Iluminarea prin cunoaștere (Jñāna) | Yogasat

„Care este acel <lucru> prin care, dacă este cunoscut, tot ce există devine cunoscut?” (Mundaka Upanishad)

Jñāna este cunoașterea intuitivă, revelatoare a realității ultime, realizarea Adevărului spiritual, starea de awareness permanentă, trăirea plenară extatică. În numeroase tradiții spirituale, jñāna (gyan) își are echivalentul în gnoză (gnosis) - în tradiția neoplatonică și misticismul creștin, prajñā în budismul tibetan sau kenshō în budismul zen, ma'rifa, în sufism, gian (gyan) în sikhism. Gnosticul sau jñānin (giānin) este misticul, trăitorul care Îl cunoaște experimental pe Dumnezeu, cel profund conștient (aware) de dumnezeire în fiecare moment.

Jñāna, cunoașterea realității ultime în Vedanta

Mundaka Upanishad prezintă distincția dintre apara vidya și para vidya. Cunoașterea limitată (Apara Vidya) este cunoașterea intelectuală – cunoașterea științifică, filosofică, cunoașterea Vedelor și a oricărui obiect lumesc. Para Vidya (cunoașterea superioară) este cunoașterea spirituală – cunoașterea de Sine sau cunoașterea lui Brahman.

În Bhagavad Gita, Jñāna Yoga este calea bazată pe discriminare (viveka), detașare (vairagya) și introspecție. Prin discriminare neti, neti (nu asta, nu asta) între ceea ce este permanent și ceea ce este tranzitoriu și contemplarea continuă a celor patru mahavakya din Upanișade, aspirantul realizează natura sa adevărată (Brahman). Citește despre Jñāna Yoga aici.

Tot ceea ce poate fi observat nu este Sinele. Corpul nu este Sinele. Gândurile nu sunt Sinele. Emoțiile nu sunt Sinele. Chiar și martorul care le observă pe toate acestea se dovedește, în urma investigației, a fi pur și simplu conștiența însăși: fără limite, fără centru, fără origine. Tat tvam asi – „Tu ești Acela”; Aham Brahmasmi – „Eu sunt Brahman”; Prajñānam Brahma – „Conștiința este Brahman”; Ayam Atma Brahma – „Acest Sine este Brahman” sunt indicii care conduc către recunoașterea directă a naturii fundamentale (jñāna).

Jñāna shakti, forța insight-ului revelator în șivaismul cașmirian

În șivaismul cașmirian, jñāna shakti este una dintre cele 3 puteri ale lui Siva, alături de voință (iccha shakti) și acțiune (kriya shakti). Creatorul nu este pasiv, inert, pură luminozitate (prakāśa), ci și vimarśa – capacitatea de auto-reflexivitate, self-awareness, recunoaștere de sine spontană, beatifică. Pentru șivaiți, jñāna nu este o stare pasivă a conștiinței, ci o activitate a Divinului, lipsită de efort. În actul cunoașterii există o înțelegere activă din partea celui care cunoaște, ceea ce constituie o activitate a minții.

Orice ființă limitată trebuie să posede o anumită cunoaștere, întrucât nimeni nu ar putea exista fără cunoaștere. Cunoașterea este întotdeauna prezentă în viața noastră, dar este o cunoaștere limitată și diferențiată (vikalpa). Cunoașterea autentică (nelimitată) este cunoașterea Sinelui. Aceasta este nediferențiată (nirvikalpa), identică cu conștiința și constituie esența realității.

Śāktopāya, cunoscută și ca Jñānopāya, este una dintre cele trei metode de eliberare din șivaism, bazată fundamental pe jñāna. Dacă āṇavopāya (calea mijloacelor individuale) presupune acțiune (kriya) – yoga posturală, pranayama, mantra chanting, Śāktopāya folosește mintea superioară (intelectul) ca instrument al recunoașterii naturii esențiale. Prin menținerea unei atenții ferme asupra intervalului dintre două gânduri, respirații sau acțiuni, yoghinul devine permanent stabilit în conștientizarea propriei naturi (centering awareness).

Prajñā, înțelepciunea care dezvăluie starea de awareness imaculată, în budism

În budism, prajñā (înțelepciunea) conduce la jñāna (primordial awareness). Prin studiu și practică, aspirantul dezvoltă prajñā (înțelepciunea). Această înțelepciune înlătură ignoranța care voalează jñāna (tib. ye shes), starea de awareness, iluminare înnăscută, preexistentă, nedobândită prin vreun efort intelectual sau de alt fel. Filosofia Madhyamaka a lui Nagarjuna utilizează aceeași metodă ca neti neti, negând sistematic toate pozițiile fixe pentru a dezvălui shunyata (vidul), fără fundament al realității.

Similar altor tradiții spirituale autentice, pura înmagazinare a cunoștințelor spirituale este doar un prim pas pe calea realizării. Inițial, înțelegerea aspirantului este una teoretică. Prin practică, aceasta se rafinează și se transformă în cunoaștere clară.

