Una dintre bijuteriile supreme ale tradiției tantrice din nordul Indiei, cu o vechime de cel puțin 1200 de ani, Vijñāna Bhairava Tantra a fost practic aproape neștiută până la redescoperirea ei la începutul secolului XX. Scriptura lui Bhairava care este Conștiința Supremă aparține tradiției șivaismului cașmirian, fiind un capitol din Rudrayāmala Tantra și prezintă 112 tehnici de practică spirituală care conduc aspirantul la realizarea unității cu Divinitatea.
Scriptura oferă o varietate de metode de concentrare (dharanas) și contemplare (bhavana) pentru diverse tipologii de aspiranți practicanți, pe nivelul fiecăruia de competență: metode de concentrare bazate pe vid (śūnya), pe sunet, pe chakre, pe punctul dintre două obiecte, ce utilizează toate tehnicile de yoga străveche (mudre, asana, pranayama), orientate către trezirea Kundalini, bazate pe imaginație sau japa (repetarea mantrei, a unui sunet sacru).
Asemenea multora din textele sacre ale hinduismului, Vijñāna Bhairava Tantra ia forma unui dialog ce are loc între Siva și Sakti (Conștiința universală, Divinitatea și Energia divină), sub aspectele lor de Bhairava (aspectul înfricoșător, teribil, terifiant al lui Siva) și Bhairavī (plinătatea experienței, beatitudinea realității imediate, Mama Divină).
Tantra începe cu Bhairavī, care, asumând ignoranta, îi cere lui Bhairava să ii reveleze natura sa, esența căii pe care trebuie să o parcurgă un aspirant ce doreşte eliberarea. Din primele versuri, observăm că Bhairavī este modelul ideal al discipolului. Cu devoțiune, reverență și în deplină ascultare, ea caută neobosit să afle esența realității ultime. Va spune: “Am ascultat cu atenție revelațiile din scriptura Rudrayamala (n.t. un text tantric străvechi, aproape complet pierdut, a cărui denumire semnifică uniunea Siva-Sakti) și am auzit tot ce ai spus. Am ascultat întreaga învățătură a tradiției Trika. Chiar și după toate acestea, încă am îndoieli.”
śrutaṃ deva mayā sarvaṃ rudra-yāmala-saṃbhavam |
trika-bhedam aśeṣeṇa sārāt sāra-vibhāgaśaḥ || 1 ||
Și apoi întreabă care este natura Realității – ce formă asumă realitatea ultimă. Nu cine sau ce este Bhairava, ci care este natura sa, esența sa. Asemenea unui discipol autentic, care nu întreabă din curiozitate sau ego, ci chiar își doreşte să înțeleagă, să experimenteze direct natura Realității, Bhairavī pune întrebarea esențială – cum remarcă Bhairava.
Întrebarea cu privire la esența tantrelor (a scripturilor sacre ce conduc către recunoașterea Unirii cu Divinitatea) este cea care merită pusă de către orice aspirant spiritual. În Upanișade, ia forma întrebării: “Care este acel “lucru” pe care cunoscându-l, toate celelalte sunt cunoscute?”
După ce va oferi ea însăși multiple posibile răspunsuri la întrebare, dovedind că într-adevăr a ascultat (śrutaṃ) și a asimilat în profunzime învățăturile secrete din tantre (scripturi), Bhairava îi relevă că nu este nimic din toate acele răspunsuri. Acestea sunt destinate căutătorilor la început de drum. Cum învață toți maeștri și sfinții, natura Realității nu poate fi asimilată citind cărțile sacre. Nu devii realizat citind, înmagazinând informații, fie ele spirituale. Intelectul te duce până la un punct - „Începi cu ele și apoi le lași deoparte.”
Realitatea Supremă, arată Bhairava, este liberă de diferențierea de timp și spațiu. Nu poate fi descrisă. În realitate, este inexprimabilă. Ca atare, nu îi va oferi și mai multe concepte și explicații, ci îi va revela 112 metode, practici de accesare imediată a naturii acestei realități. Aceste practici sunt esoterice, au un caracter mistic, fiind revelate divin. Ele nu pot fi înțelese intelectual, iar în lipsa unui Maestru care să le reveleze esența, nu pot fi, în fapt, pătrunse.
