„Muzica pentru mine începe acolo unde se termină sunetul.”
Ioana Celibidache spunea despre soțul ei că sunt puțini cei care l-au înțeles în mod real. Era o fire profund mistică, cu o religie proprie, făurită din împletirea budismului cu creștinismul ortodox. Sergiu Celibidache afirma că muzica este cea care l-a condus în mod natural către Yoga. El credea într-o vibrație cosmică universală pe care oamenii o numesc Dumnezeu.
Practicant de Yoga, sub îndrumarea maestrului I. Vulcănescu
Întâlnirea lui Sergiu Celibidache cu Yoga a fost realizată cu ajutorul maestrului Ion Vulcănescu. Din puținele interviuri pe care le avem cu Sergiu Celibidache, aflăm că a explorat practica și filosofia Yoga timp de patru decenii. El vorbește în termeni laudativi despre Ion Vulcănescu, care în 1976 edita “Breviar practic de Hatha Yoga”., o lucrare ce a servit vindecării miraculoase a dirijorului.
Citește despre Ion Vulcănescu, o legendă uitată a României aici
În 1979, Sergiu Celibidache vine la București la Filarmonică pentru a dirija un concert. Marilena Rotaru are șansa extraordinară de a-i lua unul din puținele interviuri. Aceasta remarcă starea prost dispusă a maestrului și află că securitatea îi confiscase pașaportul și îl cerceta. Pe acest fond, Sergiu Vulcănescu apelează la Ion Vulcănescu pe care îl cheamă la Athenee Palace unde era cazat, pentru a-l ajuta într-o problemă de sănătate serioasă.
„Da, am întâlnit un yoghin foarte mare, de care nu știam. M-am mișcat în lumea yoga în ultimii 40 de ani, dar domnul profesor Ion Vulcănescu m-a uimit cu măiestria cu care reușește să pună ordine, sau atâta ordine cât se poate pune, în dezordinea mea personală.”
Sergiu Celibidache le recomanda elevilor practicile Yoga, cu precauție însă. El respingea școlile de Yoga pe care le cunoștea (ce predau forme de yoga americanizată) și considera că Yoga nu se poate stăpâni de unul singur, fiind necesar un maestru autentic. Le spun tuturor să reflecteze cu atenție înainte de a începe: este o decizie luată în propria conștiință sau una făcută pentru alții?
Nishkam karma yoga și detașarea de fructul acțiunii
Influența Yoga asupra filosofiei de viață a lui Sergiu Celibidache reiese și din abordarea pe care maestrul o avea cu privire la profesia sa. Pentru el, arta dirijatului nu avea ca scop obținerea de beneficii materiale sau a faimei, pe care o respingea. Activitatea întreprinsă de maestru era în acord cu Nishkam Karma Yoga – practica spirituală a acțiunii dezinteresate, lipsite de dorința de a obține ceva în schimb.
Sergiu Celibidache făcea adesea referire la Bhagavad Gita și la concepte din filosofia Yoga pentru a reda viziunea sa asupra fenomenologiei muzicii. În scriptura hindusă, Krishna îi spune lui Arjuna că nimeni nu poate trăi în lume fără să acționeze, să făptuiască. Fapta îl leagă pe om prin karma, întreținând ciclul nașterilor și renașterilor. Modalitatea prin care omul se poate elibera este aceea de a preda fructele acțiunilor sale către Divinitate, unui principiu transcendent.
Pentru Sergiu Celibidache, activitatea sa era una profund dezinteresată. Este bine-cunoscut faptul că după ce a ajuns celebru, a fost unul dintre cei mai bine plătiți dirijori din lume. După ce făcea calculul dărilor pe care le avea de susținut, el dona mare parte din bani celor care aveau nevoie. Dacă vedea o persoană că are încălțări rupte, a doua zi îi aducea o pereche nouă. Nu putea sta impasibil la sărăcia și lipsurile semenilor săi.
Detașarea de rezultatul acțiunii reiese din numeroasele „dictoane” ce s-au păstrat din interviurile sale. Întrebat ce ar dori să lase, să rămână după dânsul, afirmă scurt – Nimic. la fel afirma și despre muzică - La musique n'est rien. Ar fi eronat să îl considerăm pe Celibidache nihilist. Nimicul la care făcea referire maestrul reprezenta însăși plinătatea existențială, actul creației originare, ceea ce rămâne după ce este eliminat tot ce este gândit, dorit, înțeles.
„În această viață, am ajuns la Nishkama karma, adică la acțiunea lipsită de dorință. Nu urmăresc să ofer o reprezentație fantastică, dar depun eforturi fantastice pentru ca această reprezentație să ne redea forța spirituală. Nu contează dacă rezultatul este bun sau rău. Nu aștept ca oamenii să aplaude sau să spună: „Ești cel mai mare dintre toți” ori „Ești cel mai mare idiot.”