Prajñā (tib. shes rab) este prezentată ca având trei etape: înțelepciunea care provine din ascultare – în care dobândim o înțelegere intelectuală prin studiu; înțelepciunea care provine din contemplare – în care ne examinăm experiența și generăm o perspectivă profundă prin reflecție și înțelepciunea care provine din meditație – în care experimentăm direct adevărul a ceea ce am studiat și contemplat. În acest stadiu, înțelegerea trece la o formă de cunoaștere bazată pe experiență (jñāna).

Kevala Jñāna, cunoașterea deplină intrinsecă sufletului purificat, la jainiști

În concepția jainistă, conștiința (cetana) este o trăsătură ontologică a sinelui (atma), iar cunoașterea (jñāna) este o calitate intrinsecă, auto-luminoasă, care se manifestă pe măsură ce obscurarea karmică se diminuează. „Fiind conștiente, sufletele au experiențe în următoarele trei moduri: unele experimentează doar roadele karmei; altele, propria activitate; iar altele, cunoașterea”.

Epistemologia jaină clasifică cunoașterea în cinci stadii (mati, sruta, avadhi, manahparyaya și kevala), interpretate ca o desfășurare gradată a luminozității înnăscute a sufletului. Mati-jnana este o formă obișnuită de cunoaștere, dobândită prin funcționarea normală a percepției senzoriale. Sruta-jnana sau cunoașterea bazată pe autoritate este cunoașterea derivată din simboluri, semne sau cuvinte. Avadhi-jnana este o formă de clarviziune sau intuiție vizuală directă care îi permite unei persoane să cunoască lucruri sau obiecte aflate la distanță în timp sau spațiu. Manah-paryaya sau cunoașterea telepatică este cunoașterea directă a gândurilor din mintea celorlalți.

Kevala-jnana sau cunoașterea perfectă, omniscientă „cuprinde toate substanțele și modificările acestora”. Este o cunoaștere pură, absolută, completă și totală, nelimitată de spațiu, timp sau obiect. Este cea mai înaltă formă de percepție, încadrându-se în categoria percepției extrasenzoriale. Este percepția realizată de facultatea de cunoaștere a Sinelui.

Kevala-jnana devine posibilă doar atunci când toate karmele care întunecă cunoașterea (jnana-avarana) au fost complet transcense. Este independentă de simțuri; poate fi doar resimțită, nu și descrisă. Această cunoaștere supremă și nelimitată este proprie doar sufletelor purificate și eliberate de legături, precum Arihant-ii și Siddha-șii.

Gnoza, auto-cunoașterea profundă, în antichitatea greacă și elenistică

Toate mințile luminate din antichitatea greacă au fost căutători ai Adevărului suprem și trăitori ai acestuia. Filosofia reprezenta un mod de viață, reamintirea naturii esențiale a sufletului. Gnosis reprezenta o cunoaștere esoterică, tainuită, care presupunea inițiere; o cunoaștere existențială, soteriologică, capabilă să ilumineze ființa la adevărata sa natură.

Pitagora avea o școală ezoterică unde cunoașterea reprezenta calea de purificare a sufletului. Gnosis presupunea înțelegerea structurii matematice și armonice a cosmosului. Socrate nu era doar un învățător al înțelepciunii (gnosis) ci și „inițiatorul unei tradiții ezoterice”. Elenchus, examinarea de sine (auto investigarea din Vedanta) și credința că virtutea este cunoaștere sunt instrumente ale unei practici contemplative, introspective. Alături de aporia, suspendarea gândirii discursive (similar nirvikalpa), golirea de sine și non-importanța dată personalității, Socrate își conducea discipolii către gnoză, cunoașterea autentică.

Pentru Plotin, ca și pentru șivaiți, cunoașterea supremă depășește rațiunea discursivă, ea este o iluminare directă în care cel care cel care cunoaște se contopește cu „obiectul” cunoașterii. Stoicii afirmau că gnosis reprezintă înțelegerea rațiunii universale care guvernează cosmosul (logos). Trăind conform cunoașterii Logos-ului aducea pacea sufletească, imperturbabilitatea (ataraxia).

Gnosis și Contemplatio în mistica creștină

În primele secole după Hristos, învățătura hristică a constituit fundamentul mai multor secte. Gnosticismul este una dintre ele. Pentru gnostici, cunoașterea directă (gnosis) a Divinului prima în fața credinței (pistis). Gnosticii afirmau că există mântuire prin cunoaștere (similar vedanticilor), în timp ce în creștinism mântuirea este realizată în Biserică, prin credință și participarea la taine.

Clement Alexandrinul (sec. I) aprecia concepțiile filosofilor greci, salutând iubirea pentru înțelepciune și îndepărtarea de plăcerile lumești, însă limita gnosis la viața creștină în Biserică. Gnoza își păstra înțelesul de „știință a lucrurilor dumnezeiești”, ce duce la desăvârșire, a cărei dobândire presupunea perseverență, căutare, osteneală, însă doar omul credincios era considerat gnostic.

