„Toți căutăm Absolutul, în fond. Dacă umblăm după vanul zgomot al lumii este ca să acoperim tăcerea din noi. Ceea ce căutăm e o uitare.”
Istoria Yoga în România este puțin cunoscută azi de mare parte din practicanții Yoga posturală, dar și de către mulți dintre contemporani. În perioada comunistă, Yoga a fost interzisă, iar după anii ’90, imaginea ei a fost profund pătată, în mod regretabil, din cauza unei receptări distorsionate a esenței sale și ca urmare a unor practici deviante a ceea se numește Yoga străveche – Tantra.
La acest context se adaugă și reticența afișată de o parte din reprezentanți ai creștinismului, care văd în Yoga o amenințare la doctrina creștin ortodoxă, o rătăcire și chiar o practică demonică. Sunt doar câteva din piedicile care au făcut ca istoria Yoga în România să cunoască un traseu cu denivelări, mai curând în ascuns, decât pe față și îndeosebi superficial.
Cele mai fecunde perioade ale dezvoltării Yoga în România sunt primele decenii ale secolului XX, până la instalarea comunismului și începutul anilor ’90. Influența metafizicii orientale și a științei milenare Yoga se extinde însă dincolo de gânditori ai sec. XX. Scarlat Demetrescu, continuatorul operei lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, a fost, la final de sec. XIX, unul dintre inițiații Yoga, despre care azi se știu foarte puține.
Tot în secolul XIX, George Coșbuc a fost primul care a tradus în românește textele sacre ale filosofiei și literaturii orientale (Rig Veda, Mahabharata, Ramayana, alături de maxime, proverbe și poezii lirice – în cartea sa, Antologie sanscrită), despre care Nicolae Iorga va spune că „bătrâna înțelepciune a strămoșilor poeziei și filozofiei omenești vorbește astfel înțeles” pentru noi.
Mihai Eminescu, în perioada studiilor sale de filosofie la Viena, a început să învețe limba sanscrită și citea cu ardoare Upanișadele. El avea o înțelegere profundă, proprie, mistică a metafizicii orientale.
Reprezentanți de seamă ai intelectualității române, maeștri și practicanți ai ezoterismului au aprofundat știința Yoga - Mircea Eliade, Ion D. Vulcănescu, Vasile Andru, Petru Culianu, Nicolae Tufoi, Mario Sorin Vasilescu. Și Henri Coandă, de pildă, prieten apropriat al lui Brâncuși, la Paris, era atras de filosofia orientală.
Filosoful grec, Socrate, afirma că o viață neexaminată nu merită trăită. Iar Sfinții Părinți învățau că dacă vrei să te mântuiești, cu întrebarea să călătorești. Invitația de a ne chestiona permanent și de a cerceta străfundurile ființei noastre este deopotrivă adresată aspiranților Yoga la început de drum și practicanților cu experiență. Dincolo de etichete, toți suntem o taină a cărei esență cere să fie revelată.
Cercetând filosofia profundă a practicii Yoga și având intenția de a trăi în acord cu principiile ei, depășim nivelul superficial, cel formal sau dogmatic și permitem expansiunea conștiinței și dezvăluirea esențialului din ființa noastră.
Vasile Lovinescu - cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc
O figură marcantă pentru spiritualitatea sec. XX, un căutător neobosit al Adevărului, însetat după afirmarea în ființa sa a celor mai profunde taine ale spiritualității universale, Vasile Lovinescu (rudă cu criticul literar Eugen Lovinescu) e considerat de Dicționarul Scriitorilor Români (1998) "cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc".
La începutul anilor ‘30, în plină efervescență a elitei intelectuale românești, printre nume ca Nae Ionescu, Mircea Eliade, Cioran, Ionescu, Mihail Sebastian, Constantin Noica, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Lovinescu este o prezență discretă, preocupată în special de aprofundarea textelor sacre și practica interioară a meditației.
Din cărțile lui Bô Yin Râ, învățător spiritual neamț, Lovinescu află de Le Roi du Monde, cartea celui care îi va deveni mentor - misticul orientalist, René Guénon. Pentru o perioadă de 6 ani are loc un intens schimb epistolar cu Guénon, timp în care îi aprofundează scrierile, alături de principalele texte ale ezoterismului universal: metafizica hindusă, doctrina ezoterică, iniţiatică a Islamului, doctrina budistă, aspectele Cabala iudaică, elementele doctrinare ezoterice creștine.
René Guénon, Ananda Cooomaraswamy, Frithjof Schuon
Marea Tradiție Primordială
Unul din cei doi ucenici români ai lui Guénon (celălalt român este Mihai Vâlsan, a cărui activitate s-a desfășurat în Franța), personalitate de tip enciclopedic și un gânditor profund, hermeneut și simbolog, Lovinescu a studiat spiritualitatea tradițională și și-a dedicat întreaga viață meditației și realizării spirituale.
