Burnout-ul, un „produs” al societății contemporane? (Partea a doua)

„După fiecare efort, după fiecare exercițiu, viața capătă o altă culoare, un alt gust. Câți oameni nu sunt copleșiți de bunăstare, și totuși sunt atât de blazați încât nu mai simt nicio bucurie! Aceasta pentru că în interiorul lor nu mai există nicio activitate, nicio viață intensă.” (Mikhael Aivanhov)

Starea societății actuale face obiectul studiului numeroaselor cercetări cu privire la calitatea vieții, fericire, motivație, productivitate și tulburări mentale. Asistăm la un eșec al materialismului în a asigura o împlinire reală omului modern și suntem martori la lipsa unui sens mai profund în viața profesională. Cu toate că în medie, muncim mai puțin decât acum 100 – 150 de ani*, ne simțim mai epuizați, deprimați și înstrăinați.

Se vorbește tot mai des despre „criza confortului” și „paradoxul insatisfacției moderne”. Deși deținem mai multe posibilități de dezvoltare, avem acces la mai multe facilități, bunuri, avem un nivel de trai mai bun față de generațiile anterioare, suntem profund nemulțumiți și nefericiți.

„Ceea ce odinioară era considerat un lux rezervat câtorva norocoși a devenit acum norma. Iar de fiecare dată când nivelul nostru de confort crește, în loc să fim recunoscători, ne plângem dacă, dintr-un motiv oarecare, suntem nevoiți să revenim la vechea normalitate, pe care acum o considerăm inacceptabilă.”(Michael Easter, „The Comfort Crisis”)

Citește și Partea întâi – Burnout-ul: un "produs" al societății contemporane?

Evoluția nu ne-a pregătit pentru un confort perpetuu

În ultimul secol, viața a devenit mai confortabilă. Nu și mai împlinitoare. Neurologii evidențiază că sistemul nervos este construit pentru a răspunde provocărilor. În momentul în care un sistem construit pentru fluctuații și provocări este închis într-o lume a confortului excesiv și monotoniei, acesta începe să funcționeze defectuos.

Un studiu psihologic (Levari and co., 2018) arată că, pe măsură ce frecvența problemelor reale scade, începem să clasificăm drept problematice tot mai multe aspecte neutre. Paradoxul Tocqueville evocă exact acest fenomen – cu toate că societatea înregistrează un progres măsurabil, oamenii se simt mai puțini fericiți, mai nemulțumiți.

Cercetările din psihologie și neuroștiințe arată cum creierul nostru se adaptează foarte rapid la îmbunătățiri (adaptare hedonică). Ne obișnuim rapid cu condiții mai bune și avem așteptări în creștere. Paradoxul arată cum oamenii au trecut de la lupta cu vicisitudinile vieții la concentrarea obsesivă asupra unor probleme pe care anterior le-ar fi ignorat sau nu le-ar fi considerat deloc o problemă.

Tehnologia ar trebui să simplifice existența, nu o sa subjuge

Viața modernă este hiper-stimulatoare, hiper-conectată și tehnologizată și, în mod paradoxal, izolatoare și generatoare de tulburări mentale. Numeroase studii au evidențiat o legătură puternică între utilizarea intensă a rețelelor de socializare și un risc crescut de depresie, anxietate, singurătate, burnout asociat rețelelor sociale și stres.

Tehnologia ar trebui să ofere oamenilor mai mult timp pentru lucrurile care cu adevărat contează pentru ființa lor sau să faciliteze conexiunile umane. Rareori se întâmplă astfel; oamenii muncesc adesea mai mult pentru a-și asigura acces la aparaturi tehnologice performante care să le "îmbunătățească" viața.

Chiar și atunci când există mai mult timp liber, ca urmare a automatizărilor tehnologice, omul nu se bucură, întrucât nu mai știe să savureze tihna. Nu știe ce altceva să facă cu timpul liber decât fie să muncească mai mult pentru a-și procura noi bunuri, fie să consume forme de entertainment facil, care nu aduc o bucurie reală ființei.

„Abundența de informații creează o penurie de atenție” (Herbert Simon, 1971)

Odată cu progresul tehnologic, a apărut fenomenul de attention economy – atenția a devenit principala monedă de schimb. The Attention Economy and Commodifying the Human Mind arată cum platformele digitale tratează atenția ca pe o marfă și fac ca omul modern să se îndepărteze de reflecția interioară și validarea pe care o ia din interiorul său înspre validarea algoritmică și urmărirea neîncetată a vizibilității.

