„Frate, în ce mare greșeală sunt oamenii trupești, adunând bunuri materiale pământeşti, pieritoare! Dacă ar ști că numai comorile morale şi intelectuale, numai cunoştinţele sunt singurele bunuri, care nu pier niciodată, n-ar mai face greșeala să alerge toată viaţa lor după averi şi onoruri, după deșertăciuni. Nu bunurile materiale te vor elibera de școala terestră, ci cunoașterea legilor şi împlinirea lor.”
Citește aici Partea întâi.
Scarlat Demetrescu, ezoterist român inițiat în marile taine ale universului, ne-a revelat în opera sa o serie de cunoștințe spirituale profunde, o învățătură autentică a științei vieții și morții în acest plan terestru, material, dar și parte din planurile superioare ale Creației.
Dacă vom urma învățăturile acestei științe în scurta noastră viață terestră, vom progresa spiritual și vom duce la îndeplinire lucrarea spiritului nostru în vederea evoluției conștiinței. Nu ni se cere însă, să credem orbește. Autorul ne invită să cercetăm cu sinceritate și devotament știința spirituală, să dovedim prin însăși existența noastră veridicitatea legilor universale divine.
Natura omului este făcută să caute mereu, ne spune el, să-şi chinuie sufletul în faţa enigmelor ce se ridică mereu în drumul său. În 1939 el privea materialismul - atât de trâmbiţat şi pompos întronat – ca pe o doctrină ce se năruie sub acest avânt al omului de a-și cunoaște profunzimile sufletești. Încet, omul se întoarce către datele ştiinţei ezoterice, către tradiţia spirituală a lumilor invizibile, în căutarea de a-și explica fenomenele parapsihologice pe care nu le mai poate nega, cât și destinul omenesc, evoluția sa și rolul său în ansamblul existențial.
Reîncarnarea și știința morții trupești
Concepția lui Scarlat Demetrescu cu privire la reîncarnare este inspirată din învățăturile clasice hinduse yogine. În Bhagavad Gita, Krishna îi înlătură îndoielile lui Arjuna arătându-i că tot ce se naște e supus morții. El descrie trupurile pe care un suflet le îmbracă și dezbracă asemenea unor haine pe care le dăm jos de pe noi când nu ne mai sunt necesare. Moartea e doar dezbrăcarea sufletului (nepieritor) de haina vremelnică a trupului.
Scarlat Demetrescu ne spune că nu există propriu-zis moarte, ci dezbrăcări de haine, potrivit mediului destinat duhului să-şi ducă viitoarea existenţă. Moartea e, în fapt, o purificare, o dezbrăcare de haina trupească în vederea continuării evoluției spirituale. Reîntruparea este actul spiritului de a îmbrăca în decursul secolelor, rând pe rând, trupuri noi. Spiritul se serveşte de această formă fizică pentru a câştiga cunoştinţe şi experienţă, pentru dezvoltarea voinţei şi învăţarea iubirii.
El învață, totodată, că urmașii celor care trec din această existență trupească în alta fac un mare rău jelind sufletul care își leapădă trupul. Toată încărcătura energetică grea, plină de suferință, ajunge la cel recent trecut la cele veșnice și îi îngreunează parcursul spiritual. În loc să cădem în deznădejde și întristare, ne putem dovedi iubirea și mărinimia față de sufletul care a părăsit lumea aceasta materială prin rugăciune – prin a ne ruga Tatălui să fie înălțat și luminat, să îi fie iertate greșelile făcute cu voie în această existență și să îl conducă înspre evoluția sa.
„Când va ajunge să se convingă că moartea e un act absolut natural, ca orice necesitate fiziologică - fiind o trecere necesară dintr-o formă de trai într-alta - omul nu va mai cădea în greşeala de a boci zile şi ani plecarea în lumea invizibilă a celor dragi. El va şti că durerea sa produce vibraţii, a căror unde eterice străbat spaţiile din jurul pământului. Sărmanul spirit, nici nu şi-a revenit bine din zăpăceala trecerii pe poarta morţii şi este copleşit de tristeţea, de vibraţiile simţămintelor de durere, jale şi deznădejde ale celor rămaşi în lumea fizică. Astfel, îi fac un rău, din necunoaşterea legilor vieţii şi ale morţii, şi din egoismul lor că nu-l mai au fizic printre ei.”
Să nu-l plângem pe cel ce se destrupează, pentru a se naşte în lumea cerească, într-o lume unde omul este mai conştient şi mai cunoscător al legilor eterne, ci să ne plângem pe noi, cei rămaşi încă în valea plângerii, în lumea suferinţei şi a întunericului spiritual. Scarlat Demetrescu ne învață că cei plecați din planul material ne vizitează, sunt alături de noi și ne sprijină în încercările pe care le avem de trecut pentru a progresa spiritual.
