„Îți mărturisesc că, atunci când îndoielile mă bântuie, când dezamăgirile mă privesc în față și când nu văd nicio rază de lumină la orizont, alerg la Bhagavad Gita și găsesc un verset care îmi oferă alinare.” (Mahatma Ghandi)
Bhagavad Gita este poate una dintre cele mai comentate scripturi ale lumii. Învățătura sfântă oferită de Krishna lui Arjuna a fost interpretată de toate școlile de gândire hinduse și de gânditori și filosofi occidentali. Parte din canonul scriptural vedantin, alături de Upanișade și Brahma Sutras, Bhagavad Gita e privită adesea dintr-o perspectivă singulară a rolului pe care îl deține în cadrul spiritualității indiene străvechi.
Aspiranții care aprofundează învățătura în mod practic, însușindu-și metodele și cunoașterea revelată descoperă cu uimire și entuziasm că Bhagavad Gita este un ghid peren de înțelepciune practică asemenea unui far care luminează drumul vieții, sub toate aspectele sale – nu strict limitat la practica meditației cum e înțeleasă ea în mod comun. Gita pătrunde toate fibrele țesăturii vieții, la fel cum Conștiința Divină pătrunde sinele individual și întreaga lume manifestată.
Rolul pe care fiecare îl jucăm în piesa cosmică
Viața fiecăruia dintre noi este ghidată de o datorie conducătoare sau de mai multe asemenea. În funcție de circumstanțele biologice, sociale, psihologice avem o dharma proprie. Nu în sensul limitat al datoriei religioase, ci într-un sens larg a ceea ce avem de făcut fiecare dintre noi ca urmare a karmei pe care o avem de consumat în această întrupare. Unii au dharma de a fi părinți singuri, alții au dharma de a fi manageri de multinațională, alții au dharma de a fi preoți, hoți sau nebuni.
Descumpănit de dharma proprie, aceea de a-și ucide mentorii, pe cei din propria sa familie, Arjuna caută adăpost în cuvintele lui Krishna, care îi revelează învățătura sacră cu privire la înțelegerea rolului pe care îl ocupă în vasta piesă cosmică.
„Privind la legea ta proprie (svadharma), nu trebuie să tremuri”, îl încurajează Krishna pe Arjuna. De câte ori nu am avut îndoieli, griji, temeri și nu am fost cuprinși de deznădejde în ceea ce privește dharma proprie, ceea ce avem de înfăptuit în viețile noastre de zi cu zi? “Pentru un războinic nu există nimic mai bun decât lupta înscrisă în Lege”, afirmă Sri Krishna mai departe.
Dharma poate fi privită dintr-o perspectivă limitativă, negativistă, ca o constrângere a ființei, atunci când nu reușim să o subordonăm unui ideal mai înalt și o privim ca pe o corvoadă. Înțeleptul privește dharma sa ca pe o datorie sacră, determinată de acțiunile sale anterioare; racordându-se la ordinea Divină, el săvârșește faptele cu demnitate, detașare și bucurie.
În lipsa înțelegerii profunde a acțiunilor noastre anterioare (karma), a existenței unei ordini universale care transcende toate acțiunile, toate dharmele individuale și le luminează, deznădăjduim, orbecăim prin viață sau ne simțim pierduți, neconsolați.
Bhagavad Gita luminează dilemele lumii moderne, ale vieții noastre de zi cu zi – ce acțiune este de dori să înfăptuiesc la job, ce acțiune este cea mai potrivită de înfăptuit în familie, în grupul de prieteni sau în comunitate? Ce datorie am față de propria ființă, față de interioritatea profundă, dincolo de nume, formă și alte atribute asemenea?
Gita ne oferă o perspectivă elevată asupra rolului pe care fiecare din noi îl are pe scena cosmică, ne revelează faptul că suntem interconectați, că nu acționăm în izolare, iar atunci când reușim să ne armonizăm cu ordinea universală, dharma este trăită în optimism și recunoștință, având percepția directă a Celui care înfăptuiește prin noi ceea ce este de făcut. Îndrăgindu-și propria sa datorie, spune Krishna, omul își atinge desăvârșirea - cinstind prin ofranda faptelor proprii pe Cel de la care au pornit toate, de către care acest Tot a fost desfășurat, omul dobândește desăvârșirea.
Fiecare dintre noi are locul său bine definit pe scena vieții; nimeni nu este mai important sau mai puțin important, indiferent de ce dharma are. Esența tuturor, indiferent de ceea ce avem de îndeplinit în viață este Sursa Supremă care manifestă totul și în care totul se dizolvă. Nu trebuie să disperăm, oricât de provocatoare sau copleșitoare pare "legea proprie", ceea ce avem de îndeplinit. Conducătorul "carului nostru de luptă" pe câmpul de bătălie al vieții știe ce avem de dus și El însuși duce ceea ce avem de dus dacă ne îndreptăm către El, cu atenția corectă și îi punem ca ofrandă la picioarele sale provocările noastre.
