Meniu vegan de Paste: aperitiv, fel principal si desert Skip to main content
Meniu vegan de Paste: aperitiv, fel principal si desert

Ai ales o dieta vegana sau vegetariana? Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la preparatele festive, pe care le pui pe masa de Paste.

Poti alege un meniu vegan la fel de apetisant pentru sarbatorile pascale, insa mult mai sanatos decat cel traditional, care este bogat in grasimi nesanatoase si zaharuri.

Aperitiv: Conopida crocanta

conopida

Ingrediente:

  • 1 conopida mare
  • 2 conserve de rosii
  • 1 ceapa taiata fasii
  • ½ 250 g de fasole verde
  • sare
  • 3 linguri de ulei de masline
  • 1 cana de otet balsamic
  • ¼ cana de zahar brun
  • 2 linguri de patrunjel tocat marunt

Preincalzeste cuptorul la 200 de grade Celsius. Rupe conopida in buchetele. Pune-le intr-o tava, alaturi de rosiile din conserva, fasiile de ceapa si fasolea verde. Asezoneaza legumele cu sare si ulei de masline.

Intre timp, intr-o tigaie pusa pe foc, amesteca otetul balsamic cu zaharul brun. Dupa ce amestecul incepe sa fiarba, redu focul la minimum. Atunci cand lichidul se reduce la jumatate, adica dupa 15 minute, foloseste lichidul pentru a unge conopida.

Baga apoi tava cu conopida la cuptor si coace-o in jur de o ora. Din cand in cand, foloseste o lingura pentru a unge iar conopida cu sosul din tava. La final, garniseste cu patrunjel si asaza preparatul pe un platou de aperitive.

Fel principal: Quiche cu ciuperci si ierburi

quiche

Ingrediente:

  • 1 lingura de ulei de masline
  • 1 ½ cana de ceapa, maruntita
  • 2 catei de usturoi, maruntiti
  • 225 g de ciuperci taiate felii
  • ¼ cana de patrunjel proaspat, maruntit
  • 2 linguri de marar proaspat, maruntit
  • 2 linguri de ierburi  la alegere – rozmarin, cimbru, tarhon
  • 450 g de tofu bine scurs si maruntit
  • sare si piper dupa gust
  • 2 linguri pudra de curry
  • ½ cana de pesmet
  • rosii feliate

Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius. Incinge uleiul intr-o tigaie. Caleste ceapa si usturoiul, apoi scoate-le din tigaie.

In aceeasi tigaie, caleste ciupercile, punand capac tigaii. Scurge apoi lichidul din tigaie, apoi pune peste ciuperci ierburile proaspete si ia tigaia de pe foc.

Pune jumatate din ceapa si usturoiul calite in blender, alaturi de branza tofu si transforma-le in pasta. Intr-un bol amesteca pasta de tofu cu ciupercile gatite.

Unge o tava rotunda cu ulei. Acopera-i baza cu pesmet. Pune apoi amestecul de tofu si ciuperci si aplatizeaza-l cu o lingura. Decoreaza apoi cu feliile de rosie.

Coace quiche-ul timp de 40 de minute. Lasa-l la racit 10-15 minute si apoi taie-l felii.

Salata de sfecla rosie cu nuci

salata sfecla

Ingrediente:

  • 3 sfecle
  • 2 linguri de otet de mere
  • 2 linguri de zeama de lamaie
  • 2 linguri de sirop de artar
  • 120 g de salata
  • 2 morcovi curatati de coaja si taiati fasii
  • 1/3 cana de nuci
  • frunze de marar prospat, tocate
  • 3 linguri de ulei de masline
  • sare si piper dupa gust

Amesteca otetul, zeama de lamaie si siropul de artar intr-un bol.

Coace sfecla la cuptor, apoi las-o la racit si taie-o fasii. Pune sfecla peste dressingul preparat anterior si las-o acolo cel putin 30 de minute.

Intr-un bol mare, amesteca salata, morcovii, nucile, mararul si amesteca bine. Scurge apoi sfecla si pune-o in salata, apoi asezoneaza salata cu ulei de masline, sare si piper.

Dressingul in care a stat sfecla se pastreaza intr-un recipient si se serveste alaturi de salata, dupa gust.

Desert: Placinta de lamaie cu zmeura

placinta vegana

Ingrediente:

Pentru crusta:

  • 1/3 cana de faina de cocos
  • ¼ cana si 1 lingura de apa
  • 1 lingura de sirop de artar
  • 2 linguri de ulei de cocos topit

Pentru crema:

  • 1 cana de iaurt din lapte de cocos
  • 3 linguri de sirop de artar
  • ¾ cana de zmeura congelata
  • 2 linguri de ulei de cocos topit
  • coaja de la o lamaie
  • 3 linguri de zeama de lamaie
  • 1 lingurita de esenta de vanilie

Pentru a prepara crusta, amesteca toate ingredientele intr-un bol, apoi pune compozitia intr-o tava de placinta, de preferat rotunda. Pentru crema, amesteca zmeura congelata, apoi adauga siropul de artar, coaja de lamaie, esenta de vanilie si amesteca bine cu ajutorul unui mixer. Pune, treptat, si iaurtul de cocos in aceasta compozitie, folosind mixerul.

Acopera crusta din tava cu crema preparata, apoi decoreaza cu cateva mure. Introdu la frigider placinta, unde o vei lasa timp de o ora sa se aseze. Serveste apoi placinta.

 

*Vrei sa iti imbunatatesti respiratia? Suferi de rinita sau sinuzita? Vino la workshopul Jala Neti pentru a invata cum sa iti cureti si purifici caile nazale. Mai multe informatii gasesti AICI.

**Vrei sa iti imbunatatesti practica yoga si tehnicile de meditatie? Participa la o Bandhara - o zi intreaga de meditatie intensa si hatha yoga, sub indrumarea unui instructor cu experienta, gata sa iti arate ce sa faci pentru a evolua in practica ta. Mai multe informatii gasesti AICI.

Comenteaza cu Facebook