"În căutarea sacrului, care nu trebuie să devină proprietatea ta, ci tu să faci parte din sacralitate, care nu trebuie să fie a ta, ci tu să fii al ei. Nu să iau, dar să ofer ceea ce pot. Am atitudinea unui slujitor al ei. Am căutat sa fiu devotat Ființei Supreme. Astfel, am căutat Creatoarea mea."
Mark Dyczkowski
Într-unul din discursurile sale spirituale, Gurumayi Chidvilasananda, Guru Siddha Yoga și discipola lui Swami Muktananda, cel care a fondat linia de practică Siddha și un maestru al șivaismului kashmirian, referindu-se la relația dintre maestru și discipol (guru-shishya) afirmă că, în fapt, nimeni nu vrea să fie un discipol:
„Trebuie să ne reamintim, mereu și mereu, că nu este lucru ușor să devii discipol. Durează sute de ani, mii de ani poate. Este destul de descurajator, știu! Dar dacă vei continua să urmezi drumul, îți vor fi relevate lucruri, unul după altul și vei înțelege. De fiecare dată când există o deschidere, de fiecare dată când există o trezire la cunoaștere, să cunoști că ai mai depășit o barieră.” (Kindle my Heart)
Observația pe care o face nu urmărește să descurajeze adepții spirituali, ci este o invitație la introspecție, la contemplare cu privire la cea mai înaltă năzuință pe care o are un aspirant-practicant – aceea de a cunoaște Adevărul, propria sa natură.
Unul dintre cei mai cunoscuți maeștri Kriya Yoga, Yogiraj Shri Vishuddhanand, spunea că Fără un învățător spiritual, nu poți avea o viață spirituală. Numeroși maeștri au afirmat acest principiu esențial al tuturor învățăturilor sacre. Iisus învăța: Nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin Mine. Iar Nanak spunea: Nimeni în lume să nu trăiască în amăgire. Fără un Guru, nimeni nu poate trece pe celălalt mal după părăsirea corpului fizic.
Toate căile spirituale autentice au ca fundament relația dintre Maestru și discipol. Învățătura spirituală nu se poate dobândi decât de la o ființă realizată, care a străbătut calea, către cel care tânjește să realizeze Adevărul Ultim. De aceea, pentru căile înalt spirituale, rolul unui îndrumător, învățător, maestru viu este esențial. Nu se poate în lipsa lui. E ca și cum ai avea nevoie de o operație și ai apela la un doctor decedat, trecut în alt plan de ființare. Este necesar de un suflet realizat pentru a înălța un alt suflet.
În antichitatea hindusă, după numeroase probe, un aspirant apt ajungea la picioarele unui Maestru desăvârșit pentru a-i deveni discipol și a “primi” acea cunoaștere pe care cunoscând-o, cunoști totul.
În antichitatea greacă, de asemenea, după îndelungi austerități, unui discipol ajungea să i se dezvăluie învățătura. În școala ezoterică a lui Pitagora, discipolii parcurgeau mai multe stadii: în primii doi ani erau ascultători ai învățăturii ("akousmatikoi") și nu puteau adresa întrebări. Ulterior, pe măsură ce avansau, ajungeau să învețe și să practice principiile matematice, teoria muzicii și să devină astfel învățăcei ("mathematikoi").
Învățătorul se asigură astfel că adeptul este serios în căutarea sa, nu este pur o curiozitate intelectuală sau un moft de moment. De asemenea, este necesară o perioadă de pregătire, de purificare (sau despătimire) înainte de a primi revelația învățăturii. Purificarea constă, de regulă, într-un cumul de elemente: de la purificarea grosieră, materială, cea fizică (prin post, adoptarea unui regim cât mai pur și mai puțin dăunător tuturor ființelor), la purificarea emoțională, mentală și sufletească – prin paza gândurilor, rugăciune, meditație, respectarea normelor de conduită și moralitate, curățirea de toate impuritățile care opresc sufletul din a cunoaște direct natura fundamentală a Realității.
Omraam Mikhael Aivanhov spunea că pentru un discipol, a-şi întâlni Maestrul înseamnă a găsi o mamă care acceptă să îl poarte nouă luni în pântecele ei, pentru a-l naşte apoi lumii spirituale. De îndată ce s-a născut, adică s-a trezit, ochii săi descoperă frumuseţea creaţiei, urechile sale ascultă Cuvântul Divin, gura sa gustă din hrana cerească, picioarele sale îl poartă în diferite locuri din spaţiu pentru a face bine, iar mâinile sale învaţă să creeze în lumea subtilă a sufletului.
A fi discipol este o mare taină. Și în egală măsură, o binecuvântare. Prin grația divină, ajungem în compania unui învățător autentic, capabil să ne îndrume pe calea primejdioasă, cea mai presus de fire, către cunoașterea Lui și unirea cu El. Ca discipoli, esențial este să ne dăm pe noi, așa cum suntem, cu totul. Să ne dedicăm căii, învățătorului, învățăturii, să năzuim să o trăim cu fiecare respirație și bătaie a inimii, clipă de clipă.
