Yoga este starea in care nu-ti lipseste nimic Skip to main content
Yoga este starea in care nu-ti lipseste nimic

Jivamukti inseamna eliberare in timpul vietii. Jiva inseamna suflet individual, iar mukti eliberare din iluzia separarii. Yoga este starea in care nu-ti lipseste nimic. Este starea in care te simti ca acasa, oriunde ai fi. Un yoghin autentic se simte una cu tot ce-l inconjoara. Pentru el nu exista nimic de castigat sau de obtinut, precum nu exista nimic de pierdut pe aceasta lume. Prin practica yoga, omul isi reaminteste cine este cu adevarat, in esenta. Ahimsa (non-violenta), veganismul si practica yoga sunt esentiale pentru calea catre jivamukti.

CITESTE CELE 3 ELEMENTE CARE GARANTEAZA SUCCESUL IN PRACTICA YOGA

Patanjali spune, in prima sutra, ca yoga este menita sa fie o traditie vie, traita. Se spune ca orice cautator ar trebui sa-si gaseasca un maestru, sa invete sa-l asculte si sa se ataseze profund de el. Acest atasament ajuta mult practicantul, pe calea aleasa. Potivit Hathayogapradipika, yoga nu functioneaza in cazul acelora cu o minte instabila, ratacitoare, a acelora care mananca mai mult decat au nevoie sau tind sa cleveteasca, sa vorbeasca prea mult. Practica yoga functioneaza pentru oamenii dotati cu entuziasm, perseverenta, discernamant, credinta de nestramutat si mult curaj. Yoga este o practica prin care omul poate ajunge sa se simta linistit si fericit.

Scopul practicii este spiritual, dar ajuta la fiecare nivel, atat fizic, cat si psihic. Tocmai pentru ca este o practica atat de puternica, necesita ghidarea unui expert, a unui maestru. Ea poate ajuta omul sa treaca mai usor prin poverile sale karmice. Se mai spune ca yoga este calea minimei rezistente. Yoghinul este capabil sa abordeze direct cele mai dificile aspecte ale vietii sale, in orice moment, fara sa le depaseasca, doar traindu-le dupa necesitate, fara sa-si doreasca pauze. A trai ca o curgere libera, ca apa unui rau, cu acceptare, cu recunostinta si compasiune sunt cateva atribute ale caii spre eliberare.

CITESTE CREDINTE STRAVECHI, CONFIRMATE ACUM DE OAMENII DE STIINTA

In Yogasutra, textul Filosofiei Yoga, exista un singur termen pentru Dumnezeu: Ishvara. Acest cuvant poate fi tradus prin orice zeu, maestru, guru sau om iubit. Yoga nu este o secta, o religie, ci o practica, o forta a unificarii oricaror conflicte si strategii seperationiste. Este esential, ca parte a principiilor practicii yoghine, ca omul sa tinda catre a percepe toate fiintele ca avand aceeasi natura divina.

Conceptul de Shunyata, care se traduce prin “nimic”, “vid”, se refera la faptul ca tot ce te inconjoara, toti si toate vin din tine, din interiorul tau, si te privesc intru totul. Realitatea pe care o traim astazi provine din faptele noastre din trecut. Cum ii tratam pe ceilalti determina modul in care vom fi tratati, la randul nostru. In acest fel, victima inocenta devine o pura iluzie, iar omul devine mult mai constient si responsabil de faptele si de obiceiurile sale.

Prin practica yoga, omul incearca sa ajunga la radacinile suferintei sale si, in cele din urma, sa le inlature prin eliminarea iluziei separarii. Termenul ego se refera la personalitatea individuala. Sa te identifici cu ego-ul inseamna sa te vezi pe tine ca fiind separat de ceilalti. Scopul yoga este sa dizolve aceasta iluzie a separarii si sa deschida perceptia catre unimea existentei. Nu poti face asta lucrand asupra altuia, ci doar asupra ta. Nu-i poti dizolva altuia ego-ul.

Fericirea este o stare independenta, neconditionata, si cel mai fericit om este cel care se pune in slujba celorlalti. Doar iubirea poate topi limitarile create de iluzia separarii. Prin yoga, practicantul nu incearca sa-i schimbe pe ceilalti sau lumea, ci sa-si schimbe propriile perceptii despre sine, ceilalti si lume. Intr-o stare de perfect echilibru interior, e firesc sa nu-ti lipseasca nimic si sa nu ai nevoie de nimic in plus sau in minus, sa te simti complet, intreg, fericit. Asta iti poate oferi practica yoga. 

Comenteaza cu Facebook