Scena vieții și rolurile asumate de spirit
Scarlat Demetrescu compară suprafața pământului cu scena vieții. Lumea este formată din actori și spectatori, iar fiecare om joacă rolul asumat sau atribuit de sus. Unul va juca un rol de rege, altul de servitor şi un altul de cerşetor. Sigur că pentru ca piesa să fie perfectă, sufletul trebuie să uite că interpretează, temporar, un anumit rol. În uitarea sa, el se identifică cu rolul asumat și este purtat în drama vieții, existență după existență.
Regula stabilită de Divinitate, ne spune el, este ca omul să creadă că aceasta este prima şi ultima sa viaţă. Entităților spirituale ale sferelor cerești nu le este îngăduit să dezvăluie tuturor oamenilor încarnările (rolurile) pe care le-a avut un suflet întrucât pot sminti acel suflet, îi pot tulbura personalitatea dacă acesta nu se află la nivelul de evoluție care să îi permită să perceapă ceea ce i se dezvăluie.
Autorul ne invită să ne imaginăm umanitatea urcând o imensă scară, al cărei capăt inferior se scufundă în începutul obscur al primilor paşi, şi al cărui capăt superior se pierde în gloria Tatălui divin. În prezent, fiecare din noi ne găsim pe una din treptele acestei scări, jucând un anumit rol, totul cu scopul de a ne desăvârși, de a deveni perfecți și de a ne reîntoarce la Unicul, de la care am purces inițial. Locul nostru în urcuşul acestei scări, ne spune el, ni-l arată iubirea, moralitatea, cuminţenia, voinţa şi inteligenţa de care dăm dovadă în fiecare moment al vieții noastre.
Suferința – singura cale de ridicare a omului pe scara evoluției
Cei mai mulți oameni caută plăcerea în toate experiențele vieții și fug de durere sau de suferință. Suferința, ne spune Scarlat Demetrescu, este singura cale de evoluție a spiritului întrupat pe pământ. În lume necazuri veți avea, ne spune Mântuitorul, iar sfinții părinți ne învață că o luptă și o ispită e viața omului pe acest pământ.
Boala, așa cum învață și Valeriu Popa, pe urmele lui Scarlat Demetrescu, este consecința nerespectării unor legi divine; este rezultatul înțelegerii greșite pe care o are omul față de ființa sa reală. El se consideră numai trup și lucrează doar pentru materie – este egoist, neiertător, lacom, agitat. Produce astfel dezechilibre la nivel mental, energetic și implicit, fizic.
Suntem în această întrupare pentru a învăța, pentru a ne desăvârși; iar suferința este cea care trezește mai lesne decât bucuria sau plăcerea. Prin suferință, învățăm să nu mai repetăm greșelile realizate și suntem determinați să căutăm scopul mai înalt al vieții, să renunțăm la spectacolul superficial al acțiunilor meschine în care suntem angrenați zi de zi și să năzuim către infinit. Cu timpul, dorințele omului devin mai pure, mai curate, mai spirituale – nu se mai supără, iubește totul și iartă celor nesocotiți, iar cunoscând legile divine, nu se mai teme, pentru că știe al cui este.
Dacă am fi elevi buni, ne inspiră autorul, viețile noastre ar fi mai puțin întunecate de suferință, însă pentru că nu ascultăm vocea interioară a conștiinței, vine durerea pentru a ne face ascultători. Într-un final, vom progresa spiritual și vom ajunge să conlucrăm cu Divinitatea, prin respectarea legilor creației, punând în aplicare legea iubirii, prin iertare și compasiune și susținând evoluția fraților noștri.
Scopul vieții
Cele mai radiante puteri există acum în noi. Cel mai înalt ideal, de asemenea. Pentru a le actualiza e necesar să lucrăm în vederea dezvoltării lor, întocmai cum exersăm deprinderea unei abilități și măiestrirea unui hobby. Scopul acestei vieți este dezvoltarea puterilor care zac latente în spiritul nostru.
Avansarea spiritului presupune dezvăluirea acestor potențialități pe care toți le avem, pentru care trebuie să muncim să le scoatem la iveală – respectând legile divine, devenind ființe luminoase, spirituale – buni, blânzi, iertători, iubitori, morali. „Nu se pot da perlele Cerului, cunoştinţa Adevărului, decât sufletelor pure.”
„Suntem întocmai ca omul aflat lângă o comoară ascunsă sub pământ. Ea nu iese din locul unde a fost pusă; trebuie să muncim, săpând pământul, până ce o scoatem la iveală. Dar pentru a câştiga înţelepciunea, trebuie să culegem din grădina lumii florile durerii şi plăcerii, ale iubirii şi urii, ale acţiunii şi inerţiei, ale succesului şi insuccesului, ale veseliei şi tristeţii, ale păcii şi neliniştii. Vom creşte pe măsură ce vom stăpâni aceste forţe contrare, şi vom ajunge cu timpul să mergem cu un pas sigur în mijlocul furtunii vieţii.”
Citește și: ilie-cioara-viata-unui-mistic-iluminat
Surse: Viața de dincolo de mormânt – Scarlat Demetrescu, Din tainele vieții și ale universului – Scarlat Demetrescu.