Mai târziu (sec. IV), Evagrie Ponticul arăta cum theognosia (cunoașterea spirituală adevărată) se obține prin curățirea de patimi și rugăciune curată, reprezentând treapta supremă a vieții monahale. Gnosticul este cel care are putința de a-L cunoaște în mod filosofic și experimental pe Dumnezeu. Evagrie a împărțit viața duhovnicească în trei etape: făptuire (despătimire, purificare), contemplație naturală și contemplație theologică.

Sufletul care caută să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, după curățirea de patimi, primește cunoștința Lui Dumnezeu. Cunoașterea naște dragostea de Dumnezeu, iar dragostea naște și mai multă cunoaștere, într-un dans infinit al desăvârșirii întru Dumnezeu. În mistica creștină se naște o gnoseologie a iubirii prezentă și în alte tradiții spirituale autentice. Iubirea are caracter epistemologic, este maniera supremă a-L cunoaște pe Dumnezeu (nu m-ai fi cunoscut dacă nu m-ai fi iubit).

Ma'rifa, cunoașterea directă a lui Dumnezeu, act al grației divine

În sufism, cunoașterea esoterică supremă (gnoza) sau cunoașterea experiențială a lui Dumnezeu poartă numele de ma‘rifa. Ma‘rifa este o formă de recunoaștere a sinelui și a lui Dumnezeu, la care se ajunge prin practica dhikr (recitarea numelui Lui Dumnezeu și meditația). Gnoza este fundamental un act al grației divine, un dar pe care Divinitatea îl face celui care se orientează către el – He loved them and they loved Him back, afirmă Profetul.

Similar altora tradiții spirituale, ma‘rifa este o stare dincolo de intelect și conceptualizare, de perplexitate și uimire, chiar necunoaștere. Este o lumină care luminează și clarifică, însă chiar strălucirea sa orbește și anihilează ființa celui desemnat „cunoscător” (al-‘ārif). Pentru a recunoaște Divinitatea din noi, aspirantul trece printr-un proces de dezvățare, renunțare voită la tot ce cunoaște și iubire radicală pentru cel pe care caută să îl cunoască.

Cunoașterea revelatoare de Sine este și în mistica sufită, o recunoaștere. Pentru mulți adoratori sufiți, recunoașterea este superioară cunoașterii. A fi învățat direct de Dumnezeu reprezintă o formă de cunoaștere cu totul diferită, întrucât cel ce cunoaște depinde de propriile eforturi și capacități, în vreme ce cel ce Îl recunoaște depinde în întregime de Dumnezeu pentru a fi învățat.

Gian (gyana), fără de care nu are loc dhyan (meditația), în sikhism

Sikhșii (seekers, căutători spirituali) cred în existența Unui singur Dumnezeu, care poate fi cunoscut direct prin devoțiunea față de Maestru (Satguru), ascultarea învățăturii spirituale (Satsang) și servirea tuturor ființelor vii (Seva).

În scriptura sikh se afirmă că nu există meditație în lipsa cunoașterii adevărate. Gian (giyan sau jñāna) este cunoașterea care se naște în sufletul aspirantului ce se află în prezența Maestrului și aude învățătura spirituală sacră (satsang).

Cunoașterea sacră nu poate fi dobândită din cărți, prin pelerinaje sau ritualuri exterioare. În lipsa ghidării de către un maestru viu și a unei dorințe puternice de auto-cunoaștere, gyan nu are loc. Sunt mulți aspiranți care azi merg de la un învățător la altul și trec de la o practică spirituală la alta. Ajung la cunoașterea Lui Dumnezeu, Brahmajnana cei care sunt atașați de Cuvântul Lui Dumnezeu (They who to the Word are attached are giānis).

Gnoza (gyan) autentică, revelatoare, așa cum prezintă toate tradițiile spirituale este o stare de conștiență profundă, latentă. Ca atare, ea nu se dobândește din cărți sau acumularea de concepte spirituale, întrucât este preexistentă, inerentă ființei și depășește limitările mentalului, ale intelectului.

În funcție de calea spirituală inițiatică urmată de aspirant, prin exerciții specifice (purificare, meditație, contemplare, ritual), vălurile care ocultează vederea spirituală sunt înlăturate, iar cunoașterea deplină este revelată. Unele tradiții pun accent mai mare pe grația divină sau a maestrului, în timp ce altele pun accent pe disciplina spirituală, determinarea și seriozitatea aspirantului.

Surse: lakshmanjooacademy.org, ikashmir.net, Socratic Ignorance and Platonic Knowledge in the Dialogues of Plato - Sara Ahbel-Rappe, academia.edu, dakinitranslations.com, Jnana Yoga – Swami Vivekananda; Evagrie – Tâlcuiri la rugăciune – Arhim. Emilianos Simonopetritul; edituraherald.ro, Recognizing Recognition - Mohammed Rustom; gurbani.org, satyori.com.