"Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii". Tâlcuirea este că șarpele își păzește întâi de toate capul – simbol al cunoașterii, înțelepciunii, crezului, credinței sau – în creștinism, al Bisericii; însă al Bisericii celei Adevărate, nu ca instituție fundamentată uman, ci al Bisericii ascunse, din adâncul cel mai adânc al ființei noastre.
“Era mai ușor de contrazis păgânismul, cu caraghioasa idolatrie și magie, ori les majestatis, însă azi s-a făcut tăcere în ceruri. Minuni nu mai au loc, toți par părăsiți, Hristos nu mai are unde să-și plece capul pe Terra. satan se trufește cu știința, pacea, egalitatea, progresul, înțelepciunea etc. schimbă idolatria din templele păgâne în laboratoare terestre, se preface că luptă contra ideilor false, obscurantismului, superstiției, închistării egoiste etc., dar pe lângă ele dă lovituri dogmaticii și misticii ortodoxe creștine. (..) Înșelarea este, în mod special, asupra celor ce s-au înșelat pe ei înșiși, a fariseilor care nu vor să primească niciun sfat de la nimeni, decât de la fiară, prin modernism și minciună diabolică.” (Nil Dorobanțu, Apocalipsa)
În epoca post-adevărului, minciuna e luată drept adevăr, iar falsul drept autentic. Termenul post-adevăr este asociat cu postmodernitatea și a fost folosit prima oară în anul 1992 de Steve Tesich, într-un articol despre scandalul Watergate și războiul din Iraq, evidențiind că trăim în epoca în care minciunile sunt spuse ca adevăr, iar faptele sunt ascunse. Pentru McIntyre, post-adevărul reprezintă o „formă de supremație ideologică, prin care practicanții săi se străduiesc să determine pe cineva să creadă în ceva, indiferent dacă există sau nu dovezi cu privire la acel fapt”.