„Gita este o carte despre viața practică. Nu ne învață să evităm lumea, ci să trăim în lume în spiritul corect.” (Sri Aurobindo)
Discriminarea între natură și Spirit
Cele optsprezece capitole ale Bhagavad Gita pot fi împărțite în trei secțiuni: primele șase capitole descriu Karma Yoga sau calea datoriei. De la capitolele șapte la doisprezece, este revelată Bhakti Yoga sau calea devoțiunii iubitoare față de Dumnezeu. Începând cu capitolul treisprezece Krishna expune tattva jñāna, principiile scripturale ale cunoașterii.
Arjuna îi cere lui Krishna să îi descopere natura realității, cunoașterea autentică și modalitatea de eliberare din samsara. În capitolul XIII, Krishna introduce doi termeni - kṣhetra (câmpul) și kṣhetrajña (cunoscătorul câmpului). În termeni simpli, „câmpul” poate fi considerat corpul, iar sufletul „cunoscătorul câmpului”.
În lipsa unei practici spirituale consecvente și corecte, ne identificăm cu ceea ce este schimbător – cu ansamblul minte-corp. Spunem despre noi că suntem triști, bucuroși, sănătoși, bolnavi, bogați sau săraci. Pentru că nu avem cunoașterea reală (jnana), ne definim prin instrumentele pe care le are la dispoziție sufletul pentru a opera în lumea multiplicității.
Cine este cel care cunoaște că are un corp, o minte, care percepe bucuria, tristețea, bogăția șamd? Cine suferă și cine se bucură? Krishna îi oferă lui Arjuna viziunea Divinității, a Cunoscătorului câmpului, a Celui care stă în fiecare suflet individual (purusha) ce este înlănțuit în prakriti (materie).
Câmpul este de fapt mult mai mult decât corpul fizic - include mintea, intelectul, ego-ul și toate celelalte componente ale energiei materiale care fac parte din personalitatea noastră; cu excepția sufletului universal (Parampurusha), care este „cunoscătorul câmpului”.
Pentru a cunoaște Kshetrajna, e necesar să dobândim Jnana (Cunoașterea Supremă). Aceasta transcende orice alt tip de cunoaștere, legată de fizic și fenomenal. Avem nevoie de un diamant pentru a tăia un diamant. Pentru a înțelege Atma, trebuie să dobândim Atmajnana (cunoașterea Spiritului).
Tot ceea ce considerăm cunoaștere în lumea fenomenală este doar ignoranță. Cunoașterea Spiritului e Jnana (adevărata cunoaștere). Cunoașterea care este dobândită prin analiza obiectelor fizice sau prin simțuri este o formă de ignoranță. Numai aceea este Jnana care este cunoscută atunci când mintea este eliminată, depășită.
“<Cel care privește>, <cel care hotărăște>, <cel care suportă>, <cel care are parte>, <Marele Stăpân Divin>, <Sinele Suprem> – așa este numit Spiritul Suprem în acest trup.”
Având percepția directă a Cunoscătorului câmpului, suntem eliberați de ignoranță, de suferința percepțiilor duale, de neliniștea cauzată de impermanența naturii. Cum ajungem la această percepție? Unii prin ajutorul meditației, unii prin Samkhya și Yoga, iar alții prin Yoga faptei (karma yoga), spune Krishna, văi ei înșiși Sinele în sinea lor. Unii, necunoscându-l altfel, îl adoră din auzite de la alții; chiar și aceștia trec dincolo de moarte.
“Învățăturile lui Krishna, așa cum sunt predate în Gita, sunt cele mai mărețe pe care lumea le-a cunoscut vreodată.” (Swami Vivekananda)
Bhagavad Gita ne inspiră să avem setea de cunoașterea Adevărată. Să o auzim de la înțelepți, să reflectăm asupra ei și să acționăm în lume eliberați, într-un spirit Divin, cunoscând că nu suntem ființe limitate, sărăcite, mutilate de condițiile exterioare care se manifestă în minte și corp.
Krishna ne dă o tolbă cu instrumente pentru a naviga printre obstacolele și provocările vieții cotidiene: arma discriminării (viveka) impermanentului de ceea ce e etern, arma faptei detașate de fructul acțiunii (Nishkama karma yoga), arma meditației asupra infinitului, arma devoțiunii depline față de Creator (bhakti yoga), arma renunțării interioare față de toate acțiunile și dăruirii depline față de Divinitate. Astfel înzestrați, vom trece oceanul samsarei și vom ajunge la țărmul nemuririi încă din timpul vieții.
„Stăpânul Divin stă în lăcașul din inima tuturor ființelor, o, Arjuna, și mișcă prin magia lui toate ființele ca trase de sfori. La el să cauți ajutor cu toată ființa ta, o, Bharata. Prin îndurarea lui, vei dobândi liniștea supremă, locul cel veșnic.”
Surse: Bhagavad Gita, Bhagavad Gita in the Light of Kashmir Shaivism – Swami Lakshmanjoo.