Școala tradițională (Perennialismul), ai căror principali exponenți sunt Guénon, Ananda Cooomaraswamy (istoric, metafizician și filosof al artei indiene), și Frithjof Schuon susține existența unei înțelepciuni primordiale (philosophia perennis), perene, universale care fundamentează toate tradițiile religioase și metafizice ale omenirii. Adevărul absolut este originea tuturor curentelor spirituale și religiilor, dar esența acestuia s-a pierdut în lumea modernă ca urmare a ascensiunii filosofiilor seculare, agnostice și ateiste.
În România, Lovinescu este principalul exponent al marii Tradiții Primordiale. Influența lui Guénon și a școlii tradiționale se remarcă și în opera lui Mircea Eliade și în gândirea viitorului părinte și mistic român, Marc-Mihail Avramescu. Aceștia doi însă nu au fost ucenici ai săi, iar Mircea Eliade, deși în acord cu ideile expuse de Guénon, a evitat să citeze fățiș în opera sa cărțile lui din cauza lipsei de pedigree universitar a celui din urmă (în contextul academic, formal în care opera Eliade, Guénon era văzut ca un spiritualist, mistic, nu cercetător).
Vasile Lovinescu, Mircea Eliade, Mihail Vâlsan
Din păcate, societatea actuală cunoaște o degradare a valorilor, o rupere de esență și privește cu superficialitate filosofiile străvechi și spiritualitatea tradițională. Tradiționalismul nu este un curent vetust, old school.
El își are originea la începuturile lumii, în revelația oferită de Creator primilor rshi sau înțelepți. Principiile sale pot fi regăsite de-alungul a milenii, în toate tradițiile spirituale autentice ale lumii și în toate religiile, însă pentru un ochi avizat, inițiat, care știe să interpreteze simbolurile dincolo de limitele rațiunii, printr-o intuiție și percepție pură, trăire a principiilor.
Rig Veda și Upanișadele, a căror vechime este milenară, afirmă că Adevărul este Unul singur; înțelepții îi dau multe nume. Yogini, mistici, filosofi, spiritualiști, poeți, inițiați aparținând școlilor de gândire orientală, greacă, curentelor ezoterice și marilor religii afirmă, din experiență directă, trăire, același lucru – Toate sunt una. Separațiile le face mentalul impur.
„Acel principiu feciorelnic, virgin din Univers și din care Dumnezeu a creat lumea, se găsește și în om, însă e acoperit de materie, cum e diamantul acoperit de pământ. (...) Cum să aduci la suprafață, cum să liberezi principiul virgin din tine? Prin asceză, prin osteneală duhovnicească, prin rugăciune, care exaltează, înmulțește principiul virgin. La un moment dat se produce o moarte și tot ce e impur și grosolan în noi putrezește ca orice cadavru, iar principiul virgin își face apariția iese la suprafață.”
Exegeza textelor sacre în grupuri inițiatice
Spirit aflat într-o continuă căutare - era tot o întrebare aflată în permanentă desfășurare, după cum amintește părintele Antonie Plămădeală, Lala (sau domnul Lala), așa cum îl numeau cunoscuții pe Lovinescu, va căuta o inițiere isihastă, pe Muntele Athos, pe care nu o va obține, din cauza lipsei cetățeniei grecești.
În anul următor (1936), ghidat de mentorul său, merge în Franța și în Elveția unde primește inițierea în sufism, în Ordinul alawit (ce integrează doctrine din alte religii, în special din creștinism), condus de Fritjof Schuon, însă nu se convertește la islamism (precum Guénon sau M. Vâlsan).
Imediat după inițiere, Lovinescu începe să publice în revista coordonată de Guénon, Etudes Traditionnelles, sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceză, de istorie şi geografie mitică sacră, intitulat La Dacie Hyperboreene, ce reunește datele trecutului nostru arhaic, după principii tradiționale și interpretarea simbolismului universal.
„Societăţile tradiţionale aveau raţiunea lor suficientă în mit. Omul murea când adormea, recrea lumea la răsăritul soarelui; fiecare gest pe care-l făcea în gospodăria, livada şi ţărâna lui imita, în viaţa zilnică, gesturile Marelui Dulgher al Universului, Grădinarul stelelor, în jurul ţărmului polar.”
Activitatea sa este eclectică, totalizatoare: scrieri și studii pe teme tradiționale, exegeze pe teme de folclor și opere spirituale, studii de istorie și geografie sacră, în paralel cu studiul zilnic al manuscriselor rare și al textelor sacre. În revistele timpului va scrie articole de informare despre ezoterism, inițiere, mistică, mit, simbol, urmărind definirea și delimitarea ezoterismului tradițional de contrafacerile ocultiste, teozofice și situarea tradiției românești din perspectiva tradiției tradiționale.
Timp de 10 ani, înfiinţează și conduce, în mare secret, la Bucureşti un grup iniţiatic. După dizolvarea grupului, de teama arestărilor comuniste, Lovinescu întemeiază un nou cerc de studii şi meditaţie tradiţională, numit „Fraternitatea lui Hyperion”, unde analizează și dezbate, alături de discipolii săi inițiati, cărţile lui René Guénon, dar şi textele sacre ale marilor tradiţii exo şi esoterice universale.
