Clătite indiene - Malpuas reteta vegana Skip to main content
clatite-flori-indiene

Ingrediente pentru Clătite

/2 cană Faina alba (Maida)

1 cană Gris (Rava)

2 căni lapte (sau apa)

1/2 linguriță bicarbonat alimentar

1/2 linguriță cardamon pulbere

migdale sau fistic crud pentru garnisit

ulei pentru prăjit

Pentru SIROP:

1 cană zahăr (brut din trestie de zahăr) sau mai puțin, după gust

1 + 1/2 căni apa

1/2 linguriță cardamon pulbere

1 lingură apa de trandafiri – opțional

1 cană = 300 ml

Mod de preparare

Se amestecă Faina + Gris + bicarbonat + cardamon. Se completează cu laptele puțin câte puțin, pană se obține  o compoziție grosuță, însă care curge. Se lasă să stea 15 minute.

Între timp se pune siropul la făcut: într-o oala mica se amestecă zahărul cu apa și se dă focul la mediu până începe să fiarbă. Apoi se lasă să stea pe foc mic.

Se verifică consitența compoziției Malpua. Dacă este prea groasă se mai adaugă lapte/apa. Ea trebuie să curgă însă să fie grosuță, mult mai groasă decât la clătitele obișnuite.

Citește: Clatite ayurvedice, pentru toate cele 3 dosha

Se pune o tigaie larga non-stick pe foc mediu-mare. Se toarnă ulei într-un strat înalt de 1 deget.

Când uleiul s-a încălzit bine, turnați câte jumătate de polonic din compoziție, umplând toată tigaia. Malpuas vor fi grosuțe, de cam 5 mm sau mai mult. Trebuie lăsat destul spațiu între ele ca să poată fi manevrate mai ușor.

Lăsați-le să se prăjească cam 1-2 minute, apoi întoarceți-le cu grijă pe partea cealaltă, chiar dacă zona din centru vi se pare ca nu s-a închegat suficient.

Mai lăsați-le să se prăjească 1-2 minute, până ce devin ușor maronii. Apoi le scoateți din ulei, le scurgeți bine și le puneți direct în siropul în care ați adăugat anterior pulberea de cardamon și apa de trandafiri.

Se țin în sirop maxim 1 minut, scurgeți-le și așezați-le pe un platou.

La servire decorați cu bucatele de fistic sau migdale.

Malpuas sunt cele mai bune calde!

Comenteaza cu Facebook