Bhakti Yoga – Calea Iubirii III Skip to main content
Bhakti-Yoga

Pentru că mintea umană nu este întotdeauna capabilă să cuprindă măreția iubirii divine, aceasta este asociată adesea cu iubirea pământească, în așa fel încât practicantul aflat la început de drum să poată înțelege analogia. Cu toate acestea, iubirea umană rămâne limitată și viciată de valurile minții, în timp ce iubirea supremă nu este și nu poate fi alterată de nimic.

Citește aici prima și a doua parte.

Cum să practici Bhakti Yoga în viața cotidiană

Conform Bhakti Sutras, simpla cultivare și aprofundare a virtuților – non-violența, puritatea, compasiunea, credința și smerenia – în relațiile de zi cu zi, le va face mai armonioase, în așa fel încât să devină o reflecție mai clară a Divinității.

Citește și: Sfinții și învățăturile tuturor practicilor spirituale (yogasat.ro)

Una dintre cele mai clare metode de a înțelege Calea iubirii și de a extinde atitudinea devoțională, este să tratezi oameni așa cum ți-ar plăcea ție să te trateze. După cum spunea Philo, “fii blând cu toată lumea pe care o întâlnești, pentru că toți duc o bătălie importantă”. Vindecă și prețiuiește toate relațiile pe care le ai. Prin iertare, prin acceptare și compasiune față de bătăliile celor care ți-au greșit.

Transformarea prin iubire

Calea iubirii divine este fără de început și fără de sfârșit și este la fel de relevantă în zilele noastre precum era pe vremea marilor înțelepți ai lumii. Prin această cale, îți poți transforma energia zilnică din mundană în sacra, din trivială în profundă. Respectând și cultivând principiile iubirii – compasiune, recunoștință, renunțare – îți vei pregăti mintea și inima pentru a primi grația iubirii necondiționate și a înțelepciunii.

Citește și: 5 motive ascunse pentru care nu iti sunt indeplinite rugaciunile (yogasat.ro)

12 feluri prin care să practici Bhakti

  • Cântă mantre devoționale, fie individual, fie într-un grup de practică
  • Creează un altar cu o reprezentare important pentru tine a Divinității și oferă flori, fructi, tămâie, bețișoare sau venerează mental acea reprezentare
  • Meditează la o imagine a lui Dumnezeu. Alege o reprezentare vizuală a Divinului, închide ochii și vizualizează imaginea, cu toate detaliile ei, fie în Ajna, fie în Anahata.
  • Alege o relație cu Dumnezeu care este fierască pentru tine, vine natural.  Bhakti Sutras spune că putem sluji Divinul fie ca un servitor credincios, ca un prieten loial, un părinte iubitor sau un iubit devotat
  • Apreciază minunea și frumusețea naturii, ca pe o expresie a manifestării Divinului
  • Spune o rugăciune înainte de a mânca sau oferă o masă celor în nevoie
  • Renunță la una dintre patimi, chiar și dacă doar temporar. La fel cum o faci în post sau Ramadan sau chiar permanent, dacă poți
  • Purifică-ți gândurile și acțiunile prin practicarea Yamas și Niyamas
  • Practică iertarea și compasiunea. Acceptă atât defectele tale, cât și cele ale celorlalți
  • Rămâi smerit. Fă ceva ce altcineva evită sau ezită să facă și fă din asta ofranda ta
  • Ieși din când în când din zona de confort pentru a ajuta pe cineva în nevoie
  • Ține un jurnal scris pentru a observa tiparele mentale, emoționale , precum și cele ale practicii. Canalizează-ți emoțiile către ceva constructiv
  • Practică “examenul conștiinței”, dezvoltat de St. Ignatius din Loyola: Reflectează conștient la ultimele 12 sau 24 de ore și observă unde anume în zi ai simțit prezența lui Dumnezeu
  • Roagă-te de mai multe ori pe zi, mulțumind și păstrând o stare de recunoștință. Mulțumește atât pentru aspectele dificile, cât și pentru aspectele plăcute ale vieții tale.

Citește aici prima și a doua parte.

Mihaela Dragomir mihaeladragomir.ro/

- Yoga Instructor la MediYoga

- Founder la One Yoga Studio

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook