Ayurveda pe timp de toamna – ce mananci si cum gatesti Skip to main content
Ayurveda pe timp de toamnă – ce mănânci și cum gătești

Vata, adică elementul aer, este cel care domină, potrivit medicinei ayurvedice, pe timp de toamna. Trăsaturile Vata sunt: duritatea, inconsecventa, lumina şi frigul.

Aşadar, in aceasta perioadă trebuie sa căutam căldura, atât prin mâncarea consumată, cat şi prin haine şi in relaţiile cu cei din jur.

Din cauză că organismul are nevoie de mai multă căldură, odată cu venirea frigului pot apărea pofte de alimente mai dulci, mai sarate, mai acre si mai picante, care sporesc temperatura organismului când sunt ingerate şi digerate.

Citate: MEDIC SPECIALIST ÎN AYURVEDA, DESPRE RITUALUL MESEI

Toamna poate veni cu o serie de probleme pe care condiţiile meteorologice fie la declanşează, fie la agravează. Printre acestea se numară: răcirea extremitaţilor, uscarea pielii, rigiditate articulară, nelinişte, nervozitate, insomnii.

Specialiştii in medicina ayurvedică ne recomandă sa combatem excesul de vata şi efectele negative ale acestuia din timpul sezonului rece prin adaptarea alimentaţiei la condiţiile meteorologice mai aspre. In acest sens, se recomandă consumul alimentelor calde, bine gătite, bogate in nutrienţi şi cu un conţinut bogat de proteine si grăsimi. Aceste alimente hrănesc corpul şi menţin senzaţia de căldura pe perioada intregii zile.

Cum gătesti pe timp de toamna

Dacă vara se recomandă consumul de alimente crude, in stare cat mai naturală, in timpul sezonului rece e indicat, mai degrabă, sa se consume alimente gătite prin preparare termica.

La gătit se recomanda folosirea uleiului clarificat cunoscut sub denumirea de ghee, precum şi a rădăcinoaselor, a cerealelor integrale, a dovleacului şi a nucilor.

Citeste: APA CALDA - CEL MAI BUN MEDICAMENT PENTRU STOMAC, POTRIVIT AYURVEDA

Ierburile aromatice si condimentele recomandate in sezonul rece sunt:

  • Cardamon
  • Scorţisoară
  • Nucşoară
  • Cuişoare
  • Chimion
  • Ghimbir
  • Rozmarin
  • Turmeric
  • Vanilie

Supele, tocaniţele, legumele şi fructele coapte sunt ideale pe timp de toamnă. Poţi alege şi un mic dejun cald, preparat din cereale integrale (fulgi de ovăz, de orz) fierte şi aromatizate cu scorţisoară, vanilie ori nuci sau fructe deshidratate.

Comenteaza cu Facebook