Gūhanīyatamaṁ bhadre, va spune Bhairava, cu toate că este un secret, trebuie ținut secret, trebuie ascuns, pentru că îmi ești dragă, îți voi revela acest secret. Modalitatea de a atinge realizarea supremă este Bhairavī, esența lui Bhairava este Bhairavī. Calea de intrare în conștiința divină este energia divină (Shakti – sau Bhairavī, în scriptura de față); vijnana – o stare de conștiință lipsită de constructele mentale (nirvikalpa).
„Așa cum nu există diferență între energie și cel care susține energia, la fel există unitate absolută între Bhairava și Bhairavī.”
Bhairavī fiind nedespărțită de Bhairava, aspirantul care pătrunde în starea energiei (a lui Shakti) va experimenta unitatea dintre Shiva-Shakti / conștiință-energie. Conștiința divină pătrunde totul – e în toate și de aceea punând awareness pe ceva anume din experiența imediată, într-o manieră concentrată (one-pointed) și cu devotament față de realizarea Adevărului ultim, accesăm cu ușurință conștiința transcendentală.
Practicile recomandate de către Bhairava lui Bhairavī sunt radical distincte de ceea ce regăsim în Yoga-sutra lui Patanjali, unde se pune accentul pe detașarea față de obiectele simțurilor (vairagya). În schimb, Vijñāna Bhairava Tantra recomandă absorbția în stările interioare ce sunt generate ca urmare a savurării plăcerilor senzoriale, de pildă (mâncare, muzică/artă, atingere etc.)
“Oriunde merge mintea, în exterior sau interior, descoperă doar starea Divinității. Dat fiind că această stare pătrunde totul, unde altundeva ar putea merge mintea decât în ea?”
Este o abordare diferită față de tradiția ascetică strictă ce o precede, cu mențiunea că nu îndeamnă la gratificarea simțurilor sau evadarea în plăcere, așa cum înțeleg eronat unii practicanții (sunt cunoscute cazurile, atât în România, cât și în America, de rătăciri grave, trivializarea practicilor sacre, înțelegerea și practicarea lor complet distorsionată). Energia dorinței, considerată piedică în calea sadhanei, este în tantra redirecționată către atingerea unor stări extinse de conștiință. Cu toate că doar trei versuri din cele 162 fac referire la senzualitate (actual sexual), o parte din traducători, așa zișii maeștri și practicanții lor au promovat Vijñāna Bhairava Tantra ca o practică pur sexuală, orientată către hedonism și savurarea senzualității. Nimic mai departe față de caracterul sacru al scripturii – revelarea naturii Divine în însăși existența de zi cu zi, însă prin conștientizarea layerelor subtile ale creației (ex. energia simțurilor), nu prin savurarea hedonistă și lipsită de awareness.
Frumusețea scripturii constă tocmai în uimitoarea simplitate și naturalețe a ei – cu toate că sunt descrise și metode mai tehnice, ce implică un nivel yoga avansat, numeroase metode de realizare relevă într-o manieră proaspătă, vie, experiența imediată, directă a ființării – de exemplu, privind un trandafir și fiind captivat de gingășia lui, ești condus automat dincolo de el în starea de conștiință care îmbrățișează întreaga existență. Sau imersându-te total într-o melodie sau într-un sunet armonios; sau contopindu-te într-o activitate care este plăcut de realizat și îți aduce pace; sau privind vastitatea oceanului sau a cerului. Practica te deschide către universal, prin abandonarea (fără efort) a percepției diferențiatoare ce limitează, prin renunțarea la contracția individualității și contopirea în Conștiința expansivă care naște toate experiențele.
Fiind un text revelat, învățătura a fost transmisă oral (śruti) de la Maestru la discipol. Cu toate că este dificil de precizat cu exactitate data apariției sale, erudiții indică sec. VIII (850 d. Hr.).
Versiunea pe care maeștri și academicienii lucrează este cea publicată în 1918, în sanscrită, în Kashmir Series of Text and Studies. Aceasta a cunoscut numeroase traduceri, multe dintre ele nepăstrând esența scripturii, fie din cauza unei cunoașteri insuficiente a limbii sanscrite, fie din cauza lipsei unui Maestru valabil care să transmită învățătura în mod corect. În lumea modernă, scriptura este cunoscută în principal ca urmare a Cărții secretelor (The Book of Secrets) a lui Osho. Academicienii practicanți ai tradiției Trika recunosc că traducerea respectivă nu păstrează acuratețea textului original.
