Contemporan cu Iisus Hristos (majoritatea istoricilor consideră că a trăit aproximativ între 15 d.Hr. și 95–100 d.Hr.), Apollonius din Tyana a fost adesea comparat, în literatura ulterioară, cu acesta datorită asemănărilor atribuite biografiilor și tradițiilor despre viețile lor. Diferența este că moștenirea sa nu s-a transformat într-un cult durabil, capabil să rivalizeze cu influența tot mai mare a creștinismului. Cazul său oferă o perspectivă valoroasă pentru înțelegerea motivelor pentru care unele figuri au devenit nucleul unor tradiții persistente, în timp ce altele au rămas la periferia istoriei religioase.
Apollonius a fost un filosof neopitagoreic, a cărui reputație de înțelept, vindecător și făcător de minuni s-a răspândit în întregul Imperiu Roman. Figura sa a fost prezentată de contemporanii săi și de autorii ulteriori, drept modelul filosofului inspirat de divinitate, care oferă învățături morale, realizează miracole și exercită o autoritate spirituală asupra discipolilor săi. Școala neopitagoreică este cea în care discipolii nu se limitau la studiul matematicii, ci vedeau filosofia ca pe un mod de viață menit să purifice sufletul și să apropie omul de divinitate.
Practicant al doctrinelor ezoterice pitagoreice, inițiat în India
În Roma și Grecia, Apollonius, cunoscut sub numele de Theos Aner (θεῖος ἀνήρ), care înseamnă „om divin”, scriitorii arabi numindu-l Aka Bilinas, adică semizeu, a fost un adept al practicilor ascetice și mistice similare anumitor tradiții yoghine. Promova o viață morală, purificarea sufletului și condamna sacrificiile animale.
Apollonius a studiat la Tars și în templul lui Asclepius din Aegae, unde s-a dedicat doctrinelor lui Pitagora punând accentul pe disciplina ascetică, educația morală și cunoașterea spirituală. Ulterior a călătorit prin Asia și a vizitat Ninive, Babilonul și India, absorbind misticismul oriental al magilor, brahmanilor și gimnosofiștilor (numele dat de greci unor asceți și înțelepți din India pe care i-au întâlnit sau despre care au auzit în urma expediției lui Alexandru cel Mare).
Stilul de viață ascetic al lui Apollonius, bazat pe meditație, renunțarea la posesiunile materiale, vegetarianism și cultivarea înțelepciunii spirituale, a determinat numeroși autori moderni să îl descrie drept un „yoghin grec”. Apollonius credea că puritatea interioară absolută - obținută prin vegetarianism, celibat și tăcere (mauna) - era suficientă pentru a alinia sufletul în mod natural cu forțele divine.
„Am văzut brahmanii Indiei trăind pe pământ, dar fără a fi legați de el; apărați fără fortificații; neposedând nimic, dar fără să ducă lipsă de nimic.”
Afirmația sa este foarte apropiată de principiul yoghin și vedantic al non-atașamentului (aparigraha): ființa umană care a dobândit libertatea față de posesiuni; poate folosi lucrurile de care are nevoie, fără ca acestea să ajungă să îl stăpânească. Apollonius pare să fi fost profund impresionat de acest mod de viață pentru că l-a prezentat ca pe un ideal de înțelepciune și libertate interioară.
Povestea călătoriilor sale este atât de plină de miracole, încât mulți l-au considerat un personaj imaginar. La întoarcerea în Europa, a fost recunoscut ca un făcător de minuni, clarvăzător, bucurându-se de o mare apreciere a oamenilor.
Potrivit relatării lui Philostratus*, în timpul vizitei sale la Atena, Apollonius a condamnat comportamentele pe care le considera incompatibile cu idealurile filosofice și religioase ale tradiției grecești. El promova cumpătarea, autocontrolul și respectarea cultului tradițional, prezentând virtutea drept fundamentul unei societăți armonioase.
A criticat desfășurarea festivalului dedicat lui Dionysos, unde spectacolele și dansurile îi păreau lipsite de demnitate și excesiv de frivole. În opinia sa, atenienii se îndepărtaseră de virtuțile care îi consacraseră în trecut, precum curajul, disciplina și respectul pentru eroii care luptaseră pentru libertatea cetății.
Apollonius a vizitat numeroase sanctuare importante, precum cele de la Dodona, Delphi, Abae, Amphiaraos, Trophonios și Muntele Helicon, unde a intervenit pentru restaurarea și corectarea unor practici religioase, fiind însoțit de preoți și respectat de numeroși credincioși.
Ascet desăvârșit, săvârșea minuni asemenea lui Iisus
Apollonius și Iisus au fost probabil contemporani, amândoi au fost învățători itineranți, Iisus în Galileea și Iudeea, iar Apollonius în zona Cappadociei și în est, ambii au făcut minuni, au avut discipoli și au fost promotorii unei vieți morale, însă nu există nicio dovadă istorică sau sursă antică credibilă care să ateste că s-au întâlnit sau că au avut vreo relație directă.
Una dintre cele mai cunoscute relatări este cea referitoare la tânărul Menippus din Lycia. Observând că acesta urma să se căsătorească cu o femeie misterioasă, Apollonius a susținut că ea era, în realitate, o lamia (ființă demonică din mitologia greacă), care îl seducea pentru a-i lua viața. În timpul ospățului de nuntă, filozoful a demascat iluzia: bogățiile și servitorii au dispărut, iar femeia a mărturisit că intenționa să-l devoreze pe Menippus. Prin intervenția sa, Apollonius i-ar fi salvat viața discipolului, episod care a contribuit decisiv la reputația sa de înțelept și făcător de minuni
În Efes a avertizat populația cu privire la izbucnirea unei epidemii. După ce boala s-a răspândit, a identificat un cerșetor drept cauza simbolică a ciumei; după uciderea acestuia, legenda spune că în locul lui a fost găsit un câine negru, considerat adevărata origine a epidemiei.
Tot la Efes, Philostratus relatează că Apollonius a avut o viziune în care a văzut, de la mare distanță, asasinarea împăratului Domițian, eveniment care avea loc în același timp la Roma. La Roma, i se atribuie învierea unei tinere dintr-o familie importantă, deși chiar Philostratus admite că nu poate spune cu certitudine dacă aceasta murise cu adevărat.
Numeroase alte relatări asemănătoare descriu presupusele sale puteri de clarviziune și alte capacități extraordinare pe care le avea.
Contestat de creștini după moartea sa
Potrivit relatării lui Philostratus, Apollonius a fost acuzat de conspirație și vrăjitorie în timpul domniei împăratului Domițian, cunoscut pentru suspiciunea și persecuțiile îndreptate împotriva filosofilor și a persoanelor influente. Acesta a fost adus în fața tribunalului imperial, însă, și-a susținut cauza cu o remarcabilă stăpânire de sine și înțelepciune. După proces, Apollonius a dispărut în mod inexplicabil din fața împăratului și s-a arătat aproape simultan discipolilor săi aflați la mare distanță, episod interpretat de adepții săi ca o dovadă a puterilor sale extraordinare.
Apollonius din Tyana nu a fost persecutat sau contestat de creștini în timpul vieții sale. El a trăit într-o perioadă în care creștinismul era încă o mișcare restrânsă, iar sursele istorice nu indică faptul că primii creștini ar fi fost interesați de el sau ca el s-ar fi întâlnit cu Iisus Hristos.
Controversa în jurul personalității sale a apărut abia în secolele al III-lea și al IV-lea, când filosoful păgân Hierocles a susținut că, dacă Iisus este admirat pentru miracolele sale, atunci și Apollonius, despre care se spunea că a săvârșit fapte asemănătoare, merită aceeași apreciere.
Unii autori creștini l-au criticat și l-au prezentat ca magician sau vrăjitor, iar odată cu răspândirea creștinismului multe temple păgâne, inclusiv unele asociate cu Apollonius, au intrat în declin sau au dispărut. Doar biografia lui Philostratus* s-a păstrat până în prezent tocmai pentru că numeroși cărturari și copiști creștini au copiat și conservat operele clasice grecești de-a lungul Evului Mediu.
Profet, vindecător, învățător al doctrinelor ezoterice
Scopul filosofului din Tyana pare să fi fost acela de a insufla religiei păgâne o moralitate practică, îmbinată cu o doctrină de natură transcendentală. El însuși ducea o viață ascetică extrem de severă și considera că își completează cunoașterea prin revelații primite de la zei.
Tocmai această pretenție de inspirație divină i-a făcut pe unii să considere că nu ar trebui inclus printre filosofi. Philostratus a respins această critică și a susținut că ea nu diminuează cu nimic reputația filosofică a lui Apollonius, amintind că Pitagora, Platon și Democrit au călătorit și ei pentru a-i întâlni pe înțelepții Orientului, fără ca cineva să-i acuze de practicarea magiei. În final, Philostratus sugerează că Apollonius s-a inspirat în mare măsură din tradițiile orientale și că învățăturile sale aveau mai degrabă un caracter brahmanic decât unul magic.