Dedicat practicii interioare și studiului, o a doua carte o va scrie la 20 de ani de la prima, după interiorizarea învățăturii ezoterice și aprofundarea realității interioare. Lovinescu a depozitat în opera sa adevărurile Tradiției primordiale, ale unei filosofii perene.
Convins că tot ceea ce ne înconjoară este un simbol, el se dedică studiului simbologiei pe care o vede ca pe o știință veche, exactă, riguroasă. Lucrările sale sunt de pionierat în descifrarea semnificațiilor profunde ale folclorului românesc și reintegrarea lor în gândirea tradițională.
Asceza interioară și retragerea din lume
Jurnalul alchimic reunește meditații de o mare încărcătură spirituală, ce conduc aspirantul la aprofundarea practicii interioare în vederea eliberării: asceza, rugăciunea, concentrarea, meditația. Asceza vizează realizarea stării de martor: „trebuie, cu toate forţele noastre să actualizăm la un grad suprem martorul din noi; spun să actualizăm, pentru că potențial, virtual există întotdeauna”. Rugăciunea necesită o formulare ei rară, corectă, cât și intenția unitivă.
El afirmă, în acord cu înțelepciunea străveche Yoga, că aspirația către Divin trebuie să aibă două tendințe concomitente: una spre găsirea centrului ființei umane, în inimă, găsirea Sunetului Suprem (Para Shabda, a Verbului) și o altă tendință – reținerea materiei mentale de a lua forme diferite – definiția Yoga conform rshi Patanjali (Yoga citta vrtti nirodhah – încetarea fluctuațiilor minții).
Cunoscător al pericolelor însușirii unor practici Yoga avansate, în lipsa unei pregătiri spirituale temeinice, a ascezei și purității, el consideră preferabile pentru un aspirant spiritual căile Jnana Yoga și Bhakti Yoga, până se ajunge la completa liberare a voinței. Ulterior pot fi practicate în siguranță procedeele tantrice avansate (de a se concentra asupra pasiunii sau a influenței vitale care năpădește, identificarea cu ea și asimilarea ei – practici regăsite în corpusul literaturii tantrice, Vijnana Bhairava și alte asemenea lucrări).
„…practicarea meditației în anumite împrejurări și la anumite momente exercită facultatea de a o aplica la toate momentele vieții. Am observat că, dacă e bine dirijată, topește absolut orice, chiar elementele cele mai grosiere, chiar sexul și foamea. Produce o exaltare, o beție ce se pozitivează foarte ușor, adică poate fi coextinsă Iubirii sau Credinței.”
Lovinescu considera că oamenii fac parte din două categorii – cei ce știu că poartă o mască și cei ce nu o știu, care se identifică cu accidentul. Întreaga sa zbatere existențială, transpusă și în vasta operă care e cunoscută azi doar de către o parte din căutătorii spirituali, reprezintă o inspirație, un ghid și o cheie în descifrarea sensurilor ascunse ale lumii, în observarea și înlăturarea măștilor care ocultează esența și redescoperirea sacralității inerente ființei noastre.
Dincolo de toate titlurile care îi sunt atribuite – simbolog, filosof, hermeneut, mistic, ezoterist, inițiat, critic literar, publicist, folclorist, Vasile Lovinescu a fost, primordial, un trăitor veritabil al stărilor elevate de conștiință descrise în meditațiile sale, un căutător neobosit al Adevărului absolut și un însetat de Cunoaștere și realizarea de sine.
Solitar și contemplativ, el și-a direcționat energia atenției către lumea interioară profundă, din dorința de a străpunge vălurile și nodurile lumii văzute, grosiere și de accedere la inefabil. Lovinescu considera că veritabilii inițiati nu aparțin istoriei de suprafață, ci sunt mesageri puțin sau deloc cunoscuți ai unei tradiții uitate, ascunzându-se sub chipul nebuniei sau al cumințeniei obștești. La sfârșitul vieții, se va retrage definitiv în Fălticeni. Interiorizat, concentrat asupra ascezei interioare și a incantației inițiatice, va scrie:
„În sufletul tău e o mică poartă, mai mică decât un strop de soare. Cine se strecoară prin ea poate să călătorească în țări îndepărtate, fără să iasă din casă. Și poate să trăiască timpuri trecute fără să iasă din casă.”
Citește și: Istoria uitată a practicii Yoga în România - Partea 1, Partea a 2-a, Partea a 3-a, Partea a 4-a.
Surse: Jurnal Alchimic; Meditații, simboluri, rituri; Scrisori crepusculare – Vasile Lovinescu, Discipoli Guénonieni din România – Ahile Verescu, Exilat în Agartha – Ovidiu Marian Ionescu, diacronia.ro, academia.edu, wikipedia.org; (main image – Hilma af Klint).
Al patrulea hagialâc
Interpretarea esoterică a unor basme și balade populare românești
Steaua fără nume
O icoană creștină pe Columna Traiana
Însemnări inițiatice