Pentru mine muzica devine o meditație. Căci Yoga înseamnă transcendență, iar muzica înseamnă transcendență
Comarnescu scria în 1980, poate că geniul lui Celibidache și conduita sa admirabilă se datorează și practicii Yoga. Ai senzația că te afli în fața unui om spiritualizat, profund interiorizat, care meditează cu entuziasm și concentrare.
Sergiu Celibidache considera că adevărata esența a muzicii este ceea ce află dincolo de sunet, de vibrația materială – tăcerea, nimicul. Asemenea meditației autentice, care este o stare latentă, permanent prezentă în noi, spontană și revelatorie, muzica adevărată ia ființă într-o conștiință complet eliberată de memorie, forme, înțelesuri (starea de nirvikalpa).
El spune că timp de 8 ani a făcut muzică într-o manieră complet irațională, transmitea doar impresii și senzații – maya, așa cum afirmă maestrul. Până în momentul în care a întâlnit un cunoscător al practicii Yoga care i-a spus că tot ceea ce face este greșit. Și l-am urmat pe acel om. Nu am urmărit o carieră la nivel mondial, așa cum îmi sugerau americanii.
„Omul acela, cunoscător al practicii yoga, mi-a arătat că nu notele muzicale – care nu sunt decât materia primă – constituie, de fapt, lucrarea muzicală. Acum știm că există o altă disciplină, una interioară. Această dimensiune interioară este Kurukshetra, câmpul luptei noastre neîncetate. Aceasta este lupta descrisă în Bhagavad Gita. Această luptă nu a avut loc acum cinci mii de ani, alături de Krishna; ea se desfășoară în fiecare zi.”
Prin meditație zen și aprofundarea textelor sacre, maestrul afirmă că a reușit să se detașeze de sunet și să atingă transcendența sunetului. Realizând că muzica nu poate fi un simplu joc al senzațiilor și că nimic în muzică nu se poate realiza prin intermediul egoului, a descoperit că muzica este meditație. Atunci când frazarea muzicală este executată perfect, ea se aliniază legilor universale, deschizând centrii energetici spirituali (chakrele) ai ascultătorului, astfel încât forța vitală a cosmosului să poată circula vertical prin ele.
„Nu eu sunt cel care face muzica, ci eu creez condițiile pentru ca ea să ia naștere. Nu noi o creăm. Noi creăm condițiile necesare pentru ca Dumnezeu – care este adevăr și frumusețe – să ni se reveleze. Însă nu reușim întotdeauna.”
Muzica este transcenderea gândirii
Se știe că maestrul era împotriva înregistrării concertelor pe bandă magnetică. Pentru el, muzica este o stare de revelație, o experiență ce necesită a fi trăită în exact momentul nașterii sale. Orice altă abordare este una inexactă, artificială, fabricată, ce pierde însăși esența – aceea de a fi o epifanie, capabilă de a trezi conștiința și de a revela omului sinele său autentic.
Studiile de filosofie și matematică l-au ajutat pe Sergiu Celibidache să creeze o viziune proaspătă asupra fenomenologiei muzicii. Muzica nu este un obiect fix, ci un eveniment care se naște în timpul prezent, în relația dintre dirijor, orchestră și public. Prin transcenderea notei scrise și a creației sonore se naște inefabilul, ceea ce este dincolo de sunetul material, originea acestuia.
Citește și: sunetul-care-conduce-sufletul-spre-moksha-prima-parte
„Muzica trebuie înțeleasă exact în acest fel. Este cea mai scurtă cale a omului către revelație și existență a vibrației centrale.“
Sergiu Celibidache ne oferă viziune profund existențială asupra vieții, prin intermediul activităţii sale dirijorale. Cei care au avut șansa extraordinară de a participa la concertele dirijate de el afirmau despre maestru că este un sfânt, iar despre ceea ce au trăit că este dincolo de cuvinte.
Înainte de fiecare concert, maestrul medita și spunea o rugăciune. El se elibera de tot ce știe pentru a permite misterului existențial profund să lucreze prin el și să aducă la viață vibrații din înalt, capabile să transforme structurile psiho-fizice ale auditoriului și să producă expansiunea conștiinței.
Sergiu Celibidache a fost nu doar un maestru al muzicii contemporane, el a fost cu adevărat un yoghin, dedicat întru totul disciplinei interioare de punere în acord a sufletului său cu vibrațiile centrului cosmic care mișcă totul în univers, “freamătul inimii lui Dumnezeu” (Mark Dyczkowski).
Maestrul afirma într-un interviu că este deranjat de tot ceea ce știe deja publicul despre el și că ar dori să nu știe nimic: “Știu mult prea mult despre mine și nu-i lucrul la care țin. Dar aș dori să poată face și dânșii excursia asta pe care din când în când o facem împreună, o putem face împreună.”
Surse: ijcr.eu, contributors.ro, dilemaveche.ro, youtube (interviul cu Marilena Rotaru), youtube (Sergiu Celibidache explains his philosophy of music), memoria.ro, agerpres.ro, uzpr.ro.