Potrivit istoricului american James Francis, „tot ceea ce se poate afirma cu certitudine este că Apollonius pare să fi fost un ascet, filosof itinerant și făcător de minuni, tipic pentru provinciile estice ale Imperiului Roman timpuriu.”
Apollonius nu a întemeiat în timpul vieții sale o mișcare religioasă organizată și nici nu a creat structuri care să garanteze transmiterea învățăturilor sale sub forma unui cult distinct. Autoritatea sa pare să fi fost în primul rând una personală, bazată pe relația directă cu discipolii și admiratorii săi, mai degrabă decât pe organizarea unor comunități stabile.
A fost un profet, un vindecător, a predicat non-violența, renunțarea la lux, comuniunea directă cu divinul, fără intermediari, a avertizat împotriva ritualurilor goale și a preoților corupți. În lumea romană a fost onorat la cel mai înalt nivel. Împăratul Caracalla i-a construit un altar, iar mama acestuia, împărăteasa Iulia Domna i-a comandat biografia.
O viață de asceză, o moarte tăinuită
Apollonius si-a petrecut ultimii ani ai vieții în Efes, unde a ținut discursuri filosofice și a atras un număr important de discipoli. Locul morții sale nu este cunoscut cu certitudine, se presupune că a dispărut în împrejurări misterioase.
Philostratus menține misterul vieții eroului său spunând: „În ceea ce privește modul în care a murit, dacă a murit într-adevăr, relatările sunt diverse”. Moartea lui Apollonius este învăluită în mister, deși discipolii săi au susținut că, în realitate, el nu murise, ci fusese înălțat la cer. După dispariția sa, locuitorii din Tyana i-au ridicat un templu în onoarea sa, iar statui ale sale au fost amplasate și în alte temple.
Singura dovadă epigrafică independentă despre Apollonius din Tyana, în afara biografiei lui Philostratus este Inscripția de la Adana, datată în secolele III–IV d.Hr.
„Acest om, care purta numele lui Apollo și a strălucit din Tyana, a înlăturat greșelile oamenilor. Mormântul din Tyana i-a primit trupul, însă, în adevăr, cerul l-a primit pentru ca el să alunge suferințele oamenilor.”
Timp de secole a fost tratat ca un înțelept la același nivel cu cele mai mari figuri ale lumii antice. Apoi creștinismul a crescut. Și numele său a început să dispară. Astăzi, miliarde de oameni cunosc povestea lui Isus. Aproape nimeni nu a auzit de Apollonius. Chiar dacă biografia scrisă de Philostratus este adevărată sau nu, întrebarea de ce povestea vieții lui Apollonius din Tyana nu este cunoscută, este imposibil de ignorat.
În epoca modernă, Voltaire (1694–1778) și Charles Blount (1654–1693), liber-cugetătorul englez, au adoptat un punct de vedere similar, folosindu-l pe Apollonius din Tyana ca termen de comparație cu Iisus și susținând că acesta întruchipa un ideal de moralitate și religiozitate întemeiat pe filosofia greacă și pe exercițiul rațiunii, spre deosebire de modelul creștin, bazat în principal pe revelație și credință.
*Philostratus a redactat această biografie la cererea împărătesei romane Julia Domna, soția împăratului roman Septimius Severus, cunoscută pentru interesul său față de filosofie și înțelepții Antichității. Autorul s-a bazat pe jurnalul lui Damis din Ninive, un presupus discipol al lui Apollonius, precum și pe scrisori și tradiții orale. Deși existența jurnalului lui Damis este contestată de istoricii moderni, iar lucrarea conține atât elemente istorice, literare și legendare, aceasta rămâne cea mai completă și importantă sursă despre viața și învățăturile lui Apollonius, deoarece celelalte relatări antice sunt parțiale sau s-au pierdut.
**Ca răspuns, episcopul creștin Eusebiu din Cezareea (aprox. 260–349 d.Hr.) a scris lucrarea Împotriva lui Hierocles (Contra Hieroclem), în care a contestat credibilitatea biografiei redactate de Philostratus și a susținut că miracolele atribuite lui Apollonius erau fie exagerări, fie manifestări ale magiei, spre deosebire de miracolele lui Iisus, pe care le considera de origine divină. Astfel, Apollonius a devenit o figură centrală într-o dezbatere intelectuală dintre filosofii păgâni și teologii creștini.
Surse: encyclopedia.com, Encyclopædia Britannica, „The pythagorean healer, Apollonius of Tyana” – Evexiadros, wikiwand.com, wikipedia. livius.org
