Faust, inspirat de Mahabharata | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content
Mahabharata – sursă de inspirație pentru Faust

Renumita operă a literaturii germane, cu nenumărate apariții în operă și teatru, Faust, magnum opus-ul lui Goethe a avut ca sursă de inspirație o lucrare extraordinară a celui mai îndrăgit poet hindus, Kalidasa.

Shakuntala (Mica pasăre), faimoasa operă dramatică scris de Kalidasa este bazată pe un episod din poemul epic Mahabharata: povestea de dragoste și căsătoria secretă dintre regele Dusyanta și Shakuntala (fiica adoptivă a pustnicului Kanva). În 1789, Sir William Jones, figură de pionierat în domeniul studiilor indiene, a tradus piesa în limba engleză. Europa intelectuală, aflată pe atunci în permanență în căutarea „originalului”, a fost fascinată.

Goethe a declarat: „Dacă vrei să cuprinzi cerul și pământul într-un singur nume, te voi numi Sakuntala și totul este spus.” El a fost atât de impresionat de procedeul dramatic indian tradițional – introducerea piesei printr-un dialog între actori și regizor – încât a inclus un astfel de prolog în Faust. 

Image

Kalidasa a trăit între sfârșitul secolului al IV-lea și mijlocul secolului al V-lea. S-au păstrat doar șapte dintre operele sale: trei piese de teatru, două poeme epice și două poeme mai scurte. Shakuntala este cea mai cunoscută piesă a sa.

Recunoașterea Shakuntalei (Abhinjnanasakuntalam), pe scurt

Regele Dushyanta, aflat la vânătoare, o întâlnește pe Shakuntala într-un schit, în timp ce tatăl ei adoptiv este plecat. Cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc în secret. Regele îi dăruiește un inel pe care este gravat numele său și promite să trimită după ea în câteva zile.

Între timp, un înțelept cu fire iute la mânie vizitează schitul și o blestemă pe Shakuntala pentru că nu s-a ridicat să-l întâmpine. Blestemul constă în faptul că persoana la care ea se gândește neîncetat nu o va mai recunoaște. O prietenă a Shakuntalei îl imploră pe înțelept, iar acesta înduplecat decide ca blestemul să fie ridicat în momentul în care cel la care ea se gândește va vedea un obiect care să-i amintească de ea.

Shakuntala este însărcinată, iar când tatăl ei adoptiv se întoarce, o trimite la rege însoțită de câțiva servitori. În timp ce traversează un râu, Shakuntala scapă inelul primit de la rege. Într-adevăr, regele nu-și mai amintește de ea, iar ea nu are inelul pe care să i-l arate. 

Image

Doctrina Recunoașterii (Pratyabhijñā)

Maestrul șivait Abhinavagupta, fin cunoscător al poeziei hinduse, al teoriei literare și esteticii, privea Shakuntala drept cea mai remarcabilă dramă sanscrită. Echilibrând perfect povestirea, emoția și încântarea estetică, Shakuntala trezea rasa (rezonanța emoțională profundă) în spectator, oferindu-i trăirea experienței universale a bucuriei (hasya rasa). 

Dincolo de valoarea sa literară și estetică, Shakuntala trimite la doctrina fundamentală a monismului cașmirian – pratyabhijñā. Doctrina recunoașterii învață că sufletul individual este identic cu Siva, iar eliberarea constă în recunoașterea acestei identități. În Shakuntala, drama își găsește soluționarea în momentul în care Regele Dushyanta o recunoaște pe Shakuntala.

Similar, drama vieții umane trăite în limitare, ia sfârșit în momentul în care yoghinul, printr-un act al grației divine / Maestrului, cunoaște o expansiune a conștiinței și recunoaște identitatea sa deplină cu Siva.

Citește și: utpaladeva-eliberarea-prin-re-cunoastere

Image

Surse: brians.wsu.edu, britannica.com, academia.edu

 

Material susținut de
Image