Erica Nagy: „ Yoga este o dimensiune care poate fi atât cât îi permiți să fie.” Skip to main content
femeie-zambet-erica-nagy

Erica Nagy practică zilnic yoga, fiind pentru ea un stil de viața care i-a adus o nouă perspectivă asupra întregii percepții despre viața. A devenit instructor Yoga în urma propriei practicii, iar primii ei profesori/maeștri au fost și vor rămâne părinții ei.

Mai multe despre Erica în interviul oferit în exclusivitate pentru YogaSat.

„Yoga pentru mine este un instrument, o filosofie, un mod de viață care mi-a devenit profesie prin natura parcursului personal, yoga este o dimensiune care poate fi atât cât îi permiți să fie.

Citește și: Ana Werczberger: „Yoga pentru mine este ca un balsam pe care îl aplic acolo unde am nevoie”

Yoga continuă să aibă efect asupra mea, a început de la grosier către subtil, ameliorând starea corpului fizic continuând într-un mod subtil către cel mental, emoțional și transcedental. Mi-a adus un corp sănătos și suplu în simțire nu neapărat în formă, mi-a adus multă acceptare de sine și a celor ce ma înconjoară, mi-a adus o pace pe care uneori o pierd dar mi-o readuce negreșit practica consecventă.

Image
erika-nagy-instructor-yoga

Yoga mi-a schimbat perspectiva asupra vieții și atunci se schimbă și alegerile de la sine căci viața în esență nu o poți schimba, poți schimba doar abordare pe care o ai, sau reacția ta la această experiență.

Practic yoga zilnic, căci îmi este mod de viață, a se înțelege yoga prin diversitatea sa de practici, acestea variind în funcție de perioadă. Subliniez acest aspect căci la început avem tendința sa asimilăm practica doar cu asana sau doar cu pranayama, orice practică ce te duce mai aproape de liniștirea mentalului este o practică de uniune a ta cu sinele tău suprem și din punctul meu de vedere e Yoga.

Yoga ca și disciplină are atât de multe practici și instrumente care pot îmbunătății starea mentala și emoționala a oamenilor încât îmi e greu să cred că nu ar face bine la nivelul fiecărui individ din societate, doar că va fi puțin cam greu să mai poată fi manipulați de către economia consumatoristă în care trăim. Nu cred că se dorește un om puternic fizic și mental așa ca va fi cam greu să vedem așa ceva prea curând.

Image
femeie-asana

Nu cred în departajarea de yoga sportivă și yoga conștientă. Sportul e sport yoga e yoga, ”sportivă” poate fi practicarea asanelor care este una dintre ramuri sau, cum îmi place mie sa spun, unul dintre instrumentele cu care te cunoști și atunci când începi să te cunoști treci la alte instrumente de adâncire a acestei cunoașteri.

Primii mei maeștri au fost, și vor rămâne mama cu tata, de la ei am învățat ceea ce în yoga se numesc yamas și nyamas doar că nici ei, nici eu nu le numeam așa și nici nu eram conștienți că sunt și Yoga. Primul instructor care mi-a deschis ușa către această practică a fost Ana Cordea (actual Werczberger) urmând profesorii care m-au format atât ca practicant cât și ca profesor Mukesh Kothari, Ann da Silva, Keiki To, Irene Zarrou, Rachel Berryman, Nadin Sharkey, Sudhir Rishi. Dintre toți profesorii mei Irene și Sudhir reprezintă ceea ce eu înțeleg a fi un maestru și de la care probabil voi avea de învăța tot restul vieții, știu cum să creeze spațiul în care să te simți sigur și să te explorezi liber.”

Mulțumim Erica.

Namaste!

Pe 7 Septembrie 2020 se deschide Școala de Toamnă Hatha Yoga Seva. Mai multe informații poți găsi aici, iar pentru înscrieri trimite-ți un mail la adresa hathayogaseva@gmail.com.

Primește săptămânal informații inedite și interesante despre practica și știința Yoga.
Abonează-te aici la newsletter-ul săptămânal.

Comenteaza cu Facebook