Comercializarea atenției umane duce la diminuarea autonomiei cognitive - capacitatea de a direcționa în mod conștient (aware) atenția. Platformele social media sunt concepute pentru a monopoliza timpul și a monetiza comportamentul, prin amplificarea conținutului încărcat emoțional sau înșelător, prin stârnirea indignării, a anxietății sau prin senzaționalism.

Supra-abundența de stimuli și comodificarea atenției afectează munca și productivitatea. Întreruperile constante reduc capacitatea omului de a se concentra susținut. Întreruperile frecvente slăbesc lectura profundă, reflecția critică și formarea memoriei pe termen lung. Pe măsură ce oamenii se adaptează la medii caracterizate de stimulare constantă, capacitatea lor de atenție prelungită se diminuează.

Se poate munci cu sens în societatea actuală?

Acum mai bine de 2000 de ani filosoful stoic, Seneca afirma că suferim mai mult în imaginație decât în realitate. În Scrisori către prietenul său, Luciliu, Seneca oferă un ghid de înțelepciune practică, abordând teme precum stăpânirea de sine, virtutea, acceptarea morții și replierea în interior pentru a face față vicisitudinilor vieții.

Atât filosofii din Antichitatea greacă cât și cea hindusă oferă omului modern adevăratele “arme” pentru a se cuceri pe sine și pentru a izbândi în fața provocărilor sorții – introspecția, contemplația, discernământul (viveka), stabilirea priorităților cu adevărat esențiale pentru ființa umană și mai ales, imboldul de a ne cerceta și de a răspunde la întrebarea – cine suntem și care este cu adevărat scopul vieții?

În Bhagavad Gita, Krishna îl învață pe Arjuna Nishkama karma yoga – yoga acțiunii dezinteresate. Cel care reușește, în orice muncă întreprinde, să acționeze detașat (selfless), preocupat doar de buna îndeplinire a lucrului (datoriei), predând constant rezultatul muncii sale Divinității, se află neîncetat în yoga.

Bhagavad Gita este susținută și de cercetările moderne. Oamenii care lucrează dezinteresat, fără a se aștepta la recompense sau laude sunt mai fericiți. Cercetările psihologice arată că bunătatea este un predictor al fericirii mai puternic decât venitul. O meta-analiză a peste 200 de studii a arătat cum comportamentele precum „altruismul, curtoazia, conștiinciozitatea, virtutea civică și sportivitatea” sunt asociate cu fericirea la locul de muncă, precum și cu productivitatea și profitul companiei.

Numeroase persoane părăsesc azi corporațiile și se îndreaptă către un stil de viață mai așezat, de obicei la sate, departe de agitația urbană. Apropierea de natură este indiscutabil benefică pentru sănătatea mintală, redobândirea liniștii și diminuarea stresului. Însă este cert că aceasta nu este o soluție general valabilă.

Confortul vieții moderne și economia atenției alienează omul, îl blazează și îmbolnăvesc. Generațiile anterioare erau mai reziliente în fața vicisitudinilor vieții, aveau resorturi interioare prin care să depășească provocările existențiale (de multe ori majore) și să ofere sprijin și celor apropiați. Azi, înstrăinarea de semeni, împietrirea inimii în fața problemelor aproapelui, individualismul promovat de cultura muncii și consumerismul promovat de mass-media ne fac ființe mult mai vulnerabile în fața problemelor vieții (chiar și în fața celor minore). Clacăm mult mai rapid, mult mai adesea.

Reziliența inerentă naturii umane profunde, forța autentică pot fi redobândite printr-o orientare a atenției către interior, prin introspecție și contemplare asupra condiției existențiale. Sensul și bucuria în muncă pot fi regăsite prin simplificarea vieții, prin restabilirea priorităților și a face mai puține lucruri (non multa, sed multum), dar cu deplinătate, cu toată atenția și energia ființei.

Cultivarea liantului social autentic – apartenența la o comunitate, la un grup, familie care să asigure valorile veritabile ce aduc împlinire în relațiile interumane – respect, stabilitate, altruism, colaborare, într-ajutorare susține rezistența în fața provocărilor vieții și oferă adevăratul confort necesar ființei umane. Acela de a nu fi un străin, o rotiță rigidă într-un mecanism rece al producției și consumului, ci o ființă conectată la semenii săi, cu relații vii și împlinitoare, a cărei activitate lucrativă impactează pozitiv viața celor din jur.