Aceasta se numește dasa-marga sau calea slujitorului. Prin această cale se obține intrarea în Kailash sau lumea lui Śiva. Calea kriya implică îndeplinirea sarcinilor devoționale, cum ar fi venerarea lui Śiva, cântece devoționale, recitarea mantrelor. Aceasta se numește sat-putra-marga sau calea unui fiu bun. Urmând această cale, aspirantul se apropie de Domnul Śiva.
Calea yoga implică practicarea asanelor, meditația și contemplarea. Urmând această cale, aspirantul are accesul la a trăi constant în compania lui Śiva și de a deveni tovarășul său spiritual. Prin urmare, această cale se numește sakha-marga sau calea prieteniei. Calea cunoașterii este a patra cale. Este cea mai directă cale către Śiva. Pe această cale, jnana sau cunoașterea intuitivă este mijlocul. Se numește sat-marga deoarece îl aduce pe jiva mai aproape de Adevăr și face posibilă experimentarea sau conștientizarea adevăratei conștiințe de Śiva.
Filosofii doctrinei non-dualiste Trika au atacat ritualismul contemporanilor lor dualiști acuzându-i că au exagerat anumite tendințe din scripturile Śaiva-siddhānta. În timp ce filosofii Śaiva-siddhānta susțineau că eliberarea nu putea fi obținută decât prin ritual, autoritățile Trika susțineau că eliberarea, deși realizabilă prin ritual (de tip Śaiva-siddhānta sau ezoteric), putea fi obținută și prin experiență mistică și gnoză. Abhinavagupta, la sfârșitul Tantrāloka, spune că Trika se distanțează atât de ritualismul Śaiva-Siddhānta, cât și de fixarea pe puterile supranaturale din tradițiile de stânga, a căror atingere nu este considerată de Trika un scop în sine. Totuși, învățații șivaismului cașmirian (monist) îi citează cu respect pe filosofii Śaiva-siddhānta ca predecesori ai lor, ei adoptând în mare măsură tradiția Siddhānta și remodelând-o dintr-o perspectivă non-dualistă.
Citește și: sistemul-trika-chintesenta-non-dualista-Śivaismului-kaśmirian
Surse: lakshmanjooacademy.org, ikashmir.net, shaivism.org, wisdomlib.org, wikipedia.org, sutrajournal.com, Doctrina Vibrației – Mark Dyczkowski, The Śaiva Age - Alexis Sanderson, Tantra Illuminated – Christopher Wallis, hareesh.com, vedicfeed.com, tattvamag.org, himalayanacademy.com.
