Skip to main content
Influența sunetelor (mantrelor) asupra percepției culorilor

Influența sunetelor (mantrelor) asupra percepției culorilor (tattvas)

Prima parte

 

Cercetări recente au demonstrat că percepția culorilor poate fi afectată de influențele culturale, experiențele de învățare și limba maternă sau limba cu care comunicăm in mod uzual. 

Când avem ochii deschiși, ne apar în față o multitudine de culori si forme, permițându-ne să identificăm obiecte, materiale și persoane din mediul înconjurător. Această identificare se face exclusiv pe baza cuvintelor folosite. Fără folosirea cuvintelor identificarea acestora nu ar fi posibilă. 

Datorită lor putem face diferența între o banană coaptă și una care este încă „verde”, putem deosebi apa curată de cea murdară, etc. De asemenea, ele facilitează comunicarea cu alte persoane, ca atunci când cerem într-un magazin să probăm pantofii „roșii” pe care i-am văzut în vitrină, diferențiindu-i astfel de ceilalți pantofi expuși.

Deși numărul de nuanțe cromatice pe care le putem percepe este enorm, culorile pe le identificăm sunt limitate la numărul de cuvinte care le descriu, fenomenul fiind cunoscut sub denumirea de categorisire a culorilor, adică gruparea de nuanțe din aceeași categorie, asociată unui cuvânt precum verde, roșu, albastru sau roz (grupa nuanțelor de verde, grupa nuanțelor de roșu, etc.).

Dacă o anumită nuanță de albastru este etichetată ca fiind Lagoon, eventual i se atribuie și un cod de culoare, vom începe să percepem aceasta culoare ca fiind Lagoon și nu un albastru de intensitate medie.

 

 

Acest fapt ne arată că lumea culorilor, la fel ca multe alte aspecte ale percepției, poate fi afectată de influențele culturale și de experiențele noastre de învățare.

Image

Inuiții (eschimoșii), datorită faptului că trăiesc într-un mediu în care zăpada este permanentă, sunt capabili să facă diferența între diferite tipuri de zăpadă, deoarece în limba lor folosesc mai mulți termeni care se referă la ea.

Însă acesta este doar un mit pseudo științific, popularizat în prima jumătate a secolului XX de lingvistul Benjamin Whorf, care a fost un puternic susținător al teoriei că limba pe care o învățăm, afectează drastic modul în care percepem, ne amintim și gândim despre lume, o ipoteză numită relativitate lingvistică.

De fapt, limba inuită are doar patru cuvinte de bază pentru zăpadă, din combinația cărora mai derivă câteva. În engleză, de exemplu, există un singur termen pentru zăpadă (snow), dar prin adjectivare este posibilă și diferențierea între diferitele stări ale zăpezii, cum ar fi zăpada făinoasă, zăpadă proaspătă sau zăpadă apoasă, zăpadă albă, zăpadă murdară. În acest fel, schiorii vorbitori de limbă engleză, nu au nevoie să învețe limba inuită pentru a putea percepe și comunica despre toate aceste tipuri de zăpadă. Astfel, se exclude faptul că limba maternă influențează modul în care percepem culorile.

Studiul antropologilor Brent Berlin și Paul Kay (1969) a adus o contribuție foarte importantă în acest domeniu. Ei au investigat vocabularul culorilor în 100 de limbi și au descoperit că termenii de culoare nu au fost distribuiți în mod arbitrar între limbi, ci au urmat o ierarhie previzibilă. Dacă o limbă are doar două cuvinte pentru culoare, atunci acestea sunt alb și negru. Dacă are trei cuvinte, acestea sunt alb, negru și roșu. Cu cinci termeni, se adaugă verde și galben. Și așa mai departe.

Pe scurt, contrar ipotezei relativității lingvistice, găsim un model universal care pivotează în jurul celor șase culori de bază propuse de teoriile percepției cromatice: alb, negru, albastru, galben, verde și roșu.

În engleză și spaniolă, există un termen de bază care se referă la culorile albăstrui (bluish - azulado). Cu toate acestea, în limbi precum rusă, greacă și turcă, română, există termeni diferiți pentru albastru deschis și albastru închis. Mai multe studii au arătat că vorbitorii acestor limbi sunt mai rapizi și mai preciși atunci când vine vorba de diferențierea dintre albastrul deschis și cel închis. Mai mult, ei cunosc mai bine diferențele de cromatică dintre nuanțele intermediare, spre deosebire de vorbitorii de engleză sau spaniolă.

Fiecare limbă tratează culorile într-un mod diferit, dar nu înseamnă că vorbitorii de limbi diferite văd diferit; distincția dintre o culoare și cealaltă este adesea culturală, dacă nu arbitrară.

Clasificarea folosită de fiecare limbă pentru a denumi culorile, influențează modul în care acestea sunt percepute și folosite de către vorbitorii lor. Cercetări recente arată că există într-adevăr un anumit impact al limbii materne asupra percepției culorii. Cu toate acestea, acest relativism este departe de teoria lui Whorf.

De fapt, cu un antrenament rapid, oricine își poate extinde vocabularul de culori și poate învăța cu ușurință să discearnă între diferitele nuanțe de albastru sau orice altă culoare, așa cum au arătat mai multe studii. În mod similar, chiar și oamenii care nu sunt familiarizați cu subtipurile de zăpadă pot învăța să le perceapă și să le numească, așa cum fac inuiții sau schiorii.

Flexibilitatea sistemului nostru perceptiv ne permite să ne adaptăm la mediul înconjurător, pentru a continua să ne bucurăm de amestecul de lumină și culoare.

 

Citește și: nivelurile-pure-de-constiinta-dezvaluite-shivaismul-kashmirian

 

Sursa: neurosciencenews.com

Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook