“Când privesc universul, mă întreb dacă el gândește prin mine sau dacă eu gândesc prin el. Toate cărțile mari spun că fericirea se obține prin pierderea eului.”
Yoga autentică este cunoscută și se practică din ce în ce mai rar. Merită să ne întrebăm – ce “fel de” Yoga practicau Mircea Eliade, Nicolae Tufoi, Ion Vulcănescu, Petru Culianu sau Constantin Brâncuși? E dezirabil să-i avem ca repere și modele de practică pe cei care au cunoscut filosofia Yoga, au studiat textele sacre, limba sanscrită, au practicat Hatha Yoga și meditația.
Brâncuși a trăit ca un ascet în atelierul său din Paris, transformat într-un spațiu de reculegere, considerând că sculpturile sale sunt „ocaziuni ale meditației” pentru a elibera spiritul din materie. El obișnuia să spună că cei aproape de Dumnezeu au “văzut” lucrările lui și ne îndemna să contemplăm până le vedem. Brâncuși credea că arta nu ridică oamenii deasupra lor, ci în ei înșiși. Arta – singurul scut de apărare împotriva decadenței lumii. Într-o lume a întunericului, înspăimântată, redusă la plăcerile simțurilor, la ban și trivial, artistul e dator să îi facă pe semenii lui să vadă mai clar și să simtă mai intens. Căutând adevărul, trebuie să-i ajute și pe alții să-l găsească.
”Eu nu vreau sa fiu la modă. […] Ce e la modă, ca moda trece. […] Piatra și bronzul, mai mult chiar decât pânza, se cer spre veacuri, departe….Dacă azi ești contestat, nu-i nimic. Când vei fi înțeles vei rămâne.”
Practicant de Hatha Yoga și meditație
Dornic de a afla esența lucrurilor și de a reda sufletul ce se ascunde în fiecare lucrare materială, Brâncuși studiază marile texte sacre ale Orientului. «Milarepa – ses crimes, ses épreuves, son nirvana» (Milarepa: crimele sale, încercările, eliberarea spirituală) despre viața celebrului yoghin tibetan, Milarepa, devine Biblia sa. Poemele cântate de yoghinul care atinge culmea existenței umane - eliberarea spirituală prilejuiesc adânci meditații asupra naturii vieții și a morții.
Alături de Milarepa, Lao Tzu și Buddha devin primele călăuze ale lui Brâncuși în metafizica și asceza orientală. Mai târziu, la acestea se adaugă Vedele și alte texte sacre milenare din tradiția yoga.
Practica spirituală a lui Brâncuși includea exerciții zilnice din Hatha Yoga, studiul și contemplare asupra textelor sacre din extremul Orient și meditația asupra pranavei OM (AUM). Foarte preocupat de asceză, se înfrâna adesea de la plăcerile simțurilor și căuta singurătatea, mai cu seamă în a doua parte a vieții sale și spre final, când și practică dese retrageri.
„Meditația mă pregătește pentru artă.”
Brâncuși obișnuia să afirme că lucrurile nu sunt greu de făcut, ci ceea ce este greu de înfăptuit este a te pune în starea de a face lucrurile. El se referea, în esență, la starea naturală meditativă – starea primordială a sufletului, în care ești unit (yoga), una cu tot ceea ce este, cea în care aduci în armonie contrariile și te ridici deasupra distincțiilor mentale (citta vriti).
Disciplina impusă de Hatha Yoga îi promitea posibilitatea de a trăi în libertate și bucurie, aceasta fiind considerată cărarea ce duce la eliberarea eului. Se visa un sadhu Indian, prețuia asceza și afirma adesea Încearcă să-ți subjugi eul și te vei elibera de simțuri. (Peter Neagoe)
Întâlnirea cu Gurdjieff
Peter Neagoe, în Sfântul din Montparnasse povestește întâlnirea dintre Brâncuși și Gurdjieff, la atelierul artistului, pe când acesta lucra la Măiastra. Gurdjieff, inițiat în tainele yoghine de către asceți indieni, a dezvoltat apoi propria sa practică spirituală, ce scandaliza adesea. Cunoscut drept un caracter dificil, misterios și aspru, Gurdjieff a criticat primele încercările ale lucrării Măiastra spunându-i că pentru a reda ceea ce el căuta – zborul, mișcarea, esența e nevoie de o lungă asceză. Și apoi de studiul Rig-veda, Ramayana, Bhagavad-Gita, Bhagavata Purana. După câțiva ani, sclavul va deveni rege, iar regele Dumnezeu.
Brâncuși nu a urmat metoda lui Gurdjieff, care era îndepărtată de viziunea lui asupra ascezei, întrucât presupunea, așa cu afirma o cunoștință comună (Eileen Lane) a celor doi – să cultivi la maxim cele două naturi opuse – calmul și anarhia, să urmezi toate regulile și să nu mai ai nicio regulă.
Cu toate că nu a fost străin de plăcerile vieții – era apreciat drept un bucătar desăvârșit și nu își interzicea vinul sau legăturile cu femeile, acestea aveau o rânduială, o așezare firească în viața lui. Având apreciere pentru învățații chinezi care știau să armonizeze contrariile, Brâncuși a știut să instituie armonia în relațiile sale cu viața. Petrecea alături de personalitățile faimoase ale vremii, dar știa să stea și în singurătate deplină, în meditație, post și mauna.
Milarepa a fost pentru el ca un far călăuzitor care, prin cântecele sale eliberatoare îl inspira către cel mai înalt ideal uman – desăvârșirea. Dincolo de toate provocările din viața personală și cea de artist, Brâncuși își găsea mereu centrul. Fiind numit și "fratele lui Socrate", el îmbina diverse tradiții spirituale și filosofice într-o manieră unică, fundamentată pe o filosofie „țărănească” stabilă și perenă.
"În India, am găsit înţelepciunea mea milenară păstrată sub ploile Occidentului şi ale tuturor stupidităţilor; am găsit la paix et la joie!... Am găsit demnitate fără de trufie şi amabilitate - fără de slugărnicie."
Un artist mistic ce dezvăluie adevăruri sacre, eterne
Cei care au studiat viața și lucrările lui Constantin Brâncuși observă cum se îmbină în operele sale influențe arhaice, precreștine din folclorul românesc, din naturalitatea strămoșească, motive aparținând creștinismului cosmic și mistica și arta orientală, în special cea indo-tibetană.
Căutarea lui Brâncuși este una universală, a omului însetat de Absolut, dornic de auto-cunoaștere. Zbaterea lui existențială, aceea de a fi un om liber de condiționările sociale, culturale, fiziologice a mers mână în mână cu cea artistică – aceea de a revela sufletul din spatele formei văzute, de a descoperi nevăzutul, esența formei.
Mircea Eliade, fascinat de ingeniozitatea lui Brâncuși, a înțeles că artistul s-a dus la „izvorul însuși al inspirației acestor țărani români sau greci și a redescoperit această viziune extraordinară a unui om pentru care piatra există, stânca există, cum am spune, într-un fel „hierofanic”. El a regăsit, dinăuntru, universul valorilor omului arhaic.” India, afirma Eliade, l-a ajutat să înțeleagă importanța, autohtonia și, totodată, universalitatea creației lui Brâncuși:
"Dacă te întorci cu adevărat la izvoare, la rădăcinile care coboară până în neolitic, atunci ești foarte român, sau foarte francez, și totodată universal. Dintotdeauna m-a fascinat această întrebare: cum s-ar putea regăsi unitatea fundamentală, dacă nu a geniului uman, cel puțin a unei anumite civilizații indivize din trecutul Europei?"
Cei care l-au cunoscut pe Brâncuși la atelierul său din Paris au fost profund mișcați de omul Brâncuși. Simplitatea, delicatețea și rafinamentul unei inimi ce suspina pentru frumos, pătrunsă de bucuria vieții, disciplina unui ascet, modestia unui om a cărui bogăție de trăire era deasupra bunurilor materiale, un suflet care, spre finalul vieții se afla dincolo de laudă și dispreț, tot mai aproape de natură, tot mai mult în sine însuși și în contact cu Dumnezeu.
Yoga a reprezentat, pentru Brâncuși, disciplina spirituală care i-a oferit acces la profunzimile ființei sale și la "spiritul lumii", meditația i-a dezvăluit esența lucrurilor, iar aprofundarea textelor sacre i-au oferit inspirație și călăuzire în urmarea idealului celui mai înalt care duce la summum bonum - realizarea naturii divine.
Citește și: istoria-uitata-practicii-yoga-romania-partea-2
Surse: Sfântul din Montparnasse – Peter Neagoe; Brâncuși. Enigma; Brâncuși – Aforisme; Brâncuși – Marielle Tabart; Amintiri și exegeze – Petre Pandrea, tismana.ro (Dr. Sorin Lory Buliga).
"Prin artă, te vei detaşa de tine însuţi. Iar măsura şi numărul de aur te vor apropia de absolut."
"Nu mai avem nici un acces la spiritul Lumii, poate fiindcă nici nu îl căutăm; însă trupul omenesc nu este nici el diferit de structura universului."
"Elementele Coloanelor mele infinite nu sunt altceva decât însăşi respiraţia omului, propriul ei ritm..."
"India!... Mă simt în India ca la mine acasă. Ceea ce îmi place în India este vitalitatea enormă, vitalitatea copleşitoare, obişnuită poate numai negrilor şi asiaticilor."
„Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri şi grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre şi monumente născute din pământ, nimeni să nu ştie ce sunt şi cine le-a făcut, dar toată lumea să simtă necesitatea şi prietenia lor, ca pe ceva ce face parte din sufletul Naturii.”
„Arta cu adevărat valoroasă a fost produsă în copilăria omenirii. Oamenii primitivi uitau totul și lucrau cu bucurie. Numai copiii mai cunosc această bucurie primitivă; aceasta vreau s-o trezesc prin sculptura mea. Vreau ca sculptura mea să reprezintă bucuria pură.”
