Ep.4 despre meditaţie. Ce este Yoga? Yoga posturală - hatha yoga | Yogasat - Cursuri Yoga Bucuresti Skip to main content

Clarificarea unor confuzii frecvente legate de ce este Yoga de fapt? Despre Yoga posturală? De ce facem asane?

Hatha yoga

Este o practică străveche, foarte complexă, în care accentul se pune pe conștientizare. Dacă ești la început și nu îți e prea clară treaba cu energiile, vei fi instruit să conștientizezi mișcările subtile ale sistemului nervos. Pentru că ele există, indiferent dacă tu crezi sau nu în ele. Scopul este să le conștietizezi. 

Practica Hatha presupune că asanele sunt susținute un interval mai lung (1-3 minute), timp în care atenția este pe conștientizarea chakrei pe care “lucrează” postura. Evident, în timpul ăsta, stăpânești deja respirația abdominal, care te va ajuta mai mult în controlarea energiei. De asemenea, după ieșirea din asane există un timp de conștietizare, de observare a activării energetice în diverse zone ale corpului sau chakre, depinde de cât de departe te afli în practică. La un moment dat vei fi ghidat să folosești și bija mantras, ca instrument de energizare mai puternică a chakrelor.

Hatha yoga este o practică statică, te învață nemișcarea, ideea de a-ți găsi stabilitatea fizică și mentală în mijlocul disconfortului. Dacă ai afecțiuni fizice care te împiedică să faci anumite asane, îi vei comunica profesorului acest lucru, iar acesta fie va avea grijă să eviți anumite posturi, fie îți va găsi modificări ale asanelor, în așa fel încât corpul tău să le poată susține.