Solstițiul de iarnă Skip to main content
Solstițiul de iarnă - Prilej de Renaștere al Arhetipului Solar

În fiecare an trecem prin diverse momente magice pe care nu le conștientizăm. Unul dintre aceste momente peste care trecem cu neatenție de cele mai multe ori este solstițiul de iarnă. 
  
Acest moment, este un timp al renașterii solare și a fost pregătit de renașterea lunară (vezi articolul despre cea mai întunecată noapte din an). Acest joc al Soarelui și al Lunei, a energiei Masculine și Feminine creează tot universul. Ar fi de preferat să asistăm și să conlucrăm la acest joc cât mai conștienți, în ideea este că acest joc, curgere între yin și yang oricum este, noi putem doar să ne cuplăm și să trăim profund această fabuloasă Armonie. 

Momentul acesta a fost sărbătorit în toate epocile umanității cunoscute de noi, mai puțin în epoca modernă unde însemnatea lui s-a mutat către ideea Crăciunului, care este de fapt tot o renaștere a energiei solare, masculine reprezentată de Iisus. Se știe, istoric vorbind, că sărbătoarea nașterii lui Iisus a fost suprapusă peste sărbătoarea nașteri lui Mitra (un cult solar din perioada antică a umanității) în momentul în care creștinismul a devenit religia oficială a Imperiului Roman. 
  
În Imperiul Roman aceste sărbători se numeau Saturnalii și se sărbătoreau cu mare fast. Nu întâmplător toate religiile importante ale lumii sărbătoresc anul nou între momentul de solstiul de iarnă și echinocțiul de primăvară. 

Umanitatea, oamenii, au celebrat și celebrează acest moment, cum se spune, de când lumea. Acest moment de fapt influențează umanitatea dintotdeauna și oamenii simt nevoia să celebreze de cele mai multe ori într-un mod exterior superficial, fără să înțeleagă ce se petrece. Nu este rău să sărbătorim exterior, dar este incomplet și duce la superficialitate. 

Aici apare diferența între un inițiat (adept) și lumea superficială. Inițiatul/ Adeptul folosește aceste momente în mod conștient pentru a aprofunda Misterul Creației. Este ca un surfist care se pune pe val atunci când vine, dar pentru asta e nevoie să vrei, să știi când vine și să poți să o faci. În momentul de solstițiu, Energia solară atinge punctul de minim, punct de unde începe să crească. 
  
În fapt, această schimbare, ca orice schimbare în Creație, trece printr-un moment de Ether accentuat și acest moment vrem să îl conștientizăm și să-l celebrăm. După ce energia lunară a renăscut s-a pregătit cadrul pentru renașterea solară în data de 21 decembrie la ora 10.44 am. 
  
Ce putem să facem concret pentru acest moment din an 

În primul rând e nevoie să avem un spațiu liniștit și curat, să ne relaxăm și să ne focalizăm energiile. Ca în orice stare de celebrare interioară ( în anumite contexte este numită meditație această acțiune) conștientă e nevoie să ne propunem un scop, pe care să îl enunțăm interior foarte clar, precum și exterior dacă dorim. 
  
Voi sugera niște pași pentru această stare de celebrare: 

Ne așezăm într-o postură corporală , spatele drept , atenția pentru început pe respirație. Intrăm în această stare înainte cu minimum 21 minute de ora 10.44am, 21 decembrie 2016. Stăm în acestă stare câteva minute, până simțim că ne liniștim mintea și emoțiile. După acest moment invocăm un arhetip al energiei solare să ne ghideze (Arhanghelul MikhaEl, Adonai, Issus, sau alte Conștiințe solare cu care suntem noi familiarizați). Păstrăm această invocație până înainte cu câteva minute de momentul de solstițiu, adică în jur de 10.40. 

Din acest moment ținem conștiința cât mai limpede și mai trează ca să percepem momentul de trecere cât mai conștienți, care vine, daca suntem atenți și conștienți, ca o curgere de energie uriașă în conștiința noastră.

Atenție! Starea de atenție nu presupune încordare, este o stare de relaxare armonizată cu o stare de ‘curgere’ conștientă.

Să fim cât mai conștienți de această energie și să ne amintim intenția, scopul meditației, ca să investim această energie în mod conștient în scopul propus. Este o vibrație, o energie, o stare profundă, densă și continuă. Păstrăm această stare de conștiință cât de mult putem, după care mulțumim și începem celebrarea exterioară prin diversele acțiuni ale zilei.

Pentru aceasta conștientizare vă poate fi de folos și brandul KIGAM prin elixirul creat special pentru acest moment:

Elixir Solstițiu de iarnă - acest elixir produs de KIGAM este o sinergie de uleiuri vegetale, uleiuri esențiale,metal( aur) și cristal de cuarț. Momentul în care a fost produs, ordinea ingredientelor , conștiințele invocate în momentul preparării produc o sinergie a acestui elixir care ajută la creșterea în mod armonic a arhetipului solar al ființei. Activarea Arhetipului Solar aduce în toate structurile ființei noastre claritate, conștientizarea gândurilor și emoțiilor, empatie, frumusețe, cunoaștere. Vom fi ca un soare, care lumineazaă pe toată lumea, inclusiv pe noi, cu grație și cunoaștere.

De fapt, activarea arhetipului solar al ființei este un pas important în deschiderea definitivă a ușii sufletului, realitate care ne va propulsa în paradisele astrale aici pe pamant.

Găsiți mai multe detalii și produse pe www.kigam.eu

Comenteaza cu Facebook