Traducerile valabile sunt cele ale lui Lilian Silburn (discipola directă a lui Swami Lakshmanjoo), Manualul publicat de Lakshmanjoo Academy, pe baza înregistrărilor audio ale învățăturilor maestrului Swami Lakshmanjoo, traducerea lui Jaideva Singh (1979), cea a lui Mark Dyczkowski și cea a lui Christopher Wallis.
Este esențial de precizat că scriptura e un text destinat Maeștrilor pentru a învăța discipolii aspiranți metode de realizare a Sinelui. Învățătătorul, care are competența propriei realizări și în baza liniei de practică pe care o urmează, alege acele tehnici care sunt cele mai potrivite pentru a fi urmate de către aspiranții practicanții și le relevă înțelesul esoteric acestora.
Se consideră că sunt necesari cel puțin 12 ani de studiu și practică pentru a asimila învățătura cuprinsă în Vijñāna Bhairava Tantra (cum este cazul și cu alte texte sacre). Textul este eliptic, tocmai pentru că el a fost intenționat ca manual pentru Guru; era necesar ca un maestru să explice metodele unui aspirant. În lipsa exegezei, tehnicile mistice nu vor fi asimilate corect.
Mulți aspiranți, chiar și dintre cei ce se numesc pe sine maeștri, considerând că au asimilat învățătura și au internalizat esența practicii, au promovat o înțelegere greșită a tantrei, exacerbând aspectul sexual al învățăturii. De aceea, este absolut necesară ghidarea unui învățător competent, care urmează o linie de practică autentică, consacrată și prin însăși viața lui transmite autenticitatea și corectitudinea învățăturilor. Și în egală măsură, este nevoie de practicanți serioși, devotați, lucizi, capabili de auto-control, înzestrați cu detașare, discernământ și puritate – pe scurt, practicanți care respectă cu adevărat principiile Yama și Niyama. Altfel, învățătura, oricât de profundă este ea, va fi degenerată și dusă în desuetudine.
De altfel, pentru practicile tantrice înalt ezoterice se recomandă ca înainte de inițiere, discipolii să aibă cel puțin 12 ani de practică (sadhana) ascetică – celibat, practica Yama și Niyama, meditație. Altfel, în lipsa disciplinei, aspirantul poate cădea ușor pradă simțurilor, a minții, să fie învăluit de dorințe și abătut de la țelul suprem – transcenderea tuturor aspectelor existențiale, eliberarea.
Swami Lakshmanjoo, în comentariul său la Vijñāna Bhairava Tantra, numește scriptura „the language of transcendental love” și va explica asocierea dintre cele 112 metode de realizare a uniunii Shiva-Shakti și cele trei mijloace (upayas) de realizare descrise în canonul saivagama (shambavopaya, shaktopaya și anavopaya).
Citește și: caile-de-atingere-constiintei-divine-shivaismul-kashmirian-prima-parte
Practicanții devotați care urmează una (sau mai multe) din căile revelate de scriptură, pot atinge realizarea Sinelui în această existență (jivanmukti), cu condiția să fie îndrumați de un Maestru veritabil și desigur, să existe Grația divină.
Învățații ne spun că însuși faptul că avem un Maestru care ne relevă cele 112 metode, într-un mod canonic este Grația Lui. Rezultatul practicii este în mâinile Lui. Un discipol este îndemnat să facă tot ceea ce ține de el, însă eliberarea este esențial un act al Grației Divine, nu este circumscris niciunei metode, nu depinde de vreo tehnică sau calitate a aspirantului.
Urmând cele 112 metode (sau parte din ele), corect instruiți, accesăm Conștiința pură, de dincolo de orice reprezentare conceptuală; asta în sine este o binecuvântare, revărsarea grației Divine.
Surse: Vijñāna Bhairava Tantra – commented by Swami Lakshmanjoo (trad. Bettina Bāumer), Vijñāna Bhairava Tantra – Master Translation Concordance (Marc Dyczkowski, Jaideva Singh) – Christopher Wallis, hareesh.org, sutrajournal.com.