Să căutăm să ne transformăm cu totul, din individualități, persona, care „știm noi mai bine”, în învățăcei ai propriei vieți, în discipoli curioși, devotați, simpli, dedicați, împreună-cercetători alături de Maestru, ai tainei vieții, a Creatorului ei.
Discipolatul presupune ascultare și smerenie. Înseamnă să lași de-o parte voia ta, multiplele tale dorințe și „științe” și să te dedici învățătorului tău și învățăturii.
În căutarea sacrului, „eu” și „al meu” nu-și mai găsesc locul. Toată ființa este îndreptată către misterul existenței, cu mijlocirea maestrului. Maestrul este cel care atrage sufletul precum un magnet atrage pilitura de fier. El, în perfectă armonie cu Cerul, conectat la energiile superioare ale păcii, iubirii, bunătății, descoperă sufletului discipolului lumina Adevărului. Maestrul, a fost și este, la rândul său, discipolul Cerului. Este în serviciul Lui, încredințat să îi facă lucrarea de a ne a aduce înapoi acasă.
Discipolul, inspirat și elevat prin grația maestrului, tinde să se identifice cu el, să rezoneze cu el întru totul. Astfel are loc prefacerea discipolului, dintr-o identitate limitată, orientată către sine, înspre o conștiință extinsă, elevată, ce transcende sinele, binevoitoare și în serviciul totalității. Servindu-și maestrul, discipolul Îi servește Lui. Și servește astfel tuturor, întregii existențe.
Adevărata spiritualitate, spunea Omraam Aivanhov, este "să fiți voi înşivă expresia Învăţământului divin pe care îl urmaţi". El insista, asemenea tuturor Maeștrilor veritabili, că "scopul nu este niciodată el, Maestrul, nici Știința, ci activitatea spirituală pentru binele umanităţii". Este singura năzuință superioară, cu adevărat dezinteresată, adevărata Știință. Să cauți să servești prin practica ta spirituală, întregului. Să te dedici întru totul aflării adevărului, pentru a eleva astfel conștiința tuturor semenilor pe un plan superior. Nu moksha pentru sine, nici venerația maestrului, din motive egotice. Ci practica spirituală ca seva pentru întreaga Lui Creație.
Iubirea, spunea Rumi, este când Dumnezeu îți spune: Am creat totul pentru tine. Iar tu îi spui... Am renunțat la tot pentru Tine.
Ca aspiranți pe cale, învățăm, nu cu puține obstacole, să fim discipoli. Să fim în ascultare, să fim receptivi, devotați, simplii, în serviciul maestrului nostru, în serviciul Vieții înseși.
Ascultând învățătura și urmând practica dată canonic, cu persistență și dedicare, ne dezvățăm de tot ce am învățat despre noi, în viața aceasta și în altele (prin samskaras și vasanas) și învățăm nu să devenim ceva sau cineva, ci să nu mai devenim nimic.
Nu este o cale facilă. Dacă era, ar fi o lume plină de sfinți – ceea ce toți adepții căilor spirituale nădăjduiesc să fie într-un final! Există îndoieli, căderi, greșeli, ratări ale țintei. Dincolo de toate acestea, există fluxul de iubire nesfârșit care se revarsă din El către toate planurile creației sale, prin Învățătorii săi, către noi, discipolii care năzuim să ne cunoaștem sufletul și să Îl cunoaștem pe Creator.
Un căutător autentic este invitat să se întrebe constant dacă se ridică la nivelul aspirației, a năzuinței interioare pe care afirmă că o are – aceea de a se elibera de încorsetarea materialității și de a se întoarce la obârșia sa reală.
În cartea a XVIII-a din Bhagavad Gita (18.73), la final, după ce i se înlătură toate îndoielile și necredința, întunericul necunoașterii, Arjuna exprimă starea de abandonare ce trebuie să devină o experiență permanentă pentru orice discipol. El spune: voi face precum spui Tu (kariṣhye vachanaṁ tava). Prin grația Ta, iluzia (ignoranța) mea a fost înlăturată și mă situez în cunoaștere. Sunt acum liber de orice îndoială și voi acționa în acord cu instrucțiunile Tale.
Aceasta înseamnă predare totală. Până când ce acest sentiment de complet abandon nu se naște din interior, unul este discipol doar cu numele.
Fie să reușim să punem la picioarele maestrului nostru atât reușitele, cât și „nereușitele” noastre, pe noi, cu totul, în deplină reverență și recunoștință pentru harul care ni se oferă în permanență.
„Aici este utilitatea de-a frecventa un Maestru: privindu-l, ascultându-l, trăind în preajma lui, discipolii săi primesc câteva particule din viaţa sa, care le vor permite să evolueze mult mai repede. Altfel, la ce credeţi voi că poate să vă servească un Maestru? El nu se ocupă să vă dea bogăţii, nici situaţie, nici femei; grija lui este să vă dea elemente de Natură superioară, care vibrează în armonie cu Cerul, iar dacă puteţi să primiţi aceste elemente, dacă puteţi să le conservaţi şi chiar să le amplificaţi, cu timpul veţi simţi că sentimentele voastre, gândurile voastre şi chiar sănătatea voastră, totul se ameliorează. Lângă un adevărat Maestru, nu puteţi să găsiţi decât binecuvântări.”
Omraam Mikhael Aivanhov
