Apa vie, adevăr sau ficțiune - prima parte Skip to main content
picatura-apa

Apa este un element cheie al vieții cu proprietăți nebănuite și un rol mult mai important decât cel pe care îl cunoaștem sau ni-l imaginăm.

Vezi aici a doua parte.

Știm că viața pe pământ a apărut în oceane, iar noi, ființele umane ne-am început viața în lichidul amniotic. Putem supraviețui o perioada îndelungată fără mâncare, însă nu fără apă. De-a lungul timpului, apa a jucat un rol important în ritualurile religioase (botezul, sfințitul, purificarea, etc) dar și un rol filosofic important în cultura omenirii.

În mitologiile greacă și romană, apa reprezenta un element primordial, simbol al vieții, al regenerării și al purității. Lumea apelor, a mărilor fiind percepută diferit de cea a uscatului, a oamenilor, având tărâmuri și adâncimi necunoscute și mistice. Aristotel a considerat apa ca fiind unul dintre cele patru elemente fundamentale, pe lângă pământ, aer și foc.

Biblia spune că omul a fost făurit din lut, adică din apă și pământ, elemente din care este construită lumea însăși, omul fiind o parte a Universului rezultat prin armonizarea apei cu pământul. 

În basmele românești apare termenul de apă vie, pe care eroii basmului o beau pentru a-și recăpăta energia și forța, necesară în luptele epuizante contra dușmanilor. Există și mitul forței distrugătoare a apei, întâlnit în Potopul lui Noe.

Citește și: Cele 5 elemente ale creației – prima parte

Image
apa în corpul uman

În scrierile vedice, apa face parte din cele 5 elemente – Pancha Maha Bhutas, spațiu/eter, aer, foc, apă și pământ, ce contribuie la manifestarea subtilă și grosieră a Creației, ca efect al iluzoriului, maya.

Maya nu este altceva decât o condiționare a conștiinței - substrat al acestei lumi. Conștiința nu suferă modificări. Cea care se modifică este maya, fiind exprimată prin ignoranță, ajnanam, care ne determină să falsificăm realitatea, să nu o vedem așa cum este ea, ci doar prin filtrul iluzoriului.

Cele 5 elemente au apărut mai întâi în forma lor subtilă, dând naștere lumii subtile din care face parte și corpul subtil, iar mai apoi, prin densificare, s-au manifestat în forma materială, dând naștere lumii materiale din care face parte și corpul fizic. Lumea subtilă este cea care nu poate fi percepută prin intermediul simțurilor (Indriyas).

Succesiunea apariției celor 5 elemente este descrisă in Taittiriya Upanishad astfel. Primul element care apare din Atman (Sinele superior) este spațiul/eterul. Din eter apare aerul. Din aer apare focul. Din foc apare apa, iar din apă apare pământul. 

Image

Având în vedere faptul că cele 5 elemente aparțin iluzoriului, maya, ce are ca atribute cele 3 gunas, înseamnă că fiecare dintre aceste elemente are aceleași gunas: sattva, rajas și tamas.

Din totalul părților sattva ale celor 5 elemente se formează instrumentul intern, antakaranam (manas – mintea senzorială, buddhi- intelectul, citta -mintea cosmică, ahamkara – Ego-ul)

Din totalul părților rajas ale celor 5 elemente se formează cele 5 pranas: prana, apana, vyana, uddhana, samana.

Din totalul părților tamas ale celor 5 elemente se formează elementele brute și astfel apar, eterul, aerul, focul, apa și pământul, ca materie.

În shivaismul kashmirian, cele cinci elemente subtile apar din predominanța tamoguna a minții - manas și reprezintă reflectarea celor cinci elemente brute corespunzătoare, ce apar tot din minte:

Elemente subtile tanmātra

Elemente brute mahābhuta

śabda 

sunet

ākāśa 

eter sau spațiu

sparśa

atingere

vayu

aer

rūpa

formă

tejas

foc

rasa

gust

jala

apă

gandha

miros

prthvi 

pământ

Deși modul în care este descrisă manifestarea Creației diferă de la o filozofie la alta, cele 5 elemente și succesiunea apariției acestora sunt similare.

Elementele brute sunt de fapt o combinație a tuturor elementelor, în care unul dintre ele predomină. De exemplu, elementul apă, conține 50% element apă și restul, o combinație a celorlalte 4 elemente.

Din punct de vedere științific, apa este o moleculă formată din doi atomi de hidrogen cu unul de oxigen. În practică, se amestecă cele două gaze împreună, se încălzesc suficient pentru a furniza energia de activare a reacției și astfel apare molecula de apă. Aceasta este o reacție de combustie datorită hidrogenului care arde cu flacăra roșie și scoate un sunet puternic. 2 H2 + O2 → 2 H2O

Observăm că succesiunea apariției elementelor se păstrează: 2 gaze (elemente de aer) cu ajutorul focului, se transformă în apă, eliberând un sunet puternic (atribut al elementului grosier spațiu).

De asemenea, când apa se evaporă din cauza căldurii (foc), vaporii transformați în picături mici, invizibile, plutesc în atmosfera (aer), iar când apare o răcire, aceștia se condensează și se transformă din nou în picături de apă.

Știința a demonstrat prin experimente ceea ce vechile scrieri și învățați au descris cu mii de ani în urmă.

Vezi aici a doua parte.

Sursa: resonancescience.org, ro.wikipedia.org, britannica.com, freepressjournal.in
Material susținut de
Image

Comenteaza cu Facebook