Krishnamacharya obișnuia să împartă practicanții yoga în trei categorii. Din prima făceau parte siksha – yoga era urmărită pentru a menține sănătatea și armonia corpului sau pentru bunăstare fizică. A doua categorie purta denumirea de cikitsa – yoga în scop terapeutic, ca tratament pentru diverse afecțiuni fizice și mental-emoționale. Iar în final, a treia categorie, deumită upasana reprezenta esența practicii Yoga străvechi – yoga în scopul transformării depline a ființei, ca practică sau disciplină spirituală, în vederea realizării naturii ultime.
Upasana („a sta aproape / a sta lângă Dumnezeu”) denotă apropierea de Divinitate și este înțeleasă fie ca meditație, fie ca devoțiune față de Divin. Swami Achalananda spunea despre upasana că este procesul de practicare a proximității față de Dumnezeu și de simțire progresivă a prezenței Sale până când aspirantul se contopește cu El.
Cu toate că primele două scopuri ale practicii yoga posturale nu pot fi neglijate ținând cont de nevoile pe care le au aspiranții-practicanții azi, nu trebuie scăpat din vedere adevăratul scop al practicii asanelor – aducerea în armonie a întregului ansamblu minte-corp, liniștirea minții și inducerea unei stări pre-meditative.
Pentru Krishnamacharya, la fel ca și pentru numeroși alți maeștri yoghini care au predat yoga posturală, asanele erau parte a unui sistem integral de transformare profundă a ființei aspirantului, pe toate planurile – fizic, mental, emoțional și spiritual.
Asana era privită ca o ocazie de inițiere a unei transformări pozitive în mentalul practicantului. Prin disciplina posturii, atenția în asana, respirație profundă și contemplarea unui principiu superior sau concentrarea pe o anumită schimbare benefică urmărită de practicant, asana nu oferea doar stabilitate fizică, suplețea membrelor, sănătate și vitalitate de excepție, ci și actualizarea potențialității de transformare plenară a ființei, prin crearea unei stări (bhava) mentale benefice.
Pentru a evoca rolul transformator pe care îl are asana în practica Yoga, Krishnamacharya oferea exemplul posturii Bhagiratasana.
Bhagiratasana este numele dat de Krishnamacharya posturii copacului. Vrkshasana, denumirea comună a posturii copacului este o asana de echilibru în care stai pe un picior cu brațele întinse deasupra capului și celălalt picior ridicat de podea, îndoit complet la genunchi și rotit spre exterior la șold, cu piciorul plasat pe coapsa opusă, sub inghinal.
Bhagirata a fost un rege faimos în mitologia vedică. Strămoșii săi îndeplineau un ritual cunoscut sub numele de asvamedha, în care un cal (asva) juca un rol esențial. Printr-o întorsătură a evenimentelor, calul a ajuns din greșeală la schitul unui înțelept. Strămoșii i-au cauzat multă tulburare înțeleptului în recuperarea calului, iar acesta i-a blestemat, reducându-i în cenușă.
Pentru a-i reînvia pe strămoși, râul Gange, care era în ceruri, ar fi trebuit să fie adus pe Pământ pentru a curge peste cenușa lor. Bunicul și tatăl lui Bhagirata nu au putut îndeplini această sarcină, așa că Bhagirata a preluat responsabilitatea, lăsând conducerea regatului miniștrilor săi. Abandonând toate conforturile care veneau odată cu poziția sa regală, Bhagirata s-a retras în pădure, pentru a duce o viață austeră și pentru a practica meditația profundă, căutând harul lui Brahma, Creatorul.
Brahma i-a spus lui Bhagirata că nu are nicio obiecție față de curgerea râului pe Pământ, dar că Bhagirata va trebui să ceară acest lucru însuși râului Gange. Bhagirata s-a întors la meditația sa, rugându-se râului Gange, care a apărut înaintea lui și a fost de acord să curgă spre Pământ. Dar i-a spus că Pământul nu va putea suporta forța coborârii sale, așa că Bhagirata trebuie mai întâi să găsească pe cineva care să suporte forța.
Bhagirata a meditat apoi asupra lui Siva, cerându-i să suporte forța râului Gange. Siva a apărut în fața lui Bhagirata și a fost de acord. În cele din urmă, Gangele a coborât pe Pământ, dar în timp ce făcea acest lucru, a fost copleșit de mândria propriei puteri și s-a gândit să-și arate puterea spălându-l pe Siva, aterizând pe capul lui.
Știind ce gândea Gangele, Siva a închis râul într-o șuviță din părul său și nu a vrut să îl elibereze pe Pământ. Bhagirata a început din nou meditația, rugându-l pe Siva să elibereze Gangele. Siva a apărut din nou în fața lui și a fost de acord să elibereze Gangele, care apoi a curs de-a lungul Pământului. Din nou, bucurându-se de puterea sa, Gangele a trecut pe lângă schitul marelui înțelept Agastya, provocând haos în zona înconjurătoare. Văzând că discipolii săi și alte ființe vii sufereau, Agastya a băut tot Gangele dintr-o singură înghițitură, așa cum ar fi făcut cu o mână de apă în ritualul său zilnic.
Încă o dată, Bhagirata a meditat și s-a rugat, cerându-i lui Agastya să elibereze râul. Agastya i-a îndeplinit dorința. În cele din urmă, Gangele a curs peste cenușa strămoșilor lui Bhagirata.
Bhagirata a petrecut mii de ani în austerități și meditație cu o concentrare neclintită, niciodată descurajat de numeroasele obstacole cu care s-a confruntat. Ba mai mult, Bhagirata a meditat toți acei ani stând într-un picior!
„Când faci Bhagiratasana, ține cont de marele Bhagirata. Adu perseverența neobosită și concentrarea statornică în practica ta.”
Krishnamacharya obișnuia să spună că un nume precum Bhagiratasana este benefic datorită valorilor și sentimentului (bhava) pe care ni-l aduce în minte. Principiul profund al poveștii lui Bhagirata este perseverența nesfârșită, efortul neobosit și concentrarea constantă de care a dat dovadă. S-a confruntat cu un eșec după altul, dar nu a ezitat niciodată în urmărirea constantă a obiectivului său.
În acest fel, atunci când întâmpinăm o provocare în asana, este înțelept să nu ne oprim la partea fizică, ci să ne concentrăm și pe cultivarea calității mai profunde a stabilității sau a altor valori și sentimente benefice, prin intermediul asanei.
Fundamental, orice asana este upasana: meditația constantă asupra unei transformări pozitive în ființa noastră. Privită astfel, practica zilnică este o ocazie continuă de reînnoire a ființei noastre, aducând mereu și mereu la viață principii înalte, valori și calități superioare asupra cărora, contemplând le asimilăm și producem transformarea reală în unica direcție ce merită a fi cultivată – realizarea naturii noastre divine.
Surse: Krishnamacharya – his life and teachings; glorioushinduism